Este una dintre situațiile pe care le întâlnesc destul de des în lucrul cu cei mici. Copilul iese de la atelier, părintele îl așteaptă curios și, firesc, încearcă să afle cum a fost: „Ți-a plăcut?”, „Ce ai făcut?”, „Dar v-ați jucat?”, „Cu ce?”
Și gata. Interviul s-a încheiat. Părintele se uită la copil, apoi poate la mine, și apare imediat o mică îndoială: oare chiar i-a plăcut, oare a participat, oare a fost atent? Pentru că, dacă tocmai a petrecut aproape o oră într-o activitate, cum este posibil să nu aibă nimic de povestit?
Ei bine, este foarte posibil.
Copiii nu procesează experiențele ca adulții
Noi, adulții, suntem obișnuiți să punem experiențele în cuvinte. Dacă mergem la un curs, la un eveniment sau într-o vacanță, putem povesti ce am făcut, ce ne-a plăcut și ce am învățat. Avem capacitatea de a organiza cronologic informația și de a selecta lucrurile pe care vrem să le transmitem mai departe. Pentru un copil, mai ales pentru unul mic, lucrurile nu funcționează întotdeauna așa.
El poate trăi o experiență foarte intens, poate fi complet implicat într-un joc, poate râde, poate imita, poate urmări cu atenție și poate participa la aproape toate exercițiile, iar la ieșirea din sală să răspundă sincer: „Nu știu ce am făcut”. Nu pentru că nu s-a întâmplat nimic și nici pentru că nu i-a plăcut, ci pentru că încă nu are întotdeauna capacitatea de a transforma imediat o experiență complexă într-o poveste coerentă pentru adult.
Eu văd ce se întâmplă în sală. Văd copilul care a urmărit fiecare mișcare, care a așteptat instrumentul, care a râs alături de ceilalți și care, poate, a avut nevoie de puțin curaj pentru a intra într-un exercițiu. Părintele îl vede după câteva minute, la ușă, obosit sau deja preocupat de ce gustare are în mașină. 😄
Sunt două perspective foarte diferite asupra aceleiași ore.
„Ce ai făcut azi?” este, uneori, o întrebare prea mare
Întrebarea ni se pare simplă, dar pentru un copil poate fi foarte largă. Din toate lucrurile care s-au întâmplat, ce anume ar trebui să aleagă? Să povestească despre instrument, despre jocul cu cercurile, despre copilul de lângă el, despre faptul că la un moment dat nu i-a ieșit ceva, despre melodia care i-a plăcut?
Uneori este mult mai ușor să pornim de la întrebări concrete. „Ai folosit instrumente astăzi?”, „Ai avut un joc în care a trebuit să vă opriți?”, „Ai lucrat singur sau cu alți copii?”, „Care a fost cel mai amuzant moment?”
Chiar și așa, nu toți copiii vor povesti. Și este în regulă.
Unii copii procesează prin cuvinte, alții prin mișcare, prin joc sau prin repetiție. Mi s-a întâmplat de multe ori ca un părinte să îmi spună că cel mic nu a povestit aproape nimic după atelier, dar câteva zile mai târziu a început să reproducă acasă un ritm, un joc sau o mișcare pe care o lucrasem împreună.
Acolo este povestea lui, doar că nu a venit sub forma unui raport detaliat la ieșirea din sală.
Uită-te și la ce face, nu doar la ce povestește
Uneori, cel mai bun feedback al unui copil nu este „mi-a plăcut foarte mult și am învățat trei lucruri noi”. Să fim serioși, ar fi și puțin suspect să auzim asta de la un copil de patru ani. 😄
Feedback-ul poate fi faptul că întreabă când mai vine, că fredonează ceva în mașină, că își aliniază jucăriile și începe să le dea indicații exact cum a auzit în activitate. Că bate un ritm pe masă sau că, după două săptămâni, își amintește brusc un joc.
Copiii ne arată foarte multe, dacă suntem atenți și la alte forme de exprimare.
Desigur, există și activități care pur și simplu nu li se potrivesc. Există copii care nu rezonează cu un anumit grup, cu un anumit adult sau cu un anumit tip de lucru, iar eu cred că și acest lucru trebuie respectat.
Dar faptul că un copil nu povestește nu este, singur, dovada că nu i-a plăcut.
Uneori, experiența are nevoie de timp să se așeze
În activitățile NEURORITMIC®, copiii trec prin multe tipuri de experiențe într-un timp relativ scurt. Ascultă, se mișcă, imită, așteaptă, reacționează la semnale, folosesc instrumente de percuție, lucrează individual și împreună cu grupul. Pentru ei, nu este doar „am cântat un cântec”, ci o succesiune de experiențe trăite cu tot corpul.
NEURORITMIC® nu este terapie, nu tratează și nu vindecă. Este o metodă educațională în care muzica, ritmul și mișcarea sunt folosite ca instrumente în activitățile cu copiii, iar uneori, ceea ce se întâmplă într-o astfel de experiență nu poate fi povestit imediat la ușa sălii.
Așa că, data viitoare când copilul tău iese de la o activitate și la întrebarea „Ce ai făcut?” îți răspunde cu celebrul „Nimic”, poate nu este nevoie să intri imediat în panică. Lasă-i puțin timp, observă-l, ascultă ce fredonează, vezi ce reproduce în joc și ce apare spontan în zilele următoare.
S-ar putea să descoperi că acel „nimic” a fost, de fapt, o experiență foarte plină.