Am o relatie cat se poate de deschisa cu parintii copiilor cu care lucrez, iar daca am ocazia, ii intreb deschis de ce isi aduc copiii sa lucreze cu mine.

Raspunsurile sunt atat de frumoase, insa atat de diferite … ma bucur de tot ce aud si invat cate ceva din fiecare discutie.

1. Parintii copiilor de 1-3 ani spun:

• preacomodare cresa/gradi

• interactiune cu alti copii

• intelegerea unor mici reguli (pe care acasa nu le pot implementa)

• socializare

• e vremea rece (sau prea cald vara), si stau mult in casa

• invatarea a noi cantecele, care ajuta la dezvoltarea limbajului

2. Parintii copiilor de 3-6 ani spun:

• copilului ii place la nebunie sa cante si sa danseze, insa nu as merge chiar asa devreme la instrument sau canto
• dorinta de a-l ajuta pe copil sa fie independent
• practicarea unei activitati de grup/socializare//interactiune
• ideea de a-i ajuta pe copii sa fie mai atenti, mai concentrati in sarcina
• responsabilizarea printr-o activitate constanta
• stimularea motrica & cognitiva cu ajutorul exercitiilor propuse (acasa nu lucreaza de bunavoie cu parintii) 3.

3. Parintii de 6+ spun:

• dobandirea increderii de sine
• dorinta de a-i ajuta pe copii sa se exprime fara emotii, adesea fiind introverti, chiar anxiosi la scoala
• pastrarea distantei fata de device-uri
• apartenenta la un grup
• capacitatea de a lucra in echipa cu alti copii, si a intelege ca toti sunt egali
• lipsa atentiei (la scoala), care atrage adesea discutii cu invatatoarea
• copii cu dislexie, tulburari de atentie, copii nascuti prematur cu ritm lent de invatare, au ca aliat in dezvoltare, stimularea prin muzica.

Iata asadar, ca desi eu cunosc indeaproape toate aceste beneficii, le aud si de la parintii copiilor care ajung la mine.

Prin comportamentul lor si prin modul in care raspund in anumite situatii, parintii devin arhitectii personalitatii copilului. Insa personalitatea parintelui nu este singura care isi pune amprenta asupra dezvoltarii copilului, luandu-se in calcul o serie de multi alti factori.

Comportamentul părintelui este exemplu pentru un copil. Copilul observă foarte rapid tot ce face adultul, apoi îi imită atitudinea și reacțiile emoționale: poate imita stilul de comunicare cu ușurință, modul în care părinții gestionează stresul, rezolvă conflictele și interacționează cu ceilalți.

Valorile, credințele și principiile părintelui sunt transferate copilului, care le internalizează apoi și le integrează în propriul sistem.

Modul în care părinții se atașează emoțional poate influența dezvoltarea copilului: un părinte care oferă susținere emoțională și siguranță poate contribui la dezvoltarea unui copil sigur emoțional, în timp ce un părinte neglijent sau insensibil poate contribui la dezvoltarea unui copil nesigur și anxios.

Abilitățile sociale și de comunicare influențează modul în care copilul învață să interacționeze cu alți oameni. Părinții care sunt buni comunicatori și au relații sănătoase pot ajuta la dezvoltarea abilităților sociale ale copilului. Dezvoltarea personalității începe din perioada intrauterină, fiind profund influențată de emoțiile și activitățile mamei, care modelează viitorul copilului.

In etapa prenatală fătul este extrem de receptiv la stările emoționale ale mamei, ceea ce poate avea un impact semnificativ asupra dezvoltării sale ulterioare. O viitoare personalitate genială se poate recunoaște prin următoarele trăsături: curiozitate, perseverență,, creativitate, empatie, autonomie remarcabilă în învățare, capacitate de concentrare intensă.

Rolul comportamentului și al valorilor părintești este esențial în modelarea abilităților sociale emoționale și de comunicare ale copilului, subliniind importanța exemplului adultului în dezvoltarea sa

Iata asadar ca inca din momentul conceperii copilului, trebuie sa incepem acest proces de constructie, pas cu pas, a personalitatii lui. Si din perioada intrauterina si pana la varsta adulta, noi suntem un reper pentru copiii nostri. Noi le modelam emotiile, noi le suntem oglinda, noi ii ghidam in relatiile sociale pe care le formeaza si pe care ulterior trebuie sa le mentinem.

Mi-a ramas in minte o intamplare cu un cuplu ce si-a adus copiii la Music class. Primul copi nascut avea 5 ani si pana sa se nasca fratele lui, nu avusese deloc acces muzica acasa (nici surse audio, nici cantecele fredonate de parinti). Despre frate, care era cu 1 an si jumtate mai mic, mi s-a spus ca a avut acces mai multa vreme la muzica, si ca a fost integrat in colectivitate si activitati de grup mult mai devreme decat fratele sau. Intre cei doi frati am putut observa diferente majore, atat pe plan cognitiv, cat si pe plan socio emotional. Fratele mai mic era mult mai dezvoltat pe mai multe arii, fata de fratele mai mare, care iata, in primii ani de viata nu a fost expus la muzica, la oameni, la comunicare sau la interactiune verbala/cantata din partea parintilor.

Imi place adesea sa spun ca bebelusii sunt precum plastilina, iar rolul nostru este de a-i modela. Poate ca nu stim din prima cu ce sa incepem, de unde sa pornim, poate ca nu ne iese din start cel mai frumos proiect, insa avem posibilitatea sa ne informam, sa invatam, sa ascultam si sa modelam din ce in ce mai bine.

Saptamana tracuta am dus pentru prima oara in gradinitele in care tin optionalul, o fisa din noile kit-uri de lucru BRAIN EXERCISES. Am folosit o fisa relativ usoara, din kit-ul brain exercises 3-6 ani, pe care am folosit-o doar cu copiii de la grupele mijlocie si mare.

Fisa propusa nici macar nu avea in plan secvente ritmice sau redarea unor masuri muzicale, ci antrenarea functiilor motrice, plus reproducerea prin batai de palme, a 3 cifre: 1, 2 si 3.

Am asistat fiecare copilas la parcurgerea fisei, m-am asigurat intai de toate ca cerinta a fost inteleasa, iar unde a fost nevoie, am ajutat.

Ce am constatat, parcurgand fisa cu aproape 50 de copii?

Am ramas uimita!

Copilasii in varsta de 3, 4 ani, care sunt la gradinita de 1 an sau 2, au parcurs fisa fara a avea nevoie de suportul meu. Au inteles cerinta, au insistat sa nu le ofer ajutor, si au finalizat sarcina corect 100%.

Copilasii de 4+ si 5+, care sunt la gradinita acum pentru prima oara, au intampinat dificulatati atat la a intelege ceea ce au de facut, cat si la parcurgerea exercitiului. A fost nevoie sa ii ghidez de la inceput pana la final, manuta lor nereusind sa parcurga cu degetul o linie serpuita. Deasemenea, cand au avut de reprodus prin batai de palme, o nota muzicala, doua sau trei, nu au reusit.

Poate ca atunci cand copiii nostri sunt mici, punem accent pe joaca si libertate, spunand ca au timp intreaga viata sa invete sau sa fie setati pe scoala, insa foarte multe dintre achizitiile pe care acestia le dobandesc in perioada timpurie, le vor fi de mare ajutor in primii ani de scoala. Daca start-ul la scoala va fi greu si nu vor reusi sa memoreze sau sa scrie corect in clasele 0 sau 1, tot noua, parintilor ne va fi greu sa ii ajutam in a recupera anumite pierderi.

Motricitatea si dezvoltarea musculaturii mainii/degetelor este extrem de importanta pentru copiii prescolari, pentru ca o mana flexibila va fi antrenata sa scrie usor, sa aiba lejeritate in a tine stiloul si a forma cu usurinta insemnele fiecarei litere. O manuta rigida si incordata nu va reusi sa scrie fluid, cu lejeritate, iar acest lucru va ingreuna procesul de scriere/de invatare a literelor.

Poate ca pare putin ciudat ca eu, educator muzical, sa scriu aceste lucruri ce tin de caligrafie, insa prin exercitiile neuro ritmice din fisele de lucru BRAIN EXERCISES, copiii isi pot antrena aceste abilitati cu ajutorul jocului si al muzicii, fara a simti presiunea "ca sunt fortati sa munceasca".

Pe de alta parte, dezvoltarea simtului ritmic este de mare folos nu doar in a intelege muzica. Prin dezvoltarea simtului ritmic, copiilor le va fi mult mai usor la scoala sa invete sa citeasca cu intonatie, sa silabiseasca sau sa recite o poezie. Ritmul regleaza vorbirea, ritmul perfectioneaza dictia, ritmul este un factor important in dezvoltarea limbajului.

Gradinita, din punctul meu de vedere, este absolut necesara, macar de la varsta de 3 ani, cand copilul absoarbe cu usurinta tot ceea ce exista in mediul in care se afla. Oricat de multe activitati facem acasa cu copilul nostru, niciodata nu vor fi precum cele dintr-un cadru organizat, si niciodata nu vom atinge toate temele care sunt in programa unei institutii. Totodata, multe elemente prin care copiii isi dezvolta nenumarate abilitati au in vedere activitati de grup/de echipa, pe care copiii nu si le pot antrena acasa, doar cu mami sau tati, care de cele mai multe ori fac pe plac copilului (spre exemplu, il ajuta la fiecare sarcina sau il lasa sa castige la fiecare joc).

Atunci cand un copil ajunge la mine pentru prima oara, imediat dupa atelier, parintele ma intreaba: “cum s-a descurcat?”.

Mi-ar placea tare mult sa fie reformulata aceasta intrebare, si sa aud: “cum s-a adaptat?”. Pana sa se descurce la exercitii, copiii sositi la Music pentru intaia oara au nevoie sa se adapteze cu mine, cu sala, cu mediul, cu colegii si bineinteles cu noutatea.

Din sondajul realizat in ultimii ani si mai ales din experienta proprie, vad ca aceasta este cea mai mare teama a copiilor: teama de spatii noi, teama de a socializa, de a se expune in medii noi. Iata de ce pun mare accent pe a lasa copilul sa se apropie de mine in ritmul sau. Pentru ca inainte de a lucra exercitiile propuse, vreau sa vad ca se simte in siguranta, ca este relaxat si ca poate avea incredere in mine.

Dezvoltarea socio emotionala este unul dintre cele mai discutate subiecte in zona parenting/terapie, si multi dintre terapeutii pe care ii cunosc, imi spun ca la cele mai multe programari au in cabinet copii anxiosi, sensibili, necomunicativi, care au atacuri de panica la gradi/scoala/ateliere sau activitati in aer liber.

Da, exista si copii care se adapteaza din prima la o activitate, care se agata de gatul profesorului si se integreaza de parca ar fi fost de cel putin 10 x in acel loc - insa astfel de cazuri sunt rare, si vad saptamanal, la copiii care ruleaza la atelierele muzicale. Nu inseamna ca este gresit sau anormal ca un copil sa fie introvert/emotiv ... rolul meu ca indrumator este sa ii ofer spatiu si sa ii validez emotiile. Cu cat as pune presiune pe copil si l-as acapara cu vorbe/brate deschise, cu atat foarte probabil l-as speria.

Daca ati citit si articolele anterioare, stiti ca mereu v-am dat exemplul fiului meu, la lectiile de inot. Timp de 3 luni, antrenorul se scuza continuu ca Nicholas cu progreseaza, ca are temeri, ca nu e pregatit de anumite noi exercitii propuse. Tot ce l-am rugat pe antrenor, a fost sa respecte ritmul lui de a avansa (sau nu), sa il ghideze pas cu pas, si sa il ajute sa prinda incredere in el. Stiam ca odata ce se va realiza o conexiune si o relatie de incredere intre ei, totul va lua o alta intorsatura. Ei bine, fix asa a fost. Acum, la un an si jumatate distanta, Nik inoata singur in toate piscinele pe care le intalnim in vacante, sau cand iesim la relaxare.

Stiu, vrem rezultate, daca se poate "ieri". Nu este asa, iar uneori, e nevoie sa investim mult timp si rabdare in toate activitatile in care copiii nostri sunt implicati. Dar dupa luni de munca sanatoasa, ci nu fortata, eu garantez ca putem vedea rezultate vizibile, indiferent de domeniul in care copilul exerseaza.

Revenind insa la atelierele muzicale, voi repeta asta, chiar daca exista riscul sa va plictisesc: muzica este un aliat extraordinar dezvoltarea copiilor.

La o activitate de acest gen - atelier muzical, evident ca in rol principal al activitatii, este MUZICA, insa e nevoie ca si coordonatorul sa fie un partener de nadejde in acomodarea copilului la activitate.

Fiecare copil are modul propriu de acomodare, iar eu ma asigur că dupa acomodare, copilul va invata si ritmuri muzicale.

"Cand vin in Romania, sigur vin sa te cunosc personal!"- acest mesaj era in inbox-ul Instagram cu un an in urma ...

Bineinteles ca ma bucur de interactiunea cu urmaritorii, si apreciez fiecare mesaj sau comentariu, fiecare cuvant de lauda, insa nu ma astept sa am parte de o conectare atat de profunda cu oameni pe care ii cunosc doar din mediul virtual.

Acum 2 saptamani insa, ajunsa la Music class intr-o dimineata de sambata, ma trezesc cu un alt mesaj in inbox, de la aceeasi persoana: "Sunt in Romania cu fetele, pentru cateva zile. Am venit pe fuga pentru a-i face o surpriza tatalui meu, insa l-am rugat sa ma scuze ca voi lipsi 3 ore. Vreau musai sa vin cu fetele la tine, imi lasi adresa exacta?".

Alina ... draga de ea, venita din Suedia in Romania pentru cateva zile, a dorit sa ma cunoasca personal. Cu ani in urma i-am cantat un cantec personalizat, si cam de atunci a inceput sa ma urmareasca. Insa de la cateva aprecieri in mediul online, la a-si rupe din vacanta scurta sa vina sa ma cunoasca ... e cale lunga.

Si iata cum la ora 12.00 vad ca intra in sala de asteptare 3 fete frumoase, dornice sa ma stranga in brate si sa imi spuna ca se bucura sa ma cunoasca. Fetele Alinei au decis sa experimenteze si atelierul muzical, si am avut ceva emotii cu privire la feedback, avand in vedere ca una dintre ele are 13 ani, iar copiii din grupa aveau intre 6-9. Am incercat sa adaptez putin exercitiile, sa includ in vocabular si ceva termeni de "adolescenti", cat sa nu se simta ciudat intr-o grupa cu copii mai mici.

Spre surprinderea mea, ambele surori s-au descurcat extraordinar la atelier, si desi venise doar sa ma cunoasca, au parcurs toate exercitiile corect si cu simt de raspundere. Am stiut si am simtit ca le place, pentru ca vedeam sclipire in ochii lor (la fel de usor simt si cand unui copil nu ii place, si deasemenea stiu din start ca nu va reveni la Music).

Poate ca nu realizam ce impact mare putem avea asupra celor din jurul nostru ... Prin felul nostru de a fi, prin modul in care ne exprimam, scriem, vorbim, putem schimba perspective, putem imbunatati (sau nu) ziua cuiva, putem da putere unei persoane de a merge mai departe chiar si cand furtuna pare sa nu se mai termine. Imi spunea Alina asa emotionata, ca de foarte multe ori, textele mele au ridicat-o sau i-au facut ziua mai buna, chiar daca se afla la mii de km distanta.

Si iata ca din nou ma intreb: ce e important in meseriile noastre? Sa lucram si sa livram superficial, sau sa ramanem in amintirea oamenilor, sa stim ca am ajutat cumva la un moment dat?

Nici eu si nici tu nu putem schimba lumea intru totul, nici eu si nici tu nu suntem perfecti si fara de pacat, insa daca putem cumva, candva, sa facem bine celor din jurul nostru, sa nu ezitam.

Daca nu avem ceva bun de spus, mai bine sa nu spunem nimic. Sa fim exemple pentru cei din jurul nostru si sa incercam sa fim oameni, chiar daca lumea in care traim nu pluteste pe norisori roz.

Mi-a fost greu sa gestionez emotia pe care am simtit-o cand Alina si fetele au ajuns la mine. Ma balbaiam, imi tremurau mainile, aveam un nod in gat si simteam sa plang de bucurie. Insa am ales sa le strang tare in brate, de parca m-as fi revazut cu surorile mele, si m-am bucurat de moment, fiind recunoscatoare ca pot trai astfel de sentimente.

Intalnirea cu aceste fete va ramane forever in inima mea, si le multumesc iar si iar pentru acest gest minunat!

Povestea de astazi nu este un oarecare, ci este despre puterea unei mame care a ales sa isi insoteasca fiica pe drumul vindecarii, care a ales sa se conecteze cu fiica sa si să lucreze cot la cot cu ea pentru a o ajuta sa isi depaseasca problema cu care se confrunta.

Acum doi ani au ajuns in fata sediului meu Laura si parintii ei … imi amintesc si acum privirea timida a Laurei, capul plecat si teama de a interactiona cu mine. Nu stiam detalii atunci despre problema cu care se confrunta, insa asa cum procedez cu toti copiii, nu am presat-o sa vorbeasca sau să creeze prietenii. Am transmis si parintilor ca este rezervata, ca nu vorbeste, insa participa cu drag la toate activitatile propuse. Ei bine, atunci mama mi-a povestit ca Laura sufera de MUTISM SELECTIV. Ce-i drept, nu auzisem in viata mea despre acesti termeni, si am fost curioasa sa aflu detalii de la parinti, cat sa pot fi si mai de ajutor in dezvoltarea fiicei lor. Am ales sa ma comport cu Laura asa cum o facusem si pana atunci, si se crease o asa frumoasa conexiune intre noi, incat ne intelegeam din priviri. Desi cu restul grupei aveam discutii mai elaborate, ce aveau nevoie de propoziti sau raspunsuri diverse, catre Laura ma adresam doar cu intrebari care necesitau raspuns afirmativ sau negativ – iar ea dadea din cap, fara sa verbalizeze.

Am fost foarte atenta si la restul grupei, si am incercat de fiecare data sa nu o pun intr-o postura dificila fata de colegi, care uneori intrebau: “ea de ce nu vorbeste?”. Am fost eu vocea ei adesea, si am explicat colegilor ca poate nu e inca pregatita, ca are o zi mai dificila, insa nu am tratat-o niciodata ca avand o problema. I-am acceptat modul de a fi, i-am validat fiecare traire si am integrat-o natural la toate activitatile.

Ma uimea de la o sedinta la alta. Desi habar nu aveam cum suna vocea ei, ori de cate ori recunostea un cantecel, vedeam cum ii murmura buzele, cantand pe mute, ca si cum ar face playback – EXTRAORDINAR!

Stiu ca la cateva luni distanta, mama Laurei mi-a trimis un mesaj vocal, un mesaj in care Laura turuia … vorbea fara oprire, povestind entuziasmata tot ce lucrase la atelier in acea zi: “mami, Geanina ne-a dat un intrument nou, si am facut asa, asa, asa … mami si ce mult mi-a placut!”. In acea zi mi-a rasunat in minte vocea minunata a Laurei, o voce zglobie si pisicoasa totodata, insa foarte calda si cu ton vesel, asa cum au toti copiii.

Cred ca abia la 8 luni distanta, Laura mi-a spus un “buna” soptit, si a avut puterea sa isi spuna numele de fata cu colegii. Ce pot spune? Pentru mine si pentru parinti a fost motiv sa deschidem sampania, pentru ca era un progres extraordinar!

Au urmat diverse serbari la gradinita, iar eu primem mereu de la mama filmulete in care Laura, ajutata de minunatele cadre didactice, isi spunea poezia sau cantecelul propuse.

Anul acesta, de 8 martie, am dorit sa fac o surpriza tuturor mamicilor, si sa ii filmez pe copii spunandu-le un mesaj cu “te iubesc”. Toti copiii veneau pe scena in fata camerei entuziasmati, si imi doream mult ca si mama Laurei sa aiba parte de acest mesaj. Pe Laura am lasat-o ultima, cat sa vad cum va reactiona si daca va dori sa ii transmita ceva mamei. Scriu acest lucru acum, cu piele de gaina … a venit pe scena, am dat play si am intrebat-o: “ce mesaj ai pentru mama de 8 martie?”. S-a uitat spre camera si a spus: “Te iubesc, mama!”. Imi venea sa ies din sala, pe strada, si sa strig in gura mare ca Laura a vorbit la camera, de fata cu toti copiii, si a transmis un mesaj mamei sale. In tot acest timp, am fost focusati pe progres, si nu pe performanta, atat eu, cat si parintii.

Iata-ne la 2 ani distanta de cand Laura lucreaza si cu mine. Vine la atelier degajata, initiaza singura discutii cu mine, vorbeste cu colegii sai (acum chiar e la grupa 6+), si sa mai spun ca se descurca minunat si la activitatile propuse?

Stimularea prin muzica este despre depasirea multor limite, despre bucurie, despre incredere si despre dezvoltarea socio emotionala. Muzica poate fi un terapeut de nadejde in orice tip de afectiune, muzica in sine este terapéutica, fara a-ti propune sa te tratezi de ceva.

Ce a mai fost de ajutor in recuperarea Laurei? Perseverenta parintilor, consecventa cu care au mers la terapii sau la mine, si mai ales, faptul ca au mers pas cu pas alaturi de fetita lor care acum iata, este in clasa 0.

DECEMBRIE 2022

LAS AICI SI POVESTEA SCRISA DE MAMA LAUREI – ANA MARIA BRATEANU

“A început grădinița pe timpul pandemiei (2021), la vârsta de aproximativ 3 ani și 1 luna. La grupa mică nu a socializat cu doamnele sau copiii, iar la începutul grupei mijlocii se afla in același stadiu, având 4 ani la acel moment. Am decis să contactez un psiholog minunat, cu care am avut primele rezultate într-un timp foarte scurt. Pe Geanina am descoperit-o pe grupul „La Primul bebe”, unde menționa, printre multe alte beneficii, că atelierele ajută copiii cu probleme emoționale. I-am scris cu teamă la început, mai ales că Laura avea ceea ce se numește Mutism selectiv, adică nu vorbea cu nimeni din afara familiei.

Mutismul selectiv este puțin cunoscut în România, fiind catalogat ca un refuz al copilului de a comunica și nu o neputință. In SUA sunt centre specializate pentru aceasta anxietate, pentru că mutismul este genetic, este o formă de anxietate moștenită, nu are legătură cu autismul, timiditatea sau cu vreo trauma emotionala.

 În drumul nostru spre „vindecare”, am mers atât noi părinții, cât și Laura (ea doar de 4 ori în 2 ani) la terapie, iar Laura în plus  la atelierele Geaninei și la înot.

Ce a fost intrigant pentru noi ca părinți, a fost faptul că ne vedeam copilul „perfect normal” acasă, cu bucuriile, supărările, joaca specifice vârstei, dar în afară, introvertită și necomunicativă. Aș vorbi și povesti la nesfârșit cât de mult contează neforțarea copilului să vorbească, înțelegerea și conectarea, înțelegerea faimoaselor tantrumuri (cheia vindecării Laurei), pentru ca în final să își găsească singur curajul interior.

Desigur, in tot acest demers nu am fost singuri, am avut aproape multi oameni care au inteles exact prin ce trece Laura, au acceptat-o si au incurajat-o – de la Geanina, psiholog, pana la prieteni si familie. Astazi mai avem de lucrat la anxietate, dar am ajuns la momentul in care Laura abordeaza copiii, isi face prieteni aproape oriunde, se cearta, da se cearta cu copiii, ii ia apararea prietenei cele mai bune si spune la scoala multe din casa, noi nefiind obisnuiti cu asta.”

OCTOMBRIE 2024

Minuni nu se intampla peste noapte, sunt multi factori de luat in calcul pentru a vedea rezultate pe un domeniu anume, iar eu ma bucur ca am fost si sunt parte din povestea “pacientei tacute”, Laura.

Multumesc pentru ca mi-ati permis sa fiu alaturi de voi in acest timp si pentru ca m-ati invatat numeorase lectii de iubire si de curaj!

Felul în care procesăm muzica necesită o activitate neuronala în mai multe zone ale creierului, incluzând aria de asociație auditivă din lobii temporali, aria memoriei de lucru auditive din lobii frontali și centrii nervoși din sistemul limbic.

Studiul unor subiecti suferind de leziuni ale creierului a arătat că funcțiile muzicale sunt afectate in functie de natura leziunii. Ele pot rămâne intacte sau dimpotrivă pot fi deteriorate. Pierderea funcției muzicale, amuzia, e adesea acompaniată de afazie (pierderea facultății de a comunica prin limbaj), însă ambele pot apărea Independent.

Procesarea muzicii de către om devine un proces automat datorită abilității creierului de a înțelege simetrii ce apar cu regularitate, pe măsură ce este expus la sunete diferite. Atunci când un anumit sunet se repetă frecvent, rețelele neuronale care facilitează percepția acestuia devin mai solide. Acest lucru sprijină dezvoltarea unei scheme: este vorba despre modele învățate care formează reprezentări mentale ale elementelor muzicale de bază. Aceste modele se schimbă pe măsură ce experiența noastră muzicală se îmbogățește și ne ajută să înțelegem muzica.

Rememorarea unor secvențe muzicale extinse constituie un proces complex. În general ne amintim muzica fără să ne gândim la cum facem acest lucru, corect? Reprezentarea schematică pe care ne-o construim în legătură cu tonalitatea, ritmul măsura și metrul unanim acceptată de cultura de care aparținem, constituie baza amintirilor noastre muzicale.

Amintirile pe care le avem despre o anumită muzică devin parte a sistemului nostru de referință muzicală. Ne amintim muzica pe care am auzit o în mod frecvent, si cu cât ascultăm mai des o melodie, cu atât rețelele neuronale care îi mijlocesc percepția devin mai puternice.

Multe experiențe muzicale implică mișcare. Relația dintre mișcare și muzică începe la o vârstă fragedă, cu mișcările coordonate dintre mamă și copil. Adulții le cântă bebelușilor când îi leagănă să adoarmă și când se joacă. Muzica și mișcarea au avut întotdeauna un rol important în creșterea copiilor, crearea legăturilor sociale și în viața de zi cu zi.

Muzica generează mișcare prin dans și o serie de activități legate de ritualuri. Miscarea care insoteste muzica este parte integrantă a experienței muzicale și nu poate fi separată de aceasta.

Ceea ce experimenteaza copiii in cadrul atelierelor muzicale, bifeaza toate cele de mai sus. Iata asadar cum de la varsta timpurie, copiii pot avea acces la o forma extraordinara de dezvoltare a creierului (unii dintre cei mai mici elevi ai mei au 9 luni). Este posibil sa para exagerat pentru multi dintre voi si poate greu de inteles, despre cum ar participa un bebelus la un atelier muzical, insa inainte de a participa activ/fizic la activitatile propuse de mine, bebelusii asimilieaza tot ceea ce aud si vad in spatiul in care se afla.

Expunerea copiilor la muzica, la sunete, la variate ritmuri, aduce nenumarate beneficii ce le sunt de folos pe multe planuri atat la varsta la care se afla, cat si in urmatoarele etape ale vietii lor.

Da, este ideal ca muzica sa fie integrata in rutina noastra cat mai din timp, insa niciodata nu e prea tarziu: te poti bucura de muzica si miscare in activitatile de zi cu zi, indiferent de varsta sau statut.

Noi suntem cele mai la îndemana exemple pentru copiii nostri!

Inainte de a imita ce vad la gradi/scoala/parc/societate, noi suntem modelul lor, atat in comportamentele bune, cat si in cele mai putin bune.

Au fost situatii cand am fost injurata si ironizata de copii de 4-5 ani … si am stat zile intregi si m-am gandit la asta: de unde stiu, de unde aud asta, ce ii determina sa mi se adreseze asa? Din pacate, copiii preiau in prima faza ce aud acasa, si mai apoi ce aud in anturajele de colegi/prieteni. Rolul nostru insa ca parinti, este sa ii ghidam, sa ii indrumam si sa le fim exemplu.

Fiul meu, Nicholas este entuziasmat sa exerseze limba engleza pe Duolingo, iar de curand m-a intrebat: “ai fi curioasa sa incerci si tu? Ce limba ti-ar placea sa inveti?”. I-am spus ca stiu 3 boabe de franceza si ca mi-as dori sa invat mai mult (mai ales sa vorbesc ... de inteles, inteleg cat de cat).

Nu am avut timp sa incep lucrul la franceza, pentru ca am o perioada extrem de aglomerata, insa in weekend, la insistentele lui, am finalizat o prima lectie. Am realizat de fapt ca trebuie sa intru in jocul lui si sa arat entuziasmul meu, sa vada ca imi place sa practic ceea ce el deja lucreaza, asa ca iata cum de acum inainte cum ne vom “duela” in stelute, vieți si etape ale invatarii unei noi limbi.

Creierul are nevoie de noutate permanent, chiar daca adesea ne spunem: “ce imi mai trebuie mie la varsta asta?”. Creierul se mentine tanar si se recreeaza ori de cate ori il stimulam si il punem la treaba.

Plafonarea si stagnarea il imbatranesc si il uzeaza, ceea ce duce la aparitia multor boli la care poate nu ne gandim. Este esential sa integram in activitatile noastre lucruri noi, sa facem miscare, exercitii de coordonare care sa il solicita si sa il tina in priza.

Cat despre copiii nostri si exemplul urmat, noi parintii, suntem baza. Spunea de curand Niculina Gheorghita la Radio Magic fm, cat de usor ne putem ajuta copiii in dezvoltare, prin a-i face curiosi. Curiozitatea ii ajuta sa exploreze, sa caute, sa retina lucruri, iar noi putem fi un aliat extraordinar in a-i ajuta in acest proces al invatarii: fie prin exemplu direct, fie prin a-i face sa fie curiosi.

Je suis Janine, merci, au revoir!

Există puține lucruri care stimulează creierul așa cum o face muzica. Pentru a-i ajuta pe copiii nostri sa se dezvolte sanatos, si pentru a ne ajuta si pe noi sa ne mentinem creierul tanar pe tot parcursul procesului de îmbătrânire, ascultarea sau redarea muzicii este un instrument excelent: MUZICA oferă un antrenament total al creierului.

Este extrem de important sa privim cu atenție modul în care reacționam la diferite forme de muzică și sa alegem genul care funcționează pentru noi.

Cu aproximativ 2 ani in urma, unul dintre profesorii cu care eu am lucrat la un workshop, a facut cateva postari in care arata si explica cum copiii pot lucra diverse activitati, imbinand muzica si anumite elemente printate pe foi. Mi s-a parut provocator si interesant, si am incercat si eu acasa. La scurt timp, am adaptat ceea ce am vazut si am propus si copiilor cu care eu lucrez, insa la un grad de dificultate mult mai mic. Eu vedeam cu ochiul liber beneficiile acestor exercitii, insa era important sa vad cu reactioneaza copiii la parcurgerea lor, si cum le primesc.

De la prima sedinta, copiii s-au aratat fascinati, astfel ca mi-am alocat saptamani bune, cat sa creez si mai multe exercitii de acest gen, potrivite atat copiilor mai mici, cat si copiilor mai mari (sau adultilor).

Nu doar feedback-ul copiilor a fost extraordinar, ci si al parintilor sau al terapeutilor cu care unii copii lucreaza in paralel, pentru ca parcurgerea acestor fise de lucru neuro ritmice, sunt de mare folos pentru toti cei care intampina probleme precum:

• lipsa concentrarii & atentiei

• probleme de coordonare

• ritm lent de a lucra la activitati

• incapacitatea de a fi prezenti in sarcina

• intarzieri in limbaj/balbaială

• afectiuni datorate unei probleme neuronale

• lipsa simtului ritmic

• probleme motrice

Exercitiile propuse au in prim plan coordonarea mana-ochi, reproducerea si imitarea simbolurilor sau a cifrelor prezente in imagini. Fiecare fisa de lucru are propria descriere si explica pe indelete modul in care trebuie parcursa. Bineinteles ca fisele pot fi folosite si adaptate in functie de cum doreste fiecare profesor/parinte/indrumator.

Cele 2 kit-uri BRAIN EXERCISES disponibile pe site, includ sarcini interactive complexe, permițând într-un mod ludic dezvoltarea conceptelor spațiale, coordonării, motricității fine și grosiere, percepției vizuale și auditive, atenției, memoriei, flexibilității gândirii, si ajuta la dezvoltarea abilităților de numărare, citire și operații logice simple.

Acest mesaj e pentru tine, mamă de copil mai mic sau mai mare!

Poate ca esti in perioada in care copilul tau e bebelus/toddler si este dependent de tine … pariez ca iti spui: “abia astept sa creasca, sa nu mai stea lipit de mine”! Sa stii ca am fost si eu acolo! Imi amintesc si acum zilele in care adormea pe mine la pranz si stateam nemiscata 2-3 ore, pentru a nu-l trezi. Tanjeam la o baie lunga sau la 3 ore de plimbat in mall, fara sa imping carutul sau tricicleta. Acum … la ani distanta, imi e dor de acele momente.

Poate ca esti mamă de copil care azi intra prima oara pe usa cresei/gradinitei. Sunt sigura ca te doare corpul, ca ai un gol in stomac si ca abia iti stapanesti lacrimile. Sigur simti sa faci pe detectivul si ai da orice sa devii invizibila si sa te strecori in clasa. Ti-ai scos telefonul de pe silent si il urmaresti constant, poate, poate primesti un semn de la educatoare. Am fost si in etapa aceea, si nu a fost deloc usor. Dar am constatat ca doar cand am transmis incredere copilului meu, lucrurile s-au asezat. Si da, imi e dor si de zilele cand in luam de la gradi si alerga cu piciorusele alea mici, strigand: “uteee, vinit mami!”.

Sau poate ca esti in rolul meu de azi, mama de copil scolar ce paseste in clasa a doua (gimnaziu/liceu). Deja rar ma mai tine de mana spre scoala, iar cand isi vede gasca de prieteni, uita ca sunt in preajma. Ba chiar are nevoie de intimitate, si imi spune cu privirea sa imi vad de treaba.

Fiecare etapa este frumoasa si grea in acelasi timp, insa odata cu trecerea anilor, realizam ca parca nu a fost totul chiar atat de greu precum am resimtit la acel moment.

Pentru toti parintii si toti copiii care azi au pasit intr-o noua etapa sau an scolar, transmit toate gandurile bune.

Fiti alaturi de copiii vostri, insotiți-i cu inima in drumul ce il parcurg, ascultati-le nevoile si fiti plasa de siguranta de care au nevoie!