În educația copiilor, fiecare părinte are așteptări, dorințe, idei.
E firesc. Dar ceea ce devine adesea problematic este atunci când părinții își doresc ca profesorul să-și modifice constant metoda de lucru pentru a corespunde acestor așteptări individuale.
La atelierele Neuroritmic, primesc frecvent întrebări precum:
– „Dar faceți mereu aceleași lucruri?”
– „De ce nu încercați altceva, ceva mai nou?”
– „Copilul meu știe deja asta, nu se plictisește?”
Răspunsul este unul singur: nu lucrez dupa urechez, sau tinand cont de dispozitia cu care ma trezesc. Lucrez după un plan coerent, construit profesionist.
Educația reală nu înseamnă varietate constantă, ci profunzime.
Una dintre cele mai mari confuzii pe care o fac unii părinții este să creadă că dacă ceva pare simplu sau repetitiv, este „banal”. Dar în realitate, ceea ce pare simplu este, de cele mai multe ori, exact ceea ce copilul are nevoie să repete.
De exemplu:
• Un copil nu poate să sară corect cu ambele picioare.
• Nu poate păstra ritmul cu instrumentul muzical.
• Nu reușește să se concentreze 2 minute într-un joc ghidat.
Și totuși, părintele vede doar: „Ah, iar bate din palme? Iar se joaca cu ouă muzicale? E cam simplu …” Ceea ce el nu vede uneori, este nivelul real de dificultate pentru copilul său. Un exercițiu simplu nu e neapărat ușor – e doar bine construit, cu o intenție clară în spate: antrenarea coordonării, atenției, ritmului intern.
Repetiția nu e o greșeală. E metoda.
Atelierele NEURORITMIC sunt gândite pe cicluri ritmice și senzoriale, tocmai pentru că repetarea este una dintre cele mai puternice metode de învățare.
Copiii nu au nevoie de spectaculos. Au nevoie de:
• familiaritate (pentru siguranță)
• consistență (pentru progres)
• repetiție inteligentă (pentru ancorare).
Nu introduc un instrument nou la fiecare ședință doar pentru a impresiona, dar am o varietate de instrumente si jocuri in programa. Lucrez cu ouă muzicale, clopotei, trasee și exerciții ritmice, pentru că acelea dau rezultate reale în dezvoltarea motrică și cognitivă a copilului. Și le repet pentru că majoritatea nu se descurcă încă, chiar dacă părintele crede altceva.
De ce profesorul are ultimul cuvânt?
Pentru că profesorul:
• vede copilul în context de grup, nu izolat
• observă detalii pe care părintele nu le poate sesiza în 50 de minute pe săptămână
• are o strategie educațională, nu o listă de activități „drăguțe”
Este o mare diferență între dorințele părinților și nevoile reale ale copilului.
Iar rolul meu, ca profesionist, este să rămân fidel metodei mele — nu pentru că sunt încăpățânată, ci pentru că știu ce funcționează.
Ai încredere în proces!
Știu că e greu să vezi efectele după 2 sau 3 ateliere. Dar dacă ești cu adevărat atent, vei vedea cum copilul tău:
• își coordonează mai bine corpul
• devine mai atent
• capătă încredere în sine.
Toate acestea nu vin din varietate și presiune, ci din răbdare, repetiție și încredere în cineva care face asta cu pasiune și responsabilitate.
Atelierul meu nu este despre impresii. Este despre dezvoltare. Iar pentru asta, rămân fidelă metodei mele.