Stii cati profesori mi-au spus ca nu fac bine ceea ce fac?
… si la scoala primara, si in gimnaziu, si la liceu …
Imi amintesc acum o faza care ma amuza: cum 6-7 ani sa zic, am decis sa iau cateva ore de canto cu un nou profesor (testam ce-i drept si voiam sa imi imbunataesc tehnica pentru folclor). Imi ieseau si imi ies niste floricele asa frumoase (melisme) pe anumite piese de folclor, de imi vine sa mă pup - profului nu ii placeau deloc si se tot lupta sa ma convinga sa cant drept. Pana cand i-am spus: “stiti ceva? Eu le cant cum le simt, nu cum doriti dvs. sa le auziti”. Si din acea zi am si incheiat colaborarea. Accept sfatul specialistului, si in ideea de a ma perfectiona m-am dus la el, insa abordarea lui fata de tehnica mea era putin nepotrivita.
Chiar si de curand (foarte curand, dar nu dau nume), am fost scanata si analizata si mi s-a sugerat sa fac niste schimbari pe anumite zone in lucrul cu copiii. Desi initial mesajul era de lauda la adresa mea, finalul a fost cu tentă de critica - nimic concret si nimic constructiv. Nici in ziua de azi nu am inteles ce a dorit sa spuna autorul, ba chiar am simtit spre finalul discutiei ca era putin "deranjat" ca am foarte multi urmaritori in online - critica si intepaturile lui au fost frumos ambalate, insa sunt fata isteata si am inteles mesajul lui.
Primesc si accept critici daca ma ajuta, si inclusiv scopul mai multor formari este de a ma perfectiona … Tocmai de aceea aleg an de an sa investesc timp si bani in cursuri, seminarii si formari. Dar da, exista inca profesori care nu accepta ca elevul este bun, si prefera sa il faca sa se indoiasca de abilitatile sale.
Cu toate acestea, fotografia aceasta arata ca nu e chiar asa “nasoala” munca mea, iar daca au venit participanti din toate colturile tarii la un eveniment organizat de mine, au venit pentru ca ma urmaresc cu interes, si astfel au aflat ce invitata am/ce vom lucra.
Si pun pariu ca daca as fi promovat acest eveniment mai din timp, numarul participantelor ar fi fost dublu. Avem cadre didactice/terapeuti/parinti super deschisi la minte in tara noastra, si tare ma bucur sa vad setea lor de invatare, dorinta de a explora noi metode de predare, de apropiere de elevi/pacienti.
Evident ca la intalnirea noastra, muzica a fost numitorul comun, iar faptul ca atmosfera a fost atat de calda si prietenoasa la acest curs, s-a datorat acestei valori comune: dragostea pentru muzica.
Ei bine, dupa cum era de asteptat, in mediul online au inceput sa apara si comentarii rautacioase la postarile in care am aratat/povestit momente din curs. Ce m-a intristat cel mai tare a fost faptul ca acele comentarii total deplasate au venit ... DE LA ALTI PROFESORI (chiar am intrat pe profil, sa vad cine ar lasa astfel de mesaje).
Spiritul de turma exista si in oamenii mari, nu doar la copii (asa cum credeam), si in 30 minute a fost nevoie sa dau BLOCK mai multor persoane care au inceput sa lase comentarii precum: "cu circ de asta mergeti si la evaluare?", "asa scrie in programa, sa dati din umar?", "de aia se duce naibii educatia, ca va arde de dans", "ne mai intrebam de ce nu promoveaza copiii".
Ioi ... Doamne!
Au citit oare sa vada contextul formarii? Au vazut cui a fost adresata formarea? Au minime notiuni despre importanta muzicii/miscarii in viata copiilor (si nu numai)? Au incercat oare vreodata sa se joace/cante/danseze cu elevii lor? Au urmarit sa vada ce meserii am mentionat ca au persoanele prezente (nici ca ar conta)?
Sunt de acord ca nu poate fi pe placul tuturor ceea ce arat/prezint/creez/postez.
Nu sunt de acord sa intri in casa mea si sa faci mizerie.
Toate doamnele care au fost prezente la formare sunt extraordinare: terapeuti, profesori, educatori, medici, chiar parinti … au venit cu inima deschisa si curioase sa afle, sa asimileze si sa introduca in munca lor …. MUZICA.
Vei auzi multe lucruri nepotrivite despre tine!
Mergi pe drumul tau! 
Nu sunt singura care crede in beneficiile muzicii cand vine vorba de educatie timpurie sau de integrarea muzicii in alt mod, in rutina elevilor/pacientilor. Si simt ca misiunea mea este sa promovez asta cat de mult pot, cu resursele pe care le am.
O luna!
De atat a fost nevoie ca sa adun aproape 50 de specialiste in domeniul educatiei/sanatatii, specialiste dornice sa invete lucruri noi de la invitata mea Yvette Delhom, creator al metodei Batucado (si unul dintre mentorii mei).
Cand am primit propunerea de a organiza acest eveniment, am zis DA fara sa clipesc, insa cand am inceput sa rezolv puzzle-ul organizarii lui, am realizat ca nu este deloc usor. Dar ce sa vezi? Eram deja in hora si nu mai puteam da inapoi.
Abilitatile dobandite pe perioada cand lucram in corporatie ca asistent manager/asistent marketing mi-au fost si imi sunt de mare folos in business-ul meu, insa pentru organizarea acestui eveniment, au fost necesare mai mult decat as fi crezut.
Sunt omul actiunii, iar la mine nu exista ... "stai sa ma gandesc, stai sa vad, stai sa incerc". Am inceput repede promovarea evenimentului, organizarea logistica, si fara sa imi dau seama, a si venit ziua de 29 martie. In zilele/noptile de 26-27-28 martie nu am dormit deloc, pentru ca ma macina un singur gand: daca se anuleaza zborul invitatei mele? In ziua in care am ajuns la aeroport si am vazut-o, m-am relaxat total.
Yvette a fost curioasa sa afle unde lucrez cu copiii, astfel ca vineri seara am fost la Music class si am iesit in oras, sa guste cateva preparate romanesti. Evident ca i-am dat mici cu mustar :).
Tot vineri seara, ora 21.00 ne gasea la locatia unde avea sa sa tina formarea, pentru a pregati ultimele detalii: eram obosite, dar fericite!
In dimineata evenimentului am plecat de acasa cu fluturasi in stomac, ba chiar imi tremura piciorul cand apasam pedala acceleratiei. Dar am momente cand sufar de scenarita cronica. De ce aveam emotii? La eveniment veneau doamne cu care impartasesc aceleasi valori, cu care deja ma conversasem in mediul online, si ma tot incurajam ca trebuie sa ma relaxez.
Le-am primit pe participante ca si cum ne stim de o viata. Nimic nu a fost sobru, oficial si serios. De cand au intrat si pana au plecat, toata sala a fost un zambet: imbratisari, vibe bun, cuvinte frumoase, dans si bucurie.
Stii care a fost cea mai mare frumuesete in cadrul evenimentului? Energia magnifica si faptul ca toate am vorbit aceeasi limba (si nu ma refer la limbi straine, ci la faptul ca am fost toate in acelasi film).
Dupa eveniment, am iesit cu Yvette si prietena mea Carmen, sa sarbatorim. Am petrecut o seara pe cinste si am ras din toata inima, brambura prin Centrul vechi.
Si tare as vrea sa iti spun ca am venit acasa si am adormit, insa aventura abia aici incepe. In jurul orei 22.00, primesc 2 mesaje: unul pe insta, unul pe facebook, de la o anume "Mara". In conversatia initiata, erau cateva mesaje audio de la Yvette, dar si cateva mesaje scrise, prin care Yvette ma anunta ca nu ii mai merge telefonul si ca nu mai pot da de ea. Am fost convinsa ca e spam sau o tentativa de frauda, si nu am dorit sa dau curs conversatiei. Insa ma gandeam ... daca e real? Am sunat la numarul de telefon lasat in mesaj, si o domnisoara foarte draguta mi-a spus ca o doamna din Spania a abordat-o pe strada si a rugat-o sa o caute pe Geanina Studencu pe instagram, pentru ca i s-a stricat telefofonul. Era real!! Lui Yvette i s-a stricat telefonul, nu avea alt telefon, nu avea laptop, nu avea bani cash si nici biletele de avion printate. In jurul orei 23.00, sotul meu s-a dus la apartamentul inchiriat de Yvette sa ii duca un telefon de rezerva, insa a reusit doar sa isi anunte familia ca e bine, si sa nu isi faca griji ca are telefonul inchis.
Din pacate Yvette a ratat excursia programata la Brasov duminica, pentru ca nu dormise intreaga noapte si nu a fost capabila sa mai mearga. Duminica dis de dimineata am pornit spre ea sa ii duc cafea, apa, mancare, si sa gasesc o solutie pentru a-si repara telefonul. Pfiu ... VIVA MALL si ISTYLE. A reusit la Istyle sa faca o resetare a softului, si telefonul i s-a deschis.
Am avut parte si de oameni minunati care m-au sustinut la eveniment: www.atelier personalizari.ro si Tinerii Fermieri au oferit cate un cadou fiecarei participante, iar o tanara draguta, fotograf Cristina Bianca, a surprins cadre minunate in timpul evenimentului. Le multumesc din nou pe aceasta cale.
Toate avem un scop, o misiune, si sper ca fiecare si-a luat de la aceasta intalnire ceea ce are nevoie. Muzica, stimularea, terapia prin muzica, ritmul, neuro ritmicitatea si exercitiile de coordonare pe muzica pot fi adesea mai valoroase decat alte arii pe care le consideram esentiale copiilor!
Nu ma opresc aici, e o promisiune!
Ritmul si stimularea prin muzica trebuie sa fie parte din rutina oricarui copil.
Dar cum sa spun "nu"?
Dar cum sa refuz?
Dar cum sa imi iau liber?
Dar cum sa imi spun parerea?
Dar ce o sa spuna lumea?
Dar daca se va supara?
Dar daca voi dezamgi?
Dar daca o sa spuna lucruri nepotrivite despre mine?
Dar mai bine ... daca ma voi simti alt om cand voi avea curajul sa renunt la cele de mai sus? Si multi ani am rostit frazele de mai sus, si multi ani am jucat dupa cantecele celor din jurul meu, desi ritmul nu mi se potrivea de loc. Nu e deloc usor sa spui brusc "nu", insa daca iti setezi asta, sigur vei reusi.
Am testat si experimentat in ultimii ani multe evenimente si situatii, unele implinitoare, altele nu. Cert este ca am invatat sa spun mai usor "NU", fara a ma simti vinovata de decizia luata.
Nu toti oamenii ni se potrivesc, nu toate mediile in care ajungem se aliniaza cu valorile noastre, iar daca nu esti TU intr-o anume situatie, corpul iti spune asta. Nelinistea te intrepatrunde din cap pana in picioare, ba chiar te urmareste si noaptea la somn, iar acest lucru face sa nu dai randament pe nici un plan.
Si oare de ce copiii ajung sa faca lucruri nepotrivite mai ales in preadolescenta/adolesscenta? Pentru a nu dezamagi anturajul, sau poate ca nu au avut un exemplu acasa de la care sa invete ca e ok sa spuna "NU", indiferent de parerea celorlalti.
E ok sa spui "NU", asta il invat mereu pe fiul meu, mai ales ca foarte multi ani, eu am fost cea care a spus "DA" la toate locurile de munca, chiar daca asta insemna sa stau pana la 22.00 la birou, sa lucrez in weekend, sau adesea sa spal vasele din bucataria companiei.
Spuneam "DA" sa nu imi supar managerii, sa nu ii dezamagesc, sa par un angajat fidel, sperand la o promovare, whatever. Nu am primit nimic din ce visam, ci doar anxietate si neliniste. A fost nevoie de ani buni de discutii in amanunt cu diversi specialisti care m-au indrumat si m-au invatat ce inseamna o limita sanatoasa, si mai ales ca eu trebuie sa ma pun pe primul loc.
Un "NU" spus la momentul potrivit, poate aduce PACE si LINISTE, iar acestea din urma sunt cele mai importante pentru o viata traita in armonie.
“Cum sa fiu eu speaker? Eu nu am nimic interesant de spus!” Asta i-am raspuns Mihaelei Lazar, fondator al comunitatii DE MESERIE FEMEIE, cand mi-a propus sa vorbesc in fata a 100 de femei la GALA LUCKY TO BE A WOMAN.
Am acceptat totusi propunerea ei, in speranta ca povestea mea inspira si ajuta si alte femei care poate nici pana la varsta actuala, nu fac ceea ce isi doresc cu adevarat.
Usor nu este deloc sa detaliez momente din sertarul copilariei, pentru ca adesea am fost tinta multor rautati din partea colegilor, profesorilor, si chiar a parintilor colegilor mei. Dar daca iata, la ani distanta reusesc sa vorbesc despre aceste lucruri, inseamna ca sunt impacata cu ceea ce a fost. Nu as spune ca am avut parte de bulling pentru ca eram foarte slaba, ochelarista si nu prea frumusica, insa am avut parte de bullyng pentru ca nu puteam sustine financiar multe dintre activitatile muzicale la care trebuia sa iau parte. Mereu deranja prezenta mea in spectacole sau cand eram propusa sa cant solo, mereu se gasea un coleg sau un parinte al unui coleg "sa ma intepe" si sa ma faca sa ma simt prost.
Si fix asa se intampla: pentru că nu imi permiteam financiar sa platesc tot ce se cerea, mereu incercau sa ma excluda. Aveam insa un AS in maneca: aveam talent si eram serioasa, implicata si dornica de evolutie.
Pe vremuri nu existau grupuri de whats'up ale parintilor, insa rautati existau, credeti-ma pe cuvant, atat la adresa profesorilor, cat si la adresa copiilor din anturaj. Ne miram acum de discutiile din grupurile de parinti, insa acestea existau si acum 25 ani, insa se intamplau live.
Au fost destule ocazii cand m-am revazut sau mi-am vazut in social media parte din colegi, si cred ca 2 sau 3 din 50, am ramas in domeniul muzical, printre care si eu, pentru ca eu am stiut ce vreau, am stiut ca pentru asta traiesc si in zona aceasta imi doresc sa ma dezvolt.
Cu umor, cu ironie si cu emotie, mi-am spus povestea sambata, la gala organizata de buna mea prietena, fondator al comunitatii @demeseriefemeie.ro, Mihaela.
Mihaela a muncit enorm pentru a aduna femei cu valori comune la evenimentul GALA LUCKY TO BE A WOMAN, si o felicit pentru indarjirea cu care a luptat.
La cat a fost de dificil (stiu din culise), eu as fi renuntat de mult … cu atat mai mult admir perseverenta ei.
Eu organizez un eveniment mult mai mic pe 29 martie, cu invitata mea Yvette, si tot mi se pare extrem de dificila pregatirea detaliilor.
Multumesc celor care mi-au ascultat povestea, care au acceptat provocarea mea ritmica, si reminder:
CREDETI IN VOI, si lucrurile se vor aseza!
Daca as avea o putere, as face cumva ca toti copiii sa aiba sanse egale in viata, mai ales cand vine vorba de educatie.
Sunt de parere ca in orice domeniu, dar mai cu seama in invatamant, “omul sfinteste locul”.
Exista oameni care doresc sa schimbe in bine educatia copiilor si sa arate ca se poate, daca se vrea cu adevarat!
Mi se cere saptamanal sa merg in locul “x, y, z”, sa tin ateliere sau sa fiu speaker la diverse evenimente. De multe ori spun “nu” din prima, motivul principal fiind programul meu foarte incarcat. De alte ori, refuz datorita abordarii celui care imi scrie, sau pentru ca locul propus nu se aliniaza cu stilul/valorile mele.
Cu o luna in urma, una din urmaritoarele mele mi-a propus sa tin un atelier muzical in satul in care ea este invatatoare, pentru ca in ultimul an, scopul ei este sa aduca si copiilor din zona, diversi specialisti care sa ii ajute pe acestia sa se dezvolte.
De cum mi-a povestit detalii, cum se organizeaza, cum se dedica meseriei sale, mi-am zis doar: “ce copii norocosi!”.
Sa existe intr-un satuc un om dedicat si implicat, e mare lucru. Cand exista oportunitati si oameni care sa ii ajute sa se dezvolte, copiii sunt curiosi si atrasi de scoala/carte/activitati de crestere sau performanta. Cand copiii aud doar: “nu avem bani, mergi la munca, nu poti”, copiii se resemneaza si renunta la scoala.
Desi luni e singura zi in care am timp sa ma ocup de task-uri administrative, creative, filmari sau invatat, azi, 10 martie, am decis sa anulez cele de mai sus, sa conduc mai bine de o ora jumate, si sa cunosc omul care sfinteste locul in care ajung.
Am ajuns asadar intr-un sat din Giurgiu, unde am gasit multi copii veseli si curiosi de prezenta mea. Au fost ochi si urechi la ceea ce am lucrat, si m-au coplesit cu "multumesc" ori de cate ori le-am oferit un instrument cu care sa lucreze. Am lucrat cu 2 grupe de copii, aproximativ 2 ore, insa nu stiu cand a zburat timpul. Ne-am conectat tare bine si evident, la plecare m-au imbratisat cu putere.
In timp ce unii copii cu care lucrez de ceva vreme, imi spun la optional ca e "boring" si isi dau ochii peste cap, o parte din copiii de azi m-au intrebat la final: "doamna, cat o sa coste optionalul? Sper sa nu fie scump, sa ma dea si pe mine mama".
Cu ce gand plec eu de la copiii la care exista dorinta de invatare, dar nu exista posibilitati?
Copiii care le au pe toate nu mai apreciaza multe din ce li se ofera, iar asta este cu adevarat trist.
Le-am promis copiilor ca ne vom revedea, si ne vom bucura impreuna de tot ce ne ofera muzica.
Un gand de final, un om educat este un om puternic!
Cunosti senzatia de inec?
Ai trait sau ai visat vreodata ca esti in desert si te trage nisipul in jos?
Sau ai simtit vreodata ca nu mai poti atinge fundul marii/piscinei, si nu gasesti nimic de care sa te agati?
Fix asa ma simteam când auzisem despre efectele pandemiei … singura in deșert, pe nisipuri miscatoare care ma trageau in jos. Aveam semnate multe contracte pentru evenimentele ce urmau sa inceapa exact după Paste, dar la fiecare post tv/radio, se zvonea ca nu se mai tin evenimente, sau daca se tin, sunt cu numar restrans de persoane.
Telefonul sotului meu suna din 2 in 2 zile: “suntem mirii de la data x. Dorim sa amanam/anulam nunta”. Ori de cate ori imi arata ca il sună cineva cu care aveam contract semnat pentru nunta, mi se inmuiau picioarele, pentru ca stiam ce ne spun.
Eu nu prea ma ocup deloc de partea administrativa a casei (facturi, plati, scadente), insa deodata, vedeam roind in jurul meu facturi si sume maei de bani ce trebuiau platite lunar. Incepusem deja sa am atacuri de panica si sa ma intreb cum vom face fată? Mi-am zis inclusiv ca imi caut de munca, dar cine facea angajari in pandemie, cand toti lucrau de acasa, sau peste tot se faceau disponibilizari?
Tot muzica mi-a fost colac de salvare, si iata ca desi am avut la dispozitie o suma infim de mica pentru gasirea unui spatiu/recuzita/formari, am calculat atent, si cu mare frica, am pornit la drum. De parca nu era de ajuns ca nu aveam indeajuns resurse de nici un fel (financiar, marketing, materiale, recuzita), mai si auzeam din stanga/dreapta: "o sa fie greu, cine stie daca o sa mearga, nu vine nimeni in pandemie cu copiii, tu incearca - dar vezi ca risti, te-ai cam aruncat cu spatiul ala inchiriat".
Nici nu prea aveam cum sa pre-promovez activitatea cu copiii, pentru ca nu aveam materiale cu copii. Norocul meu ca fiul meu era mic, si accepta usor sa ma filmez cu el lucrand diverse exercitii.
Copilul meu era si este motivatia mea!
Imi spuneam ca pentru el voi reusi, pentru a-i oferi tot ce are nevoie!
Mai mult de atat, mi-am spus ca voi reusi sa pun pe picioare Music class si pentru a ajuta alti copii sa fie independenti si dezvoltati social emotional, sa se acomodeze usor la gradi si sa isi gaseasca un trib, ceea ce fiului meu i-a lipsit.
Nu doar ca am reusit sa dezvolt ceea ce fac, vad si ce rezultate extraordinare au copilasii cu care lucrez!
Pentru că mi-am pus toata inima in Music class, Doamne Doamne a decis sa imi dea increderea sa continui.
Nu ma opresc, promit!
Si nu te opri nici tu!
Vorbitul in public reprezinta una dintre cele mai populare frici din lume, asta arata studiile, si cu toate acestea, foarte multi oameni care poate nu au de-a face cu lumea media/tv, sunt nevoiti sa apara sa vorbeasca in public.
Multi dintre ei fac cursuri de public speking, altii paralizeaza in timp ce vorbesc, altii se calmeaza cu un ceai sau cu o doza de alcool pentru a se detensiona (stiu asta inclusiv de la colegi artisti, care desi practica meseria de artist de ani de zile, tot au blocaje cand apar pe scena).
Un lucru este cert: nu exista o reteta minune aplicabila fiecarui individ.
Eu aud foarte des de la persoanele cu care interactionez sau care ma urmaresc in mediul online: "dar ce lejer iti este tie sa vorbesti in public!"
Imi este lejer datorita experientei si a exercitiului continuu, insa asta nu inseamnă ca nu am emotii atunci cand apar in fata unui public sau in fata a noi persoane.
De curand, la un curs, s-a facut o analiza asupra fricii de a vorbi in public, si chiar s-a ajuns la mici contraziceri vis a vis de acest aspect, iar eu mi-am mentinut punctul de vedere. La intrebarea "iti este frica sa vorbesti in public?", raspunsul meu a fost "nu". Insa emotii contructive exista de fiecare data. Nu imi este frica sa gresesc, nu imi este frica de parerea celor care ma asculta, nu imi este frica de ceva anume, insa emotia pe care o simt cand vorbesc in public sigur nu este frica. As putea spune ca este un entuziasm amestecat cu preluarea vibe-ului din sala, dar nicidecum frica. Cel putin, nu acum, dupa 17 ani de cand an de an prezint zeci de evenimente.
Nu stiu cum functioneaza altii, dar eu nu pot sa ma filmez acasa sau chiar la un curs, repetand ca un papagal ce urmeaza sa spun live la o emisiune tv.
Iata de ce:
1. Acasa e liniste, sunt eu cu mine, nu am emotii de nici un fel
2. Acasa nu simt presiunea live-ului, ca intr-o emisiune
3. Acasa nu ma cronometreaza nimeni ca la o emisiune live (si nu, nu ma ajuta cronomentrul pus de mine)
4. Acasa nu am o armata de oameni cu ochii spre tine
4. Acasa nu sunt live pe bune, si stiu ca pot spune orice, ca nu ma aude nimeni
Ce fac in schimb, pentru a ma ajuta sa fac fata cu brio la o prezentare/emisiune?
1. Imi conturez idei in minte, cronologic, despre ce urmeaza sa vorbesc
2. Daca pot, in masina chiar, fac cateva vocalize si imi stramb fața/maxilarul pentru relaxare
3. Ma filmez des acsa si ulterior ma urmaresc doar cat sa imi vad mimica, pozitia corpului si cat de mult gesticulez
Niciodata nu imi place ce vad acasa, cand repet de una singura, insa mereu ma adaptez si ma descurc la emisiuni sau evenimente, unde e alt vibe, alt context.
Si degeaba as repeta papagaliceste acasa o replica, atunci cand moderatorul are alt plan, iar intrebarile lui nu corespund cu ce ai repetat tu, trebuie sa improvizezi si sa te adaptezi. Evident, este vorba si de exercitiu.
Cu siguranta este diferit pentru fiecare dintre noi. Nu poate functiona la tine ce functioneaza la mine, si viceversa. Si da, adesea am gresit, chiar gramatical … se intampla. Adesea am uitat versurile pieselor pe care le cant - e ok - am stiut sa glumesc si sa trec peste.
Sunt ani de repetitie in spate si ore de practica, dictie, ore multe de prezentă pe scenă, conectare cu publicul real sau virtual. Si da, sunt si multe esecuri si momente pe care as vrea sa le sterg din minte, dar ce sens ar avea? Poate ca momentele penibile sau stganjenitoare m-au ajutat sa invat niste lectii si sa stiu cum sa tratez problema mai bine.
Acest articol nu este nicidecum o lectie despre cum sa cvorbesti in public, pentru ca nu asta vreau sa crezi ca citesti, ci pur si simplu experienta mea personala cu privire la vorbitul in public. Si am scris toate acestea, pentru ca imi vad colegele/prietenele, cum pun mare presiune pe ele ca: nu au privit bine la camera, ca au omis un cuvant, ca au pierdut firul povestii la un interviu, ca s-au balbait samd. E normal sa se intample astfel de situatii, chiar si la case mai mare, iar atunci cand iti vei da voie sa gresesti, si nu vei mai pun asa mare presiune pe tine, vei observa ca nu e chiar asa dificil sa vorbesti in public.
Inca ceva: eu nu sunt adepta prompter-ului. Sunt situatii cand da, te poti ajuta/inspira dintr-o prezentare proiectata pe tv/video proiector, insa asta nu inseamna ca citeti de la a-z intreg continutul.
Atunci cand citesti ca un robot, sacadat, dar corect cum scrie la carte, omiti ceva important: SA TRANMITI EMOTIE celui care te priveste.
Ne place caldura, tuturor! Si ne-am facut un obicei de cativa ani, ca in luna in care il serbam pe fiul nostru, sa plecam intr-o vacanta. Cele mai bune investitii pentru copiii nostri sunt in educatie si in experiente.
Pentru ca anul trecut nu am reusit sa bifam toate obiectivele turistice din Dubai si Abu Dhabi, am decis sa revenim si anul acesta, mai ales ca prietena si colega mea de banca din liceu a devenit mamica, si mi-am dorit mult sa ii strang in brate puiul. Bucuria e si mai mare de fapt: am 2 prietene in Abu Dhabi, ambele colege de clasa si prietene bune de 23 ani.
Ne-am pus de acord cu prietenii nostri din Romania sa mergem impreuna, si desi a fost prima vacanta in aceasta formula, noi 3 si ei cu o fetita de 6 ani, totul a fost minunat.
Voi detalia mai jos zonele si locurile vizitate si voi scrie parerea mea, poate ajuta candva.
Ziua 1
Am fost cazati in Abu Dhabi si am aterizat duminica dupa amiaza. Am decis ca prima zi sa o petrecem relaxati, fara plimbari si alergatura, asa ca am petrecut-o acasa la proaspata mamica, cu un festin arabesc.
Ziua 2
In ziua a doua ne planificasem sa vedem Muzeul Viitorului si Zoo Safari, ambele in Dubai. Personal, Muzeul viitorului nu m-a impresionat cu nimic, si nu e doar parerea mea, ci a tuturor celor care am fost. Avand in vedere ca anul trecut nu am prins bilete, m-a facut sa cred ca e ceva nemaintalnit si ca cei mici vor dori sa stam acolo toata ziua, insa abia asteptau sa treaca turul mai repede.
Am continuat aventura spre Zoo Safari Dubai, o gradina zoologica imensa si impresionanta. Am vazut nenumarate specii de animale, care traiesc in conditii foarte bune, cu spatii imense, iar curatenia din fiecare zona ne-a cam lasat cu gura cascata. Am platit un pachet care ne-a dat ocazia sa avem si un tur cu un miniautobuz, prin culisele si zonele cu acces interzis, mai exact in zonele unde traiau animalele. Astfel, le-am putut vedea de aproape, in mediul lor.
Ziua 3
Dupa ce anul trecut baietii mei au experimentat Warner Bros, au insistat sa mergem iar, cat sa vad si eu si sa ma bucur de tot ce este acolo. Am pornit spre Warner Abu Dhabi, in explorare si testare ... din pacate, eu nu sunt prea aventuriera si nu ma incanta roller coastere sau senzatii cu adrenalina. Ei bine, prima aventura de la Warner m-a udat din cap pana in picioare, si cum in incapere era destul de frig, toata ziua am dardait si am avut frisoane. Am zis pas la majoritatea activitatilor, dar m-am bucurat enorm sa il vad pe Nik fericit de tot ce traieste.
Ziua 4
Pe lista noastra se afla si Sea World, cu alt parc de distractii ce are in prim plan lumea marina. Extrem de frumos, de diversificat cu activitati si experiente pentru copii si adulti. Exista activitati pentru toate categoriile de varsta, insa intr-adevar, majoritatea sunt destinate copiilor mai mari. Si aici am fost mai mult observator si fotograf, pentru ca eu nu ma aventurez in nimic ce ma tine in aer. Au fost insa destule alte lucruri care m-au bucurat si impresionat.
Ziua 5
Ne-am inceput ziua a 5-a in Abu Dhabi, cu o plimbare cu barca alaturi de toti prietenii nostri (si cei cu care am plecat, si cu cei din Abu Dhabi). Vremea a fost minunata, am avut parte de 28 grade, si in plimbarea noastra de 4 ore nici nu am realizat cand a zburat timpul. Am luat impreuna pranzul pe barca, am povestit, am ras si ne-am bucurat (iar), de bucuria copiilor nostri.
Dupa amiaza aveam programata plimbarea in desert - iar. Pentru mine, Safar si desert inseamna libertate. Pe cat de speriata sunt in diverse roller coaster (chiar si de dimensiuni mici), pe atat de fericita sunt in safari, unde masina aceea sare si se inclina pe dunele de nisip. Ne-am bucurat din nou de aceasta experienta, de compania prietenilor si de o cina festiva cu spectacol in desert.
Ziua 6
Greu de crezut, insa vacanta se apropia de final mai repede decat credeam. Ultima zi am programat LEGOLAND - paradisul oricarui copil. Chiar si noi adultii ne-am bucurat iar de tot ce ofera acest loc, si chiar am simtit ca traim lucruri pe care nu am avut ocazia sa le testam cand am fost copii. Legoland ofera multe activitati pentru copii si adulti, zone diverse de interes si creatie, filme 4d, zone in care copiii pot construi cu lego, si efectiv nu simti cand zboara ziua.
Seara am incheiat-o la un restaurant select din Dubai, alaturi de toti prietenii nostri. Parca as fi oprit timpul in loc, pentru ca tare frumoasa era atmosfera, si atunci cand te simti atat de bine intr-o vacanta, nu ai vrea nicicum sa se termine (mai ales ca aflasem ca in Romania vin ninsorile).
A fost o vacanta reusita, unde am intarit si mai mult prietenia cu Carmen si Cristi, prietenii cu care am plecat din Romania. Avem o relatie de prietenie sincera si autentica de mai bine de 3 ani, insa cand e vorba de vacante si multe zile petrecute impreuna cu cineva, poti avea surprize. Nu a fost cazul, pentru ca pare ca suntem facuti din acelasi aluat, ceea ce e din ce in ce mai rar in zilele noastre.
Investiti in amintiri si experiente pentru voi si pentru copiii vostri. Nu isi vor aminti de tonele de jucarii pe care le au depozitate in pod, insa isi vor aminti cum s-au simtit cu mami si tati in vacanta "x".
Pentru acest articol am atat de multe lucruri de spus, incat recunosc: e haos in mintea mea si nu stiu cu ce sa incep.
Unde am fost?
Cu cine?
Cine e Manu?
Cand am mai plecat eu 4 zile de acasa?
Ce s-a intamplat intr-un retrat dedicat femeilor antreprenor?
... good, hai sa ma intorc in timp 5 ani, ca sa dau sens povestii mele.
In 2019 apaream timid in mediul online, fara o directie clara asupra a ce doresc sa livrez si cui. Vremurile au fost atat de ciudate, incat a fost nevoie sa incep un business nou, pe care trebuia sa il prezint oamenilor. Nu stiam incotro sa apuc, insa stiti cum e ... Dumnezeu trimite catre tine oamenii de care ai nevoie. Pe Manuela Ciugudean o cunosteam din 2017, insa prin 2019 am inceput sa lucrez cu ea si sa ma las ghidata de experienta ei in ceea ce priveste vizibilitatea si brandul personal.
Cand multi dintre apropiati imi spuneau ca e o tampenie ceea ce fac, Manu a fost printre putinii oameni care au crezut in potentialul meu. Am urmat mai multe programe pe care le-a creat pentru antreprenori, si fiecare informatie sau sfat primite de la ea, m-au ajutat cumva, candva.
In noimbrie 2024, chiar in perioada cand imi serbam ziua, a anuntat ca tine un al doilea retreat dedicat femeilor antreprenor, astfel ca am stiut din start ce cadou imi fac de ziua mea. Spre norocul meu, 2 dintre bunele mele prietene au dorit deasemenea sa participe, si asa a inceput AVENTURA RETREAT SHINE ON (emotii mari pentru mine, fiind prima plecare de 4 zile, dupa 9 ani de mamicie).
Sa le ai partenere de drum, camera si viata pe Carmen Grigorescu (psiholog clinician) si Alexandra Dascal (fondator Casuta cu Ghidusii), e realmente o binecuvantare - nu mai ai nevoie nici de terapie, nici de pastile pentru somn linistit.
Am ajuns asadar intr-o zi de joi, la o locatie de poveste din Ramnicu Valcea, mai exact Albastru si Origini. Asa mare a fost bucuria revederii cu Manu si parte dintre participante, incat bagajul a asteptat ore bune in masina, pana sa ne organizam in camere. Prima zi a fost despre povesti, vulnerabilitate, conectare si Prosecco.
Fara sa am habar despre cine va fi prezent in aceasta experienta, am constatat rapid ca ma cunosteam cumva din mediul online, cu peste jumtate dintre participante! Dar de ce m-am mirat, nu stiu ... pentru ca Manu asta reuseste de fapt, sa atraga oameni cu aceeasi energie, oameni cu valori comune, insetati de dezvoltare si crestere.
Zilele ce au urmat au fost deasemenea pline de valoare, pentru au fost organizate diverse workshop-uri menite sa ne ajute sa ne dezvoltam si mai frumos brandul personal/afacerile (workshop dictie, stil personal, fotografie de brand si prezenta in social media). Imposbil sa nu pleci de de la un astfel de retreat cu un bagaj de informatii valoroase pe care sa le aplici in cresterea ta.
Ei ... au fost si multe seri in care s-a plans, pentru ca nu poti ramane imuna la povestile de viata ale colegelor. Te conectezi altfel cu persoane asemeni tie, carora le poti spune: "si eu am trait asta, si eu patit asta, si mie imi e greu cu clientul x". Cu siguranta mama/tata/nasa nu pot intelege 100% situatiile grele care te provoaca in business, astfel ca atunci cand esti intr-un cerc in care se vorbeste aceeasi limba, te simti inteles.
Aveam nevoie de aceste zile mai mult decat am crezut atunci cand am luat decizia sa particip, si le multumesc tuturor participantelor pentru energia creata, pentru lectiile de viata, de business, si pentru ca am fost EU, asa cum sunt zi de zi, alaturi de ele.
Tie Manu, ce sa iti mai spun? Esti parte din cresterea mea si iti voi fi mereu recunoscatoare pentru ghidaj si incredere. In spatele oricarui proces de mentorat, crestere, coaching, se afla multa munca! Ar fi fost ideal ca Manu sa aiba o bagheta magica si in 3 luni sa cresc pe toate planurile, insa nu a fost asa. Am fost o eleva silitoare, care a ascultat si aplicat cu sfintenie sfaturile mentorului.
Si inca un sfat valoros, de care eu nu am stiut sa tin cont la inceput: INAINTE DE TOTI SI TOATE, FII PRIMA CARE CREDE IN TINE!
PS: pe 13 aprilie, se organizeaza un nou retreat SHINE ON pentru antreprenori. Poate e pentru tine!
“Auzi maică … da’ vad barbati in toata firea acolo pe feisbuc cu copiii, la muzica la tine acolo. Da’ ii trimit pă ei nevestele?” Aceasta este doar una dintre formularile pe care le mai aud, chiar si de la membrii mai in varsta ai familiei …
Asa ca azi aleg sa scriu despre tăticii care ajung la Music class … deloc putini!
Ii ADOR!!!!
Ferice de acesti copii mici care au o ora de conectare profunda cu taticii, care stau pe bratele lor, canta, danseaza si primesc cea mai buna energie.
Da, poate in 1900 toamna, rolul tatei era sa munceasca, si al mamei “sa vada de copii”. Ar fi fost rusinos poate ca tatal sa danseze baby shark cu copilul, alaturi de alti domni si doamne. Acum insa, eu vad ca acesta este cel mai frumos mod posibil de a-i oferi copilului TIMP DE CALITATE. Si da, mama sta cu copiii mici toata saptamana, iar sambata, taticii aleg sa fie alaturi de copiii lor, oferind timp de relaxare mamicilor, care oricum au job full time.
Studiile asupra jocului părinți-copil s-au concentrat în cea mai mare parte pe mame, așa că cercetătorii au vrut să-și schimbe atenția asupra taților, să vadă dacă jocul tată-copil diferă de jocul mamă-copil și daca afectează sau ajuta dezvoltarea copiilor.
Cercetătorii au analizat datele din 78 de studii diferite întreprinse între 1977 și 2017, si au constatat ca acei copiii care s-au bucurat de timp de joacă de înaltă calitate cu tații lor, au fost mai puțin susceptibili de a prezenta hiperactivitate sau probleme emoționale și comportamentale. De asemenea, păreau a fi mai buni în a-și controla agresivitatea și mai puțin predispuși să atace alți copii în timpul neînțelegerilor de la școală.
De asemenea, studiul a constatat că frecvența jocului tată-copil crește încă din copilărie, apoi scade între vârstele de 6 și 12 ani, dar vestea bună este că abilitățile învățate în primii ani îi ajută pe copii mai târziu.
Jocul cu tata face mai mult decât să creeze amintiri distractive – oferă un angajament esențial pentru construirea creierului. Timpul de joacă cu tata reprezintă o oportunitate de aur de a consolida abilitățile cognitive, emoționale și sociale ale copiilor.
Cercetătorii recomandă chiar și 10-15 minute pe zi de timp de joacă/timp petrecut cu tata. Consecvența este cheia, la fel ca și interacțiunea concentrată. Tratează timpul de joacă ca un timp prețios pentru îmbogățirea copilului.
Eu ma topesc la propriu cand ii vad pe tatici cat sunt de implicati si ce vibe bun aduc in sala de muzica.
Comunitatea e solida, deja sunt parinti care se cunosc bine pentru ca vin de multa vreme la Music class, iar eu ma simt degajata cu ei: radem, glumim si ne bucuram de terapia noastra saptamanala, cu ras, muzica si dans.
Multumesc, tatici misto ce sunteti! Ps: daca as mai fi mica, mi-ar placea sa fiu copilul vostru.
.