La ce ne raportam cand evaluam un profesor/antrenor/cadru didactic?
Luam in calcul doar asteptarile noastre vis a vis de abilitatile lui academice si modul sau de predare sau urmarim si cat/cum munceste copilul nostru?
Ne-a luat ceva vreme sa il convingem pe fiul nostru sa incerce (macar) sa mearga la inot: stiti si voi ... teama de nou, de apă, si de muncă totodata. Insa am reusit (yey!!), in vara lui 2023!
Gandul nostru ca parinti, a fost intai de toate ca este important pentru el sa invete sa inoate, stim ca acest sport il ajuta si din punct de vedere fizic, si ne-am dorit sa aiba o activitate sportiva care sa il responsabilizeze. Din pacate, cu muzica nu ne-a mers.
Multe sedinte, dar multe … abia se baga in apă. Inca de acasa isi spunea ca are emotii, ca nu e pregatit, si ii simteam mereu starea anxioasa, inca din vestiar. Niciodata nu a spus ca nu mai vrea sau ca nu ii place, insa pana sa intre in bazin si sa lucreze, isi facea o mie de ganduri si scenarii.
Ba chiar era este super mandru de el la final de antrenament, cand ne arata ce scheme noi a invatat, si cum de la o sedinta la alta renunta fie la pluta, fie la bastonul plutitor.
Au fost mult momente cand am simtit ca instructorul se scuza la noi ca Nik nu evolueaza, ca stagneaza.
Dar stati putin?
E vina profesorului ca fiul meu are un ritm diferit fata de alti copii?
E vina profesorului ca nu inoata dupa 4 sedinte?
E vina profesorului ca fiul meu face parte din categoria copiilor pasionati de jocuri statice, pe uscat? (Nicholas inca de mic a fost pasionat de puzzle-uri, sah, constuctii lego, niciodata nu a fost aventurier, catarat prin copaci sau entuziasmat de tiroliene).
I-am spus antrenorului foarte relaxati, si eu si sotul meu, ca totul e in regula, ca suntem increzatori, si sa nu puna presiune nici pe el ca profesionist, nici pe Nik. Noi avem incredere ca va reusi sa isi invinga teama si va reusi si sa inoate, in ritmul sau. Repet, copilului ii place activitatea, rezoneaza cu profesorul, insa ritmul si curajul lui in ceea ce priveste inotul, nu sunt la cote maxime.
Copiii sunt atat de diferiti (chiar si fratii), incat nu cred ca e in regula sa avem asteptari nerealiste sau sa grabim anumite procese. Nik nu e incă la etapa in care sare in apa cu tumbe sau scheme de circ, insa si-a depasit multe temeri, e stabil si relaxat la multe exercitii, iar noi suntem mandri de evolutia sa. Si daca vom continua sa fim constanti, sa mergem saptamanal la bazin si sa il incurajam, va reusi.
Toate la timpul lor!
Vad des in social media sau in grupuri de mamici (si sincer, ma supara putin), anunturi de genul: “caut un profesor serios", "caut un meditator cu rezultate bune", "vreau recomandare de cel mai cel educator”, “caut psihilog bun la pret decent”, “caut cel mai bun terapeut, sa ma rezolve repede”, "unde gasesc cel mai bun instructor fitness?".
Uneori, putem trimite copiii la cei mai cei profesori, daca ritmul lor, starea emotionala si capacitatea lor de invatare este alta decat asteptarile noastre, lucrurile nu vor functiona. Ba mai mult, vom si “blama” profesorul, ca nu e in stare sa …
Degeaba lucram cu cel mai bun instructor de fitness din oras, daca zi de zi mancam shaorma - intelegeti voi comparatia.
Asa vad lucrurile si cu copiii: un lucru bine invatat, asimilat si care sa dea rezultate, are nevoie de timp si de muncă.
Stiam ca Nik nu va reusi sa invete sa inoate cu o lectie sau doua de inot, si e normal.
Cum de altfel, nici copiii care ajung o singura data sa lucreze cu mine nu deprind toate abilitatile despre care povestesc adesea.
Rabdare, munca si constanță, acestea sunt cheia reusitei si la gradi, si la scoala, si la activitati extra, si la joburile noastre.