Cred ca cel putin odata in viata ti-ai spus: "Aaa, nu e de mine! Imi e frică!"
Nu imi schimb jobul, dacă … ?
Nu lucrez pe cont propriu, … dacă?
Nu fac un copil, … dacă?
Nu imi duc copilul acolo, … dacă?
Nu conduc, chiar daca am permis de 5 ani, dacă …?
Ei, si lista poate continua, chiar astept exemple.
Ma uit la copilul meu si vad ca are multe temeri, toate transmise de noi, parintii.
Cu toate acestea, are o doza de curaj si nu sta sa isi spuna de 10 x, “dacă”?
Majoritatea copiilor se expun in diverse situatii cu capul inainte, intrucat ei nu cunosc teama, frica de esec, iar curiozitatea ii face sa se arunce. Mi-ar placea sa imprumutam de la ei asta, sa fim mai increzatori in ceea ce avem in plan sa facem. Apoi, daca nu incercam, cum putem sa ne autodepasim?
Anul trecut, la un loc de joaca exterior, fiul meu si-a dorit sa traverseze Argesul cu tiroliana - drum de 50-70 m sa zic. Taicasu' entuziasmat, copilul si mai si … eu … panica totala. Am acceptat provocarea pentru a-mi depasi teama si pentru a-i fi exemplu. Daca ii aratam ca mor de frica, cu siguranta i-as fi transmis neincredere si nu ar mai fi fost curios de aceasta experienta. Traseul a durat 25-30 secunde, insa eu am simtit ca sunt in aer de 5 minute. I-am spus la final ca a fost super curajos, chiar mai curajos decat mine, si era super mandru de reusita lui - numai eu stiu cum imi batea inima si cum imi tremurau gambele.
Adesea, copiii de la grupa 6+ cu care lucrez, cand vad ca le prezint un exercitiu nou si provocator, imi spun: "ah, imi e frica, daca nu imi iese?" Deja dupa varsta de 6 ani incep sa apara constientizarile si temerile iau amploare, iata preventiv - daca nu imi iese un exercitiu? De indata, vine si replica mea: "Asa, si? Daca nu iti iese, nu este nici o problema. Fix de aceea ne aflam aici, sa invatam, sa repetam, sa ne incurajam si sa depasim orice bariera."
Uneori ma gandesc la ceea ce simt, le este teama sa nu rada colegii daca rateaza, poate ca la gradinita sau la scoala au un profesor exigent, si se tem sa nu am aceeasi reactie. Tot ce mi-am dorit si imi doresc este ca toti copiii cu care lucrez, mai mici sau mai mari, sa aiba incredere in mine, sa stie ca sala mea de muzica este un spatiu safe, unde nu sunt judecati, certati, aratati cu degetul. Da, exista reguli, caci altfel nu putem functiona, insa limitele ne ajuta pe toti sa avem relatii sanatoase.
Copiii sunt exemplul viu ca nu exista nu se poate!
De cele mai multe ori ne dau niste lectii atat de valoroase … important este sa ne deschidem ochii, inima si sa fim atenti la tot ceea ce ne arata si ne transmit, verbal sau non verbal.
AVETI CURAJ sa faceti ceea ce e pe lista voastra de luni bune.