Vorbitul in public reprezinta una dintre cele mai populare frici din lume, asta arata studiile, si cu toate acestea, foarte multi oameni care poate nu au de-a face cu lumea media/tv, sunt nevoiti sa apara sa vorbeasca in public.
Multi dintre ei fac cursuri de public speking, altii paralizeaza in timp ce vorbesc, altii se calmeaza cu un ceai sau cu o doza de alcool pentru a se detensiona (stiu asta inclusiv de la colegi artisti, care desi practica meseria de artist de ani de zile, tot au blocaje cand apar pe scena).
Un lucru este cert: nu exista o reteta minune aplicabila fiecarui individ.
Eu aud foarte des de la persoanele cu care interactionez sau care ma urmaresc in mediul online: "dar ce lejer iti este tie sa vorbesti in public!"
Imi este lejer datorita experientei si a exercitiului continuu, insa asta nu inseamnă ca nu am emotii atunci cand apar in fata unui public sau in fata a noi persoane.
De curand, la un curs, s-a facut o analiza asupra fricii de a vorbi in public, si chiar s-a ajuns la mici contraziceri vis a vis de acest aspect, iar eu mi-am mentinut punctul de vedere. La intrebarea "iti este frica sa vorbesti in public?", raspunsul meu a fost "nu". Insa emotii contructive exista de fiecare data. Nu imi este frica sa gresesc, nu imi este frica de parerea celor care ma asculta, nu imi este frica de ceva anume, insa emotia pe care o simt cand vorbesc in public sigur nu este frica. As putea spune ca este un entuziasm amestecat cu preluarea vibe-ului din sala, dar nicidecum frica. Cel putin, nu acum, dupa 17 ani de cand an de an prezint zeci de evenimente.
Nu stiu cum functioneaza altii, dar eu nu pot sa ma filmez acasa sau chiar la un curs, repetand ca un papagal ce urmeaza sa spun live la o emisiune tv.
Iata de ce:
1. Acasa e liniste, sunt eu cu mine, nu am emotii de nici un fel
2. Acasa nu simt presiunea live-ului, ca intr-o emisiune
3. Acasa nu ma cronometreaza nimeni ca la o emisiune live (si nu, nu ma ajuta cronomentrul pus de mine)
4. Acasa nu am o armata de oameni cu ochii spre tine
4. Acasa nu sunt live pe bune, si stiu ca pot spune orice, ca nu ma aude nimeni
Ce fac in schimb, pentru a ma ajuta sa fac fata cu brio la o prezentare/emisiune?
1. Imi conturez idei in minte, cronologic, despre ce urmeaza sa vorbesc
2. Daca pot, in masina chiar, fac cateva vocalize si imi stramb fața/maxilarul pentru relaxare
3. Ma filmez des acsa si ulterior ma urmaresc doar cat sa imi vad mimica, pozitia corpului si cat de mult gesticulez
Niciodata nu imi place ce vad acasa, cand repet de una singura, insa mereu ma adaptez si ma descurc la emisiuni sau evenimente, unde e alt vibe, alt context.
Si degeaba as repeta papagaliceste acasa o replica, atunci cand moderatorul are alt plan, iar intrebarile lui nu corespund cu ce ai repetat tu, trebuie sa improvizezi si sa te adaptezi. Evident, este vorba si de exercitiu.
Cu siguranta este diferit pentru fiecare dintre noi. Nu poate functiona la tine ce functioneaza la mine, si viceversa. Si da, adesea am gresit, chiar gramatical … se intampla. Adesea am uitat versurile pieselor pe care le cant - e ok - am stiut sa glumesc si sa trec peste.
Sunt ani de repetitie in spate si ore de practica, dictie, ore multe de prezentă pe scenă, conectare cu publicul real sau virtual. Si da, sunt si multe esecuri si momente pe care as vrea sa le sterg din minte, dar ce sens ar avea? Poate ca momentele penibile sau stganjenitoare m-au ajutat sa invat niste lectii si sa stiu cum sa tratez problema mai bine.
Acest articol nu este nicidecum o lectie despre cum sa cvorbesti in public, pentru ca nu asta vreau sa crezi ca citesti, ci pur si simplu experienta mea personala cu privire la vorbitul in public. Si am scris toate acestea, pentru ca imi vad colegele/prietenele, cum pun mare presiune pe ele ca: nu au privit bine la camera, ca au omis un cuvant, ca au pierdut firul povestii la un interviu, ca s-au balbait samd. E normal sa se intample astfel de situatii, chiar si la case mai mare, iar atunci cand iti vei da voie sa gresesti, si nu vei mai pun asa mare presiune pe tine, vei observa ca nu e chiar asa dificil sa vorbesti in public.
Inca ceva: eu nu sunt adepta prompter-ului. Sunt situatii cand da, te poti ajuta/inspira dintr-o prezentare proiectata pe tv/video proiector, insa asta nu inseamna ca citeti de la a-z intreg continutul.
Atunci cand citesti ca un robot, sacadat, dar corect cum scrie la carte, omiti ceva important: SA TRANMITI EMOTIE celui care te priveste.