An de an, pe data de 17 noiembrie, este Ziua Internationala a prematuritatii.
In urma cu aproape 8 ani, ajungeam la spital cu membranele rupte. Habar nu aveam ca la daor 34 spre 35 de saptamani avea sa vada lumina zilei, fiul meu, Nicholas. Nasterea a trecut fulgerator, si imi amintesc 100% vorbele asistentei: "in cateva ore il aducem la tine". Doar ca acele cateva ore, in minte mea 2-3, devenise 7-8-9-10 ore. L-am pus pe sotul meu sa intrebe continuu ce se intampla. Ni se spunea ca doar ii fac niste analize extra - deja simteam ca ceva nu este in regula, insa asteptam cumintica.
Am adormit, iar cand m-am trezit a venit doamna doctor neonatolog sa imi spuna ca au descoperit o infectie, si ca e nevoie sa stea si la incubator, caci nu poate respira inca singur.
Mi-a picat cerul in cap, si desi vorbele doamnei doctor ma asigurau ca va fi bine, mimica dumneaei imi transmitea altceva. Cu durerile aferente operatiei de cezariana, m-am tarat sprijinta de sot, pana la sectia de neonatologie, cat sa il vad: avea fire si perfuzii pe tot corpul. Era atat de fragil, atat de mic, si in viziunea mea atat de chinuit, incat simteam ca imi fuge pamantul de sub picioare.
Ma intristam si mai tare la fiecare vizita, vazand ca in incubatoarele alaturate erau copii de 800 grame, Nik avand totusi 2 kg. Mi se parea ireal ca exista un copil atat de mic, cu sanse minime de viata, ieseam de acolo si plangeam pentru parintii copiilor mai mici decat al meu.
Durerea cea mai mare am simtit-o cand atat medicul ginecolog, cat si neonatolog, mi-au sugerat sa plec acasa fara copil (caci oricum nu ajutam cu nimic sa raman internata), si mi-au sugerat sa vin de 2 x pe zi sa il vad si sa ii aduc lapte. Am ajuns acasa, fara burta, si fara copil. Patutul era pregatit, dar gol, hainutele calcate il asteptau, insa eu nici macar inimioara care bate in burta mea nu o mai simteam.
Cu 2 ani in urma, aflandu-mi povestea, Diana Gamulescu, fondator al ONG-ului Asociatia Prematurilor, mi-a propus sa devin ambasador al asociatiei, si va dati seama ca nu am putut refuza acest rol.
Mii de copii se nasc prematur anual, si din pacate, putini au norocul sa li se puna la dispozitie ingrijire si aparaturi care sa ii mobilizeze. Deasemenea, foarte multi parinti, mai ales cei din mediul rural, sunt foarte slab informati, si nu au nici cele mai mici notiuni despre cum a-si ajuta bebelusul sa se dezvolte si sa recupereze anumite achizitii.
Saptamana trecuta am fost alaturi de Diana Calin Gamulescu si echipa sa, la o dezbatere ce are 2 scopuri extrem de importante pentru copiii nascuti prematur:
- propunerea legislativa privind Carnetul Prematurului și Nou-Născutului Vulnerabil
- Implementarea Terapiei Kangaroo Care în maternități.
În urma dezbaterii și a prezentării inițiativei va fi realizat un proiect de lege care are ca scop oficializarea și implementarea acestui demers la nivel național.
Mi-am pozat special palma, cât sa vedeti cum arata un pamers de copil nascut prematur vs un copil nascut la termen. Micii eroi au nevoie de sustinerea noastra, a oamenilor cu suflet mare, sau care am trecut prin asta si stim ce inseamna sa cresti un copil nascut prematur.
Putem ajuta prin a da mai departe informatiile de pe site-ul sau paginile social media ale Asociatia Prematurilor, sau putem face donatii in conturile afisate pe acelasi site. Daca aveti o companie sau sunteti angajati, deasemenea puteti redirectiona anual catre asociatie, declaratiile 230 sau impozitul pe venit.
An de an, Diana si echipa sa doteaza spitale din toata tara cu aparatura si accesorii vitale copiilor nascuti mai devreme de termen, iar eu promit sa ii fiu mereu alaturi, neconditionat!
Sa le tinem pumnii persoanelor implicate in aceste campanii. si Doamne Ajuta!