Sunt experiențe pe care le uiți după câteva săptămâni și sunt experiențe care rămân cu tine mult timp după ce s-au încheiat.
Vizita mea în secția de oncologie pediatrică de la Spitalul Marie Curie, alături de Fundația Zurli, face parte din a doua categorie.
Înainte să intru la copii, aveam mari emoții: nu pentru că urma să susțin un atelier muzical, ca doar asta fac aproape în fiecare zi. Emoțiile veneau din altă parte - din gândul că urma să întâlnesc copii care duc, la o vârstă la care ar trebui să descopere lumea prin joacă, una dintre cele mai grele lupte pe care viața le poate pune în fața unui om.
Ma intrebam inevitabil dacă voi găsi tonul potrivit, dacă voi reuși să îi faci să zâmbească, dacă jocul și muzica își găsesc locul într-un astfel de spațiu. Am intrat si am înțeles că tocmai acolo era nevoie de ele. Nu pentru că muzica șterge suferința, nu pentru că un joc poate schimba un diagnostic si nici pentru că, timp de câteva zeci de minute, problemele dispar. Ci pentru că, în acele momente, copiii nu mai sunt definiți de boala lor, sunt, din nou, copii. Copii care râd atunci când ritmul nu le iese din prima, care se bucură când reușesc o provocare, care așteaptă să le vină rândul la instrumente, care se uită unii la alții și se molipsesc de entuziasm. Pentru câteva clipe, salonul nu mai este doar un salon, ci devine un loc în care există joacă, curiozitate și viață.
Acesta este unul dintre cele mai mari daruri pe care muzica și jocul le pot oferi. Nu vindeca, dar reușeste să redea ceva ce tratamentele nu pot oferi: sentimentul de normalitate.
De multe ori vorbim despre joc ca despre un mod prin care copiii învață. Și este adevărat: prin joc își dezvoltă atenția, coordonarea, memoria, limbajul, relațiile cu ceilalți. Însă există momente în care jocul înseamnă mult mai mult decât dezvoltare: inseamnă respirație, conectare, o pauză de la grijă, inseamnă câteva minute în care un copil nu mai este „pacientul din salonul x”, ci pur și simplu un copil care se bucură de o activitate.
... când vezi asta cu ochii tăi, începi să privești altfel tot ceea ce faci.
Muzica are această putere extraordinară de a crea punți între oameni, si nu are nevoie de explicații complicate și nici de cuvinte multe. Uneori este suficient un ritm bătut împreună, o melodie cunoscută sau un joc simplu pentru ca oameni care nu s-au întâlnit niciodată să înceapă să zâmbească unii altora.
Cred că, de aceea, muzica nu ar trebui să fie prezentă doar în spitale sau doar în școli, ea ar trebui să fie prezentă în viața noastră, a tuturor.
Pentru că nu ne însoțește doar atunci când suntem fericiți: ne ajută și atunci când ne este greu, ne apropie, ne liniștește, ne face să simțim că nu suntem singuri.
Inițiativele de ajutorare precum cele ale Fundației Zurli sunt atât de importante! Ele nu schimbă diagnostice, dar schimbă atmosfera dintr-un salon, energia unei zile, si, uneori, schimbă felul în care un copil și familia lui reușesc să treacă printr-o perioadă extrem de grea.
Poate că nu putem face cu toții lucruri extraordinare, dar fiecare dintre noi poate aduce puțină lumină în viața cuiva. Uneori printr-o donație, alteori prin voluntariat, alteori pur și simplu susținând oamenii care aleg să fie acolo, zi de zi.
Iar dacă este un lucru cu care am plecat de la Marie Curie, acela este acesta: muzica și jocul nu sunt un lux. Sunt o nevoie profund umană, mai ales în momentele în care viața devine cel mai greu ritm de dus.
Eu am avut privilegiul să văd cu ochii mei cât de mult poate însemna o oră de joacă într-un salon de oncologie. Astăzi, te invit și pe tine să fii parte din această bucurie: trimite un SMS cu textul ACASA la 8845. Uneori, 2 euro pe lună pot însemna mult mai mult decât o donație. Pot însemna un zâmbet acolo unde este cel mai mare nevoie de el.