Saptamanal aud de la copii:

eu nu pot

nu cred că imi iese

este greu

nu vreau sa incerc

daca rade “x” de mine?

sigur nu voi reusi

eu nu fac azi acest exercitiu

Aud aceste replici de la copii de peste 3 ani, atat in gradinita, cat si la sala mea de muzica.

Si mereu intervin si ii intreb:

- “Pai de ce spui asta, sau ce te face sa crezi asta”?

- “Pai … nu stiu, dar sigur nu imi iese!”

O tin pe a lor, fara argumente.

Este evident ca exista si la copii lipsa increderii, teama de esec, de ce vor spune ceilalti copii …

Rolul nostru ca parinti, educatori, formatori, indrumatori, este sa le insuflam incredere, sa ii incurajam, insa sa fim sinceri totodata, mai exact sa le spunem ca e nevoie de munca, sa le spunem ca este foarte probabil sa nu le iasa din prima, si ca este ok sa nu se descurce uneori.

Am citit ceva foarte interesant saptamana trecuta, si chiar mi-am propus sa folosesc si sa integrez cat de des pot acest exemplu: mai exact, sa nu mai folosim cuvantul/expresia "daca" - "daca voi lua examenul".... Ci sa folosim "cand"- "cand voi lua examenul".

Se pare ca prin verbalizarea cuvantului "daca", lansam in univers neincrederea in noi, mai exact e posbil sa luam sau e posibil sa nu luama examenul, de aceea, daca folosim expresia "cand voi lua examenul", universul percepe altfel dorinta si increderea in noi.

Neincrederea si teama ne blocheaza, fie ca suntem adulti, fie ca suntem copii, insa chiar si noi, adultii, suntem blocati in aceasta gandire, pentru ca am fost crescuti cu astfel de replici: "e greu, nu vei reusi, sa nu ma faci de ras, sigur colegii tai sunt mai buni, nu mai visa cu ochii deschisi, nu e de nasul tau, multumeste-te cu ce ai, o sa ajungi la coada vacii samd".

Mereu sunt langa elevii mei cu toata inima, ma asez la nivelul lor si le spun ca vor reusi si vom reusi, ca invatam impreuna, ca si eu am momente cand ma simt emotionata si stangace, si ca e normal sa gresim.

Pe copiii mai mari ii intreb:

- “Sincer, de ce vii la mine?”

-“Aaaa, vin sa invat!”

Exact, acesta este raspunsul. Vin la mine sa invete, daca stiau, nu mai veneau. Copiii au nevoie de incurajari, doar asa pot trece peste neincredere si temeri.

Fiul meu spune foarte des "nu pot", inclusiv la lucruri banale. I-am explicat ca nu exista "nu pot". El, foarte inteligent raspuns mi-a dat: de ce exista aceasta exprimare in limba romana, daca eu ii spun ca nu e ok sa spunem "nu exista nu pot?".

Fix asa este, ar trebui sa nu mai avem in vocabular aceasta exprimare, sa ne focusam pe ceea ce ne dorim, sa muncim, sa perseveram, si sa ne spunem mereu "pot, voi reusi, sunt capabil/a".

As vrea sa fie toate zilele roz, colorate si vesele, dar nu sunt, că doar sunt si eu un om normal …

Dar cred că cea mai grea parte a meseriei mele ca artist si chiar ca educator muzical, este sa arat si sa fac sa fie roz totul, chiar daca poate eu pe dinauntru sunt neagra.

Inca de mica am invatat de la profesorii mei, ca un artist trebuie sa isi lase problemele la usa salii de spectacol, sa isi intre in rol si sa nu uite care ii este misiunea. Greu al naibii, sincer va spun.

Fac asta si exersez de peste 20 de ani, si recunosc, imi iese … insa este un consum de energie extraordinar.

Saptamana trecuta, cu 30 minute inainte de a lucra cu cele 3 grupe de copii, am fost la un priveghi - durere, ganduri, emotii, tristete … chiar am fost pe punctul de a anula toate grupele, dar am mers mai departe. Am intrat in cimitir cu camasa neagra, insa in masina am avut haine de schimb. M-am schimbat si mi-am intrat in rol: copiii si parintii vin la mine pentru doza de bucurie, dezvoltare si conectare prin muzica.

Orice comportament, orice tip de rutina, acomodare, toleranta, sau le numim cum simtim fiecare, se exerseaza si se aplica in timp. Nu degeaba vorbesc asa des inclusiv despre acomoldarea copiilor intr-un mediu nou, cum ar fi la o activitate optionala sau la cresa/gradinita.

Imi amintesc adesea, ca pe la 10 ani, cand aveam cate o filmare, eram chemati cu 3-4 ore inainte: sa ne schimbam, sa repetam, sa ne obisnuim cu scena/luminile ... pai pana sa imi vina randul sa intru in livem eram deja obosita: pantofii imi faceau rani, rochita poate ma strangea, imi era foame, somn. Ei bine, cand paseam pe scena sa imi fac momentul, profesoara imi spunea si mie si colegilor: 4 minute zambiti si dati tot ce puteti, dupa emisiune, plangeti, descaltati-va, scapati de emotiile care va macina.

Se antreneaza acest aspect, in ani, si ma bucur ca stiu sa gestionez aceste situatii. Admir enorm actorii/artistii mari care isi joaca rolul, isi spun replica si pleaca in graba … să fie ei cu ei, sa sufere si sa se descarce.

Succesul se atinge prin parcurgerea a multi ani de munca, de esecuri, de usi inchise, de nopti nedormite.

In ultima perioada am auzit si am trait niste situatii care m-au blocat putin, astfel ca am meditat putin … Uneori, aud parinti nemultumiti de evolutia copilului, dupa 2-4-6 sedinte de “ceva (inot, muzica, karate, engleza etc). Pun astfel presiune si pe copil, si pe profesor care poate se simte prost ca nu e copilul la nivelul “x”. “Dar copilu’ ala cum de vorbeste fluent germana?” Pai … face asta de 2 ani, fiul tau de doar 2 luni.

In ceea ce priveste o afacere, la fel aud lume care doar se plange: “aaaa, nu merge domne’! Am deschis businessul de 6 luni, varza!”. Pai ai site, ai retele social media, apari frecvent in comunitati, ai un minim continut pentru publicul tau, ai o recenzie/doua, ai fotografii relevante samd?. “Eiiii site …., nu am - e scump. Nu imi place mie sa stau prea mult pe grupuri”.

Vrem adesea rezultate peste noapte!

Sa stiti ca trebuie sa aratam lumii ce putem, ce stim, sa ne aratam naturaletea, sa muncim, sa avem incredere, iar cei care ne retin numele (domeniul), ne vor cauta atunci cand vor avea nevoie. Sunt etape spre varful piramidei, care daca nu sunt parcurse, sunt sanse sa cazi si sa ramai jos.

Eu am inceput afacerea cu evenimente acum 15 ani: in primii ani ajungeam in niste localuri unde nici apa nu primeam. Primeam mancare adunata de la meseni, ma schimbam de tinute in masină, dadeam de inviati super naspa. A trebuit oarecum sa trec prin acea perioada, ca sa ma calesc, sa stiu sa ma port si cand e rau, si cand e bine, sa stiu sa spun nu, sa stiu ca merit, sa stiu ca am un pret, si sa triez.

Eu va sfatuiesc din inima sa fiti sinceri cu voi, si sa aveti asteptari realiste si atunci cand sunteti prestatori, si atunci cand sunteti beneficiari.

Cred că in ultimii 6 ani, am plans mai mult pentru clientii mei, decat pentru situatii reale din viata mea.

Cantecele personalizate pe care eu le scriu si le cânt pentru clientii mei, au atins niste subiecte atat de sensibile, da doar inima mea stie cat i-a crescut tesniunea.

Va scriu doar cateva spețe, sa vedeti si voi ce povesti …

am cantat pentru parinti care locuiesc departe de copii de 10-15 ani (cantec de la copii)

am cantat pentru parinti care si-au pierdut copiii (cantec de la prieteni, ca incurajare)

am cantat pentru nunta de aur a bunicilor (cantec de la nepoti)

am cantat pentru parinti care au copii surdo-muti (cantec oferit de prietenii acestor parinti - ca un mesaj de la copilul care nu vorbeste)

am cantat pentru parinti care erau foarte bolnavi (cantec oferit de copii ca si incurajare)

Acestea au fost sa zic “cel mai greu de dus”, caci eu le scriu versurile, si tot eu le cant.

A fost nevoie sa reiau o piesa si de 4 x, caci mi se inunda vocea de plans.

Insa rasplata mea vine dupa ce dau SEND.

Iar daca tu vrei sa faci o urare cuiva, scrie-mi si o facem impreuna.

Tu imi spui povestea, eu o transform in cantec!

De exemplu, indienii Mekranoti, vânăztori-culegători la origine care trảiesc în Pădurea amazoniană din Brazilia, produc zilnic muzică: femeile cântă între o oră şi douả ore dimineața și seara, iar bărbații cântă foarte devreme în fiecare zi (în jur de 4:30 dimineața), de obicei pentru două ore și adesea pentru încă aproximativ o jumătate de oră înainte de apus.

Deşi se poate ca inițial această practică să nu fi fost asociată petrecerii timpului liber, ci nevoii de vigilență în caz de atac, se poate banui cả a fost păstrată până azi întrucât cântatul reprezintä în sine, o activitate care aduce plåcere.

Culturile occidentale nu cunosc un astfel de fenomen. Deşi ascultarea muzicii este poate cel mai comun miiloc de interacțiune cu muzica, mulți produc activ muzică, învată sä cante la instrumente, fac parte din diterite ansambluri muzicale in coruri si se implică într-o varietate de activități muzicale cu caracter informal. Producem muzica impreună cu alții pentru că iubim acest domeniu, pentru ca vrem să ne dezvoltăm abilităile si să răspundem provocărilor, întâlnind oameni cu gusturi și pareri similare. Este o activitate care ne trezeşte in general plăcere, ne relaxeazả și ne oferă ocazia de a ne exprima personalitatea si de ne demonstra abilitățile muzicale. Adaugă substanță vietii, ne oferă oportunitatea de a lega prietenii, de a combate tensiunile familiale și profesionale și ne împlineşte spiritual.

Să faci parte dintr-un grup muzical generează, de asemenea, un sentiment de apartenență, încredere și cooperare. Participarea adultă constituie adesea o extensie a activității muzicale din copilărie, fie de acasă, fie de la şcoală, deşi modelul de implicare în producerea de muzică pare să se schimbe de-a lungul vieții, frecvența diminuându-se în anii de maturitate profesională și crescând la vârsta pensionării.

Evenimentele semnificative survenite în decursul vieții oferă uneori un imbold pentru reîntoarcerea la muzică.
In lumea occidentală, motivele pentru implicarea adulților in activități muzicale pot fi grupate în trei mari categorii:

• motivații personale (exprimare de sine, recreere, dezvoltare personală și folosire a timpului liber)
• motivații muzicale (iubirea pentru muzică, dorința de a intepreta pentru sine și pentru alții, de a învặța mai multe despre muzică)
• motivații sociale (să întâlneşti oameni noi, să petreci timp cu prietenii, să ai un sentiment al apartenenței) și spirituale.

In cazul în care sunteți implicat activ in producerea de muzică împreună cu alții, reflectă aceste categorii și modele de angajament experiențele dumneavoastră?

Sunt persoane care reusesc sa ne taie aripile inca de mici copii.

Uitandu-ma la “Geanina de azi”, care acorda cu lejeritate un interviu, as zice că nici nu visam acum 25 de ani ca ma voi vedea in aceasta postura.

In clasa a patra se intampla ca invatatoarea sa ii sugereze mamei mele că nu e indicat sa dau examen de clasa a 5-a pentru o clasă cu copii smart, ci mai bine să fiu repartizata aleatoriu la una din cele 2 clase unde sunt adunati copiii cu potential scazut. Am luat “de bun” sfatul invatatoarei, si da, am fost repartizata la o clasă cu copii foarte slabi la invatatura: mă plafonasem profesorii lucrau cu noi chestii foarte usoare, si mereu ma intrebau: “fetită, tu ce cauti in clasa aceasta?”.

Privesc partea buna, in clasele 5-8 am fost premianta, fiind cea mai buna din clasa cu pricina. Imi amintesc insa ca prin clasa a 6-a m-am intalnit pe holurile scolii cu fosta mea invatatoare, si mi-a spus ca ii pare rau că nu mi-a dat sansa sa evoluez in alt mediu.

Dar … atunci cand suntem opriti, atunci ne ambitionam.

Nu stiu daca mai traieste invatatoarea mea, dar i-as multumi pentru ce a stiut să faca la acea vreme, si i-as spune cu mandrie: “EU SUNT GEANINA, ma mai stiti? Eleva care canta non stop, la toate serbarile, spectacolele si prezentarile scolii.”

Poate nu sunt mereu cu cuvintele potrivite la mine, poate sunt situatii care ma depasesc in activitatea mea cu copiii, poate ca si eu gresesc uneori, insa un lucru este cert: niciodata nu i-am spus si nu ii voi spune unui copil ca nu e capabil, niciodata nu il voi umili, ba din contra, misiunea mea alaturi de parintii sai este sa il ajut sa zboare tot mai sus.

Sa privim asadar fiecare “bat in roata”, ca pe o oportunitate, sa luptam pentru ce ne dorim, sa evoluam alaturi de copiii nostri si sa ii sustinem neconditionat.

Este sau nu adevarata vorba aceea din popor: "omul sfinteste locul?".

Eu sunt de parere ca DA, si am experimentat si trait asta atat eu, ca adult, cat si in diverse situatii cu fiul meu (medici, activitati, gradinite). 

Saptamana trecuta, in cadrul emisiunii “Alaturi de tine”, am fost intrebata de moderator: “Ce mesaj ai pentru parintii care doresc sa aduca copiii la tine?”.
Am raspuns la fel cum raspund mereu:
“Sa incerce sa isi duca copiii oriunde, nu doar la mine. Sa ii duca la sport, ateliere de teatru, muzica, desen, la dans, oriunde isi gasesc locul si ii vad fericiti. Oriunde ei ca parinti vad valoare, oriunde copiii se dezvolta pas cu pas.

Nu toti copiii sunt facuti sa vina la mine, cum nu toti copiii sunt facuti sa alerge. Pentru fiecare copil exista o activitate preferata, un profesor cu care se intelege si de care se apropie.

In ceea ce priveste activitatea mea, este nevoie de cooperare din partea copilului. Este o activitate ghidată, educativa, ci nu un loc de joaca unde copilul poate face orice doreste pe tot parcursul orei. Sunt copii care pot ramane in activitate minute in sir, si copii pentru care poate e mai potrivit un optional/activitate sportiva.

Intre orice parinte si mentor/educator/profesor trebuie sa existe comunicare si respect, altfel lucrurile nu vor functiona eficient. Fiecare educator/profesor are rutina sa, metoda sa si regulile dupa care stie ca functioneaza bine. Daca 40-50 de parinti ar incerca sa ii schimbe stilul, procedura, modul de lucru, ar fi eficient si benefic pentru copii? Eu cred ca nu, ba din contra, s-ar crea si mai mult haos si confuzie pentru ambele parti.

Nu este valabil doar la aceste activitati optionale precum atelierul muzical, ci si pentru gradinita-scoala in regim full time. Deja fiul meu termina primul an de scoala, si sincer va spun ca niciodata nu am scris invatatoarei despre ce cred eu ca e bine sau nu. Discutam, comunicam, ne scriem, aflu vesti despre copil, insa nu i-am reprosat niciodata modul de predare/de disciplinare a copilului. Cu siguranta daca vreodata as observa lucruri negative, cu care nu sunt deloc de acord, metode contrare valorilor mele, mi-as spune parerea, insa pana atunci, consider ca fiecare profesionist stie sa isi faca treaba, fara presiune/sfaturi nesolicitate.

Si sa stiti ca vibe-ul, atitudinea si comportamentul copiilor spun mai mult despre un profesor decat 1000 de cuvinte.

In completare, as dori sa adaug ca indiferent de activitatea pe care o alegeti pentru copilul vostru. rezultatele nu apar nicicand peste noapte: e nevoie de munca, rabdare, perseverenta si o legatura stransa intre parinte-profesor-copil.

Pe curand!

PS: va invit sa ma urmariti si pe Facebook, Instagram, Youtube si TIK TOK - numele Geanina Studencu

Cred ca cel putin odata in viata ti-ai spus: "Aaa, nu e de mine! Imi e frică!"

Nu imi schimb jobul, dacă … ?
Nu lucrez pe cont propriu, … dacă?
Nu fac un copil, … dacă?
Nu imi duc copilul acolo, … dacă?
Nu conduc, chiar daca am permis de 5 ani, dacă …?

Ei, si lista poate continua, chiar astept exemple.

Ma uit la copilul meu si vad ca are multe temeri, toate transmise de noi, parintii.
Cu toate acestea, are o doza de curaj si nu sta sa isi spuna de 10 x, “dacă”?

Majoritatea copiilor se expun in diverse situatii cu capul inainte, intrucat ei nu cunosc teama, frica de esec, iar curiozitatea ii face sa se arunce. Mi-ar placea sa imprumutam de la ei asta, sa fim mai increzatori in ceea ce avem in plan sa facem. Apoi, daca nu incercam, cum putem sa ne autodepasim?

Anul trecut, la un loc de joaca exterior, fiul meu si-a dorit sa traverseze Argesul cu tiroliana - drum de 50-70 m sa zic. Taicasu' entuziasmat, copilul si mai si … eu … panica totala. Am acceptat provocarea pentru a-mi depasi teama si pentru a-i fi exemplu. Daca ii aratam ca mor de frica, cu siguranta i-as fi transmis neincredere si nu ar mai fi fost curios de aceasta experienta. Traseul a durat 25-30 secunde, insa eu am simtit ca sunt in aer de 5 minute. I-am spus la final ca a fost super curajos, chiar mai curajos decat mine, si era super mandru de reusita lui - numai eu stiu cum imi batea inima si cum imi tremurau gambele.

Adesea, copiii de la grupa 6+ cu care lucrez, cand vad ca le prezint un exercitiu nou si provocator, imi spun: "ah, imi e frica, daca nu imi iese?" Deja dupa varsta de 6 ani incep sa apara constientizarile si temerile iau amploare, iata preventiv - daca nu imi iese un exercitiu? De indata, vine si replica mea: "Asa, si? Daca nu iti iese, nu este nici o problema. Fix de aceea ne aflam aici, sa invatam, sa repetam, sa ne incurajam si sa depasim orice bariera."

Uneori ma gandesc la ceea ce simt, le este teama sa nu rada colegii daca rateaza, poate ca la gradinita sau la scoala au un profesor exigent, si se tem sa nu am aceeasi reactie. Tot ce mi-am dorit si imi doresc este ca toti copiii cu care lucrez, mai mici sau mai mari, sa aiba incredere in mine, sa stie ca sala mea de muzica este un spatiu safe, unde nu sunt judecati, certati, aratati cu degetul. Da, exista reguli, caci altfel nu putem functiona, insa limitele ne ajuta pe toti sa avem relatii sanatoase.

Copiii sunt exemplul viu ca nu exista nu se poate! 
De cele mai multe ori ne dau niste lectii atat de valoroase … important este sa ne deschidem ochii, inima si sa fim atenti la tot ceea ce ne arata si ne transmit, verbal sau non verbal.

AVETI CURAJ sa faceti ceea ce e pe lista voastra de luni bune. 

Domeniul cognitiv constă in funcții psihice precum atenția, percepția, memoria, gândirea.

Stimularea acestor funcții este obiectivul principal al activităților din cadrul dezvoltării cognitive.

Ce asteptari sa avem de la copii din punct de vedere cognitiv, in functie se varsta lor?

Intre 0 - 2 ani:

- copilul urmăreşte obiectele cu ochii si îşi întoarce capul către sursa sunetelor

- îşi priveşte mâinile şi degetele

- întinde mâna după obiecte

- poate apuca jucariile cu ambele manute si le transfera din mana dreapta in mana stanga

Intre 2-6 ani:

- alege un obiect din mai multe atunci cand i se cere

- aranjează obiectele pe categorii

- diferenițiază forme, culori şi mărimi pe care le si denumeşte

- numără mai multe obiecte

- este interesat de jocul de rol

- isi concentreaza atenția din ce în ce mai mult timp la o anumită activitate

- diferențiază usor partea dreapta vs stânga

- e curios sa invete cifre şi litere

Vârsta şcolară:

- execută operaţiuni logice

- ii este usor sa se orienteze in spatiu

- invata sa scrie si sa citeasca

- Isi dezvolta gandirea abstracta & analogica

Nivelul de dezvoltare a domeniului cognitiv reprezintă asadar baza adaptării cu succes la cerințele din grădiniță și școală. Dezvoltarea inegală a domeniului cognitiv poate cauza probleme semnificative în etapele ulterioare.

Am reusit sa integrez in cadrul atelierelor muzicale nenumarate exercitii care au ca scop principal dezvoltarea cognitiva a copiilor, iar la copiii care lucreaza de luni bune cu mine, vad o evolutie fantastica.

Bazele solide construite sanatos in perioada copilariei, garantat au efecte in urmatoarele etape ale copiilor, iar faptul ca eu reusesc sa fac prin joc si muzica posibil acest lucru, ma bucura enorm.