M-as bucura sa aflu mai multe despre tine si despre specializarea ta. Cine esti, unde locuiesti si cu ce te ocupi?
Sunt Carmen Grigorescu Hotar, Psiholog clinician specialist si Logoped. Sunt din Bucuresti si ucrez atat cu copiii cat si cu adultii.
Ai stiut dintotdeauna ca doresti sa studiezi psihologia? Ce te-a facut sa te indrepti spre lucrul cu copiii?
Nu am stiut ca voi studia psihologia, insa am fost mereu o persoana suportiva, atenta la nevoile persoanelor din jur si am iubit copiii de mica.
Am ales sa fac voluntariat intr-un centru care se ocupa de recuperarea copiilor speciali si atunci mi-am descoperit pasiunea pentru acest job. Am vazut ca lucrul cu acesti copii este mai mult decat un job, ca daca te implici si pui suflet, aduci pe drumul cel bun atat copiii cat si familiile lor ... si zambete, speranta si de cele mai multe ori lacrimi de fericire!
Apoi am lucrat si cu copiii tipici, adolescenti, adulti si batrani cu diferite afectiuni.
Lucrezi de mult timp in domeniu si prin mana ta au trecut multi copii - sunt sigura ca ai vazut sute de copii cu diferite tipologii. Generatiile de copii se schimba de la an la an, si din ce in ce mai multi copii au mai mult acces la tehnologie, la TV sau diverse device-uri. Ce impact au toate aceste asupra copiilor mici?
Studiile demonstreaza ca expunerea la ecran timp de 4 ore/zi, determina o subdezvoltare a emisferei stangi a creierului, ceea ce afecteaza gandirea logica si analitica, exprimarea cursiva a ideilor, scaderea capacitatii de a lua decizii, de a avea control asupra propriilor emotii, de a avea determinarea sa munceasca pentru ceea ce isi doresc si mai tarziu cand ajung la scoala, sunt afectate scrierea, cititul, rationamentul matematic si stiintific, scaderea randamentului scolar in general.
Tot din cauza expunerii la ecrane, copilul este foarte usor de distras de oricare stimul exterior, apar probleme in exprimare, dificultati pe focusul in sarcini. De multe ori imi intra in cabinet copii in varsta de 2-3 ani care petrec in medie 8-9 ore/zi in fata ecranelor si prezinta intarieri majore in dezvoltare si limbaj, chiar elemente de spectru autist.
In locul expunerii la ecrane, recomand activitatile fizice, activitatile in aer liber, grupuri de socializare, ateliere muzicale, experimentarea contactului emotional cu persoane de varsta lor, activitati de relaxare, sporturi, petrecerea timpului printre copii de aceeasi varsta.
Stiu ca esti mama, si ma ajuta raspunsul tau atat in calitate de mama, cat si in calitate de specialist: cat de benefic sau nu este pentru copiii nostri sa ii tinem in casa, din dorinta de a-i proteja? Sunt sigura ca si tu, si eu, am intalnit copii care nu au avut parte de socializare mai deloc pana la 4-5 ani (poate la 2-3 luni, o vizita la bunici, si atat).
Copilul tinut in casa este un copil care nu poate experimenta. In copilaria mica, expunerea la diferite medii si persoane este cruciala. Desigur, pana la varsta de 3 ani, copilul trebuie insotit in permanenta de catre o persoana de atasament. El are nevoie de un mediu protectiv, echilibrat, fara evenimente negative, care sa ii ofere stabilitate emotionala si fara stresori care il pot destabiliza psihic. Copiii au nevoie de experiente cat mai naturale care sa le fie de ajutor in dezvoltare. Sunt oportunitati de invatare atunci cand copilul ne insoteste la magazin, la farmacie, la piata, cu metroul, in vizita, in parc, la bazin, etc.
Copilul tinut intr-un mediu extrem de controlat va dezvolta anxietate ridicata. Acest lucru il determina pe copil sa evite experienta contactului emotional direct cu persoanele in alt mediu, sa fie lipsit de dorinta de a dialoga, ceea ce duce la suprimarea emotiilor si inchiderea in sine.
Copilul are trei nevoi esentiale pentru o dezvoltare sanatoasa:
-de conectare (nevoia de a fi vazut, valorizat, respectat, iubit, apreciat, unic, important). Aceasta nevoie apare inca de cand copilul se naste.
-de competenta (nevoia de a invata, de a sti, de a face lucruri, de a experimenta, de a fi curios). Cu totii ne dorim sa facem lucruri, sa invatam, ne nastem cu această dorință de a invata.
-de control (despre a face alegeri, despre deciziile pe care le iei).
In concluzie, copiii au nevoie sa fie lasati sa experimenteze situatii in medii cat mai diversificate si sa intre in contact cu cat mai multe persoane.
In ultimii ani, din ce in ce mai multi copii primesc diverse diagnostice, sufera de diferite tulburari, au dificultati in vorbire, mortice, sau intelectuale. Studiile arata ca meloterapia (terapia prin muzica) este de mare ajutor in procesul de dezvoltare al tuturor copiilor, fie ca au tulburari de comportament, fie ca nu. Care este parerea ta, ajuta muzica in acest sens?
Ma bucur ca mi-ai adresat aceasta intrebare!
De multe ori, noi adultii ne luam cam in serios si uitam cat de important este sa ne jucam cu copiii nostri. Uneori ni se pare chiar o pierdere de timp, nu?
Copilul ne cere sa ne jucam cu el, este atat de fericit cand se joaca si cand asculta muzica. Prin muzica, miscari si joc in general, el dezvota abilitati. Atat copiii tipici cat si cei speciali.
De exemplu, pentru ca am considerat ca varsta de 3 ani este optima pentru inscrierea la gradinita, am ales sa particip la atelierul muzical impreuna cu Mara, fetita mea in varsta de 2 ani si jumatate ca si pregatire pentru ce va urma cand va intra in colectivitate. Copilul s-a simtit in siguranta pentru ca eu am fost in permanenta langa ea (ceea ce la gradinita nu se va intampla).
Am directionat-o mereu sa asculte de instructoare, sa o imite, sa cante, sa raspunda instructiunilor, sa respecte regulile grupului. Deja de la a 2-a intalnire, m-am indepartat de ea si a fost mai independenta, iar la sosire si plecare, a simtit nevoia sa te imbratiseze, Geanina! Deja se crease conexiunea!
Poate ca din exterior, unii dintre adulti se gandesc ca la atelierul muzical se intampla lucruri banale, insa ce putem observa dupa expunere: copiii invata sa isi astepte randul, dezvolta abilitati de imitare cu si fara obiecte, se dezvolta motricitatea fina si grosiera, se dezvolta capacitatea de a mentine atentia, memoria, proprioperceptia, contactul vizual, se dezvolta limbajul intr-un mod placut, copiii se conecteaza si isi imbunatatesc abilitatile de socializare. Copiii se intorc la casele lor cu o multime de beneficii, indiferent daca au ureche muzicala sau nu. Ramanem uimiti cand ii vedem cum danseaza spontan, canta, cum isi dezvolta limbajul.
Este importanta conectarea copilului cu parintele si in alt mediu decat “acasa”?
Daca un copil este tinut mereu langa parinte, el nu va invata din propriile experiente si nu isi va dezvolta intuitia care sa il tină departe de pericole sau situatii nedorite.
De aceea, independenta legata de lucruri marunte este atat de importantă, pentru ca sunt lectii care ii pregătesc pe copii pentru independenta cea de mai tarziu, aceea care ii conduce spre maturitate.
Asta inseamna ca la un moment dat cordonul ombilical este taiat, mai exact copilul este capabil sa stea pe propriile picioare si sa mearga in viata lui. Cordonul ombilical se taie cate putin in fiecare zi, pe masura ce copilul creste si poate sa-si asume responsabilitati, sa invete anumite abilitati in asa fel incat sa poata face cat mai multe lucruri singur si pentru el, asumandu-si, propriile decizii.
Frica parintilor si mai ales a mamelor este ca ai lor copii sa nu se ataseze prea mult de alte persoane si astfel sa le iubeasca pe ele mai putin sau chiar sa le respinga. Insa dupa ce observa ca independenta copiilor nu are nici o legatura cu cata dragoste primesc din partea lor, se linistesc. Si haideti sa ne gandim, ce frumoasa si plina de afectiune este intalnirea cu puii dupa cateva ore in care fiecare si-a vazut de treaba lui! Si cum vin cu atatea noutati pe care le-au invatat din alte medii decat de acasa! E nevoie doar de putin curaj!
Deci, sa ne conectam cu copiii nostri in cat mai multe medii pentru ca ei sa se simta in siguranta in locurile noi, iar apoi sa isi doreasca sa exploreze si sa fie independenti!
Ce mesaj ai pentru parintii care inca nu au incercat o activitate de grup cu copilasii lor? Ce beneficii emotionale au asupra copiilor activitatile care au loc in afara casei, cu alti copii, in alt mediu (parc, salina, tren, ateliere, concurs alergat, pictura samd).
Copiii se simt cel mai bine atunci cand se joaca cu alti copii de varsta lor. Ei leaga prietenii, se imita, vorbesc, se joaca si sunt fericiti.
Locurile in care ne ducem copiii sunt portile pe care le deschidem catre cunoastere si invatare. Calutul invatat din carticica, va trebui generalizat cu calutul de la ferma sau de la echitatie. Deschideti orizonturile copiilor si lasati-i sa isi dezvolte toate simturile in medii naturale, lasati-i sa se murdareasca cu mancare, cu noroi, cu creta, sa mearga cu picioarele goale pe iarba, sa sara in balti si sa manance corcoduse din copacii din fata blocului, sa atinga animalele, sa se joace cu bete si cu pietricele!
Ca parinti, facem greseli. Eu sunt de parere ca perfectiune nu exista, insa suntem datori sa ne informam si sa ne crestem copiii armonios. Ce sfat ai pentru toti parintii care citesc acest articol? Ca o statistica a meseriei tale, care este cea mai mare greseala pe care o fac parintii generatiei noastre? Nu ne ascultam copiii, nu avem timp pentru ei, suntem agresivi, ne concentram doar pe cariera, stam in camera cu ei – insa deconectati”? Ne-ar fi de mare folos un sfat constructiv din partea ta.
In cabinetul meu intra din pacate din ce in ce mai putini parinti care pun cu blandete limite si reguli. De aici apar o multime de probleme de comportament ale copiilor.
Este foarte clar că nu ne putem trata copiii ca pe prietenii nostri. Asta e o capcana in care cad foarte multi parinti. Nu putem sa le povestim copiilor probleme pe care le-am povesti unui prieten adult, la o cafea. Insa le putem povesti despre probleme pe care le inteleg la varsta lor.
Mi-as dori sa vad parinti mai putin stresati, conectati in relatia cu copilul lor, parinti care se joaca si simt fericirea alaturi de copiii lor iar timpul petrecut cu ei sa fie intr-o stare de prezenta, parinti care isi respecta copilul si invers, parinti si copii carora nu le este rusine sa isi spuna te iubesc, parinti care nu considera ca au mereu dreptate si care se pot aseza la nivelul copilului lor si vor avea intelepciunea de a-l privi in ochi si de a-si cere scuze atunci cand i-au gresit cu ceva.
Va doresc sa va iertati si sa va acceptati greselile facute fata de copii si fata de voi si sa va ganditi ca puii vostri sunt fericiti atunci cand si voi sunteti!
Ganduri bune!
Carmen Grigorescu Hotar
Psiholog Clinician Specialist/Logoped