2025 a fost anul în care, în educația timpurie, lucrurile s-au așezat mai clar ca oricând.
Nu din tendințe, nu din discursuri frumoase și nici din promisiuni rapide, ci din practică, din munca dusă zi de zi, săptămână de săptămână, cu copii reali, în contexte reale.
Am lucrat constant cu aproximativ 150 de copii, grupe diferite, vârste diferite, ritmuri diferite, nevoi emoționale și motorii complet diferite, iar concluzia a fost mereu aceeași: copiii nu au nevoie să fie accelerați, ci reglați. De fiecare dată când ritmul, mișcarea și structura au fost puse corect în lucru, corpul s-a liniștit, emoțiile s-au așezat, iar progresul a venit firesc, fără forțare, fără presiune, fără a „sări etape”.
Anul acesta am ales să investesc conștient, chiar și atunci când a fost inconfortabil, aducând în România doi traineri internaționali, tocmai pentru a crea contexte reale de învățare, de schimb de experiență și de perspectivă. A fost un pas important pentru direcția în care cred că trebuie să mergem ca profesioniști în educație: o educație conectată, actuală, vie, care nu se închide în propriile certitudini.
Tot în 2025 am început să susțin mai multe workshopuri pentru cadre didactice și să particip activ la cercuri pedagogice, iar mesajul primit a fost constant și clar: nevoia nu este de mai multă teorie, ci de soluții concrete, aplicabile imediat, de acel „cum fac mâine, cu copiii mei, în clasă”. Într-un sistem deja încărcat de concepte, ceea ce face diferența este simplitatea, claritatea și experiența trăită, nu acumularea de informație.
Munca din sală a început să genereze interes și dincolo de comunitatea mea directă, iar anul acesta am fost invitată în emisiuni TV, podcasturi și la radio pentru a vorbi despre ritm, joc, mișcare și echilibru emoțional în educația copiilor. Nu ca să demonstrez ceva, ci pentru că acest subiect este tot mai prezent, tot mai necesar și tot mai resimțit, atât de părinți, cât și de educatori.
În paralel, am onorat cu profesionalism toate contractele în care am fost solicitată ca MC și solist, cu multe nopți pierdute, cu multă energie consumată, dar cu aceeași responsabilitate față de oameni și față de munca mea. Pentru mine, indiferent de context, respectul rămâne o valoare care nu se negociază.
La final de an, însă, corpul a spus clar „stop”. După luni intense de deplasări, ateliere, organizare și muncă fizică și emoțională continuă, am cedat. O leziune internă și un nivel ridicat de stres au fost semnale pe care nu le-am mai putut ignora. Paradoxal, ultima lună a fost cea mai împlinitoare profesional, dar și cea mai solicitantă pentru corp, iar lecția a fost una profund personală: poți vorbi despre ritm în educație, dar trebuie să îl respecți și în propria viață.
Pentru mine, 2025 a fost despre validare prin practică, nu prin etichete, despre muncă reală, asumare, consecvență și limite, despre a construi cu sens, dar și despre a ști când să te oprești.
În 2026 merg mai departe în aceeași direcție, însă cu mai multă grijă, cu mai mult ritm și echilibru, cu mai puțină grabă și cu mai mult respect pentru corp, pentru că educația sănătoasă începe, inevitabil, cu adultul care o susține.