De la inceputul acestui an, sunt cursant la distanta in programul "Lucrul terapeutic prin muzica pentru copii cu dizabilitati", program sustinut de Music as Therapy International.

Mi-am dorit mult sa intru putin si in aceasta zona, intrucat in ultimii ani am primit foarte multe cereri de a lucra cu copii cu cerinte speciale, si am fost nevoita sa refuz, fiind o categorie de copii careia nu as fi stiut cum sa aplic ceea ce fac uzual.

Si ma felicit pentru ca am luat decizia de a nu profesa intr-o zona pe care nu o stapanesc, pentru ca lucrurile stau putin diferit cand vine vorba de aplicarea terapeutica a muzicii pentru aceasta categorie de copii.

Pe langa modulele si temele pe care la parcurg saptamanal in programul de invatare mai sus mentionat, am avut bucuria ca in weekend-ul ce a trecut, sa particip fizic la o formare intensiva ce are in prim plan copiii/adultii cu dizabilitati.

Cand vine vorba de copii sau adulti/varstnici cu diverse probleme de natura mentala, lucrurile stau cu totul diferit, astfel ca procesul de integrare a muzicii, programa, vocea si abordarea sedintelor sunt total diferite fata de modul in care eu lucrez in cadrul atelierelor muzicale.

Inainte de a aplica muzica copiilor cu dizabilitati, este nevoie de reflectare, este nevoie de cateva sedinte in care trebuie doar sa observi si sa intelegi emotiile si comportamentul pacientului. E realmente necesar sa accepti starea pacientului, sa il cuprinzi, sa il contii, si sa te lasi ghidata de emotiile si starile lui. Pacientul te ghideaza si iti arata ce si cum prefera, pacientul da tonul si te invita in lumea lui, iar tu, ca practician, conduci sesiunea prin improvizatie vocala, prin cantece si cu ajutorul a diverse instrumente care il stimuleaza sau care il atrag.

Trainerul nostru, Monica Szabo, ne-a trecut prin toate starile si ne-a ajutat sa intram atat in rolul practicianului, cat si in rolul pacientului. A fost extrem de greu pentru mine in ambele situatii.

Pentru a le ajuta pe colegele mele sa tina o sesiune de muzicoterapie, a trebuit sa joc rolul unei fetite de 10 ani, cu forma usoara de autism. Am facut tot posibilul sa joc acest rol, pentru ca trebuia sa le pun in dificultate pe colege, insa pe toata perioada sesiunii, am fost bulversata, stresata, agitata, si ganditi-va, doar ma prefaceam. Oare ce simte asadar, cu adevarat, un copil care sufera de aceasta tulburare?

Eu spre exemplu, am avut misiunea de a ghida un grup de adolescenti cu retard mintal, printr-o sesiune muzicala - desi au trecut prin mainile mele sute de copii, ieri imi tremurau si vocea, si mainile si picioarele, cand am iesit in fata sa conduc sesiunea.

Noi, cursantele, am avut totusi niste cazuri usoare pentru partea practica, insa am vazut multe materiale video in care Monica lucra cu copii imobilizati la pat, cu forme grave de retard, paralizie, sindrom down sau autism. Extraordinar modul in care reusea sa calmeze acei copii, sau modul in care acestia reactionau la sunetul unui instrument de percutie.

Muzica aplicata copiilor cu dizabilitati, ca si in cazul copiilor tipici, este fermecatoare. Exista insa o asemanare majora in ambele tabere: RABDARE. Se intampla lucruri minunate si copiii evolueaza extraordinar de frumos cu ajutorul sunetelor, ritmului, improvizatiei, insa este un proces de durata, iar rezultatele se vad in timp.

Stiu ca mai am multe, chiar foarte multe notiuni de asimilat si le primesc cu bucurie, iar daca cumva, candva, Dumnezeu crede ca pot fi omul care sa indrume un copil cu dizabilitati, sigur il va aduce in calea mea, fara sa il caut.

Credeti in beneficiile muzicii, cu toata increderea!

Sambata ce a trecut, site-ul www.demeseriefemeie.ro a implinit un an, astfel ca a avut loc un mare eveniment, pentru a sarbatori cum se cuvine.

Mihaela Lazar, fondatoarea acestui site si totodata a comunitatii de facebook DE MESERIE FEMEIE, a ales ca si eu sa fiu speaker, alaturi de alti profesionisti extraordinari.

Initial am fost reticenta, considerand cu nu am mare lucru de spus, insa am cceptat cu bucuria invitatia. Va spun sincer, am preferat sa fiu spontana si sa nu pregatesc nimic de acasa. Am decis pe loc sa vorbesc putin despre profesia mea si despre cum am inceput sa lucrez cu copiii, vazand si auzind in jurul meu multe femei nesigure pe ele, care vor sa faca ceva/sa schimbe ceva in parcursul lor profesional, insa nu au curaj.

Si plangand la propriu, cu mainile tremurande pe microfon si cu nod in gat, le-am povestit ca in pandemie, cand toate evenimentele la care urma sa cant au fost suspendate, am intrat in panico-stres-depresie, si zile intregi m-am intrebat "cine imi plateste facturile, eu ce fac?".

Prietena mea si educatoarea fiului meu (la acea vreme), a insistat sa merg in gradinita ei, sa fac educatie muzicala cu copiii. Probabil va dati seama ce raspuns i-am dat ... "NU NU NU! Eu nu stiu, eu nu pot, eu nu vreau, eu nu sunt pregatita". Colacul meu de salvare la acea vreme au fost insistentele ei, pentru ca din 2 in 2 zile ma intreba: "E gata prezentarea? Trebuie sa o dau parintilor".

OMG ... prezentare cu ce? Cu elefantul Cici? Exclus, elefantul Cici e gratis pe you tube, nu trebuie sa vin eu sa il cant. Asadar, dupa multe insistente, mi-am facut curaj sa INCERC! Sa incerc sa aflu de pe diverse platforme din afara, cum arata si ce presupune un circle music real. Cand am vazut cata munca, structura, instrumente si lucruri sunt necesare pentru un start decent, din nou am batut in retragere. Doar ca ... ceva ma facea zi de zi sa ma intorc pe acele site-uri si sa mai urmaresc odata si inca odata.

Urmatorul pas a fost sa incep sa scriu pe foaie ce as dori, ce varste de copii sunt in gradinita, ce piese le-ar placea, ce instrumente mi-ar fi de folos ... deja pe hartie se contura o idee. Ramasese insa o problema: BANII. De unde fac rost de bani sa cumpar toate materialele de pe foaie? Cu un imprumut, cu o datorie, am INCERCAT si am reusit. Si abia dupa cateva luni de autodidact, am tinut timid primul atelier muzical in gradinita Casuta cu Ghidusii.

Repede mi-am dat seama ca ador aceasta noua misiune, si ca mi-as dori enrom sa am un spatiu separat de gradinita, insa din nou mintea mea a fost acaparata de ganduri: "daca nu merge, daca nu vine nimeni, daca nu ma descurc, de unde bani de chirie, amenajare?".

Stiti ceva? Dumnezeu a vazut dorinta mea si a stiut ca vreau sa imi pun inima in ceea ce doresc sa fac, asa ca mi-a adus in cale oamenii potriviti, banii putini care m-au ajutat pe moment, si chiar spatiul de care aveam nevoie.

Sa va arat cum arata spatiul ales la prima vizioanare? Cam asa ...

Sa va arat cum arata acum? Putin diferit ...

Stiti ce e diferit acum, pe langa o mocheta si 2 tablouri? E viu, are viata, are suflet, are zambete de copii si fericire. Si da, omul sfinteste locul. Credeti ca nu pot alege sa ma mut intr-un spatiu altfel? Poate mai generos, mai fancy, mai central? Stiti ce? Nu vreau! Acesta e locul in care eu am prins aripi, locul in care am plans cand venea un sigur copil la atelier, locul in care am exersat singura zile intregi. Peretii acestia stiu si cand am ras prima oara, si cand am plans a 10-a oara. Iar acest spatiu a gazduit sute de copii in ultimii 4 ani, si asta il face special. Acest spatiu ma ajuta sa lucrez cu grupe SOLD OUT in ultima vreme - e locul insufletit de mine, prin harul si daruirea primite de la cineva de Sus.

Revenind la evenimentul de sambata ... dupa ce mi-am spus povestea, multe doamne au venit la mine sa vorbim si sa ma felicite pentru sinceritate si vulnerabilitate. Din nou, multe dintre ele mi-au impartasit ca au niste planuri de business, insa le e frica sa inceapa. Le-am detaliat inca odata povestea mea si le-am sfatuit din inima sa INCERCE, sa testeze. Da, e foarte probabil sa nu mearga, nu exista o reteta a succesului - toti am avea succes din plin daca ar prescrie medicul o reteta, nu-i asa?

Munca, perseverenta, curajul si implicarea fac lucrurile sa mearga - nu vad lucrurile altfel.

Si inclusiv cresterea comunitatii DE MESERIE FEMEIE se datoreaza celor 4 cuvinte de mai sus. Comunitatea are aproape 20 mii de femei educate adunate, iar Mihaela si-a pus si sufletul si inima in cresterea si promovarea ei. Te invit asadar draga femeie, sa te alaturi grupului de facebook de meserie femeie, si sa te abonezi la newsletter-ul site-ului www.demeseriefemeie.ro, pentru a te conecta cu femei minunate si a afla de la specialisti din diverse arii, informatii valoroase.

Felicitari, Mihaela!

Cat despre voi, care sunteti la inceput de "CEVA", incercati, testati si credeti in voi!

Saptamana trecuta am fost insotita la emisiunea Vorbeste Lumea, de sotul meu - a fost prima oara cand m-a vazut alaturi de copii, cand a fost prezent langa mine, vazandu-ma in rol de profă.

Pana sa intram in direct, am luat copiii deoparte, i-am asezat cum s-a putut, si am repetat acapella cu ei exercitiile pe care urma sa le lucram.

Dupa emisiune, in masina, sotul meu mi-a spus: “… esti destul de ferma cu copiii. Erai foarte serioasa la repetitii, nu te-am mai vazut asa.”

De indata l-am intrebat: - “am zis ceva nepotrivit, m-am purtat ciudat?” Mi-a spus ca nicidecum, ba chiar a fost un comentariu de apreciere, nu ca nu as fi procedat corect.

In clipuri sau in postarile scurte din social media, nu se vede exact modul meu de lucru, metoda, regulile sau limitele de care tin cont, ci doar rezultatul finit. Tocmai de aceea, nici sotul meu nu stia ce abordare am cu copiii, cum le explic, ce mod de lucru am.

A inteles de indata ca pentru a-i responsabiliza, trebuie sa fac diferenta intre o treaba serioasa si un selfie de final de curs, unde zambim, ne maimutarim si ne distram.

De ce am avut insa atitudinea de profa serioasa? Pai ne pregateam sa intram in direct, imi doream sa ne prezentam curat, si tocmai de aceea, in acel context a fost nevoie sa fiu serioasa si ferma. Astfel, copiii au inteles ca trebuie sa fie atenti, concentrati, si sa gandeasca atent fiecare exercitiu.

Ca e vorba de o emisiune, de gradi/scoala/casa, copiii trebuie sa stie diferenta dintre un lucru important si joaca, iar noi trebuie sa ne purtam intocmai. Si serios/ferm, nu este egal cu sever/rau/dur.

Cu siguranta copiii nu ar reusi sa parcurga corect exercitiile, si nu ar avea interes maxim in a le iesi perfect, daca m-ar simti nepasatoare, sau daca le-as spune "nu conteaza, ce o fi, o fi". Tocmai de aceea sporturile de performanta implica adesea severitate, reguli ferme si disciplina. Evident, nu sunt in acea categorie, insa nici nu pot face lucrurile superficial, cu atat mai mult cu cat prin toate exercitiile lucrate, urmaresc sa ii ajut pe copii sa deprinda diverse abilitati, indiferent de varsta.

Limitele sunt binevenite in educatia copiilor, indiferent ca vorbim de joaca in casa/parc, de colectivitate, de practicarea unui sport sau a unui hobby. Integrate timpuriu in rutina copiilor, limitele sanatoase sunt un aliat extraordinar in dezvoltarea lor.

Toti 3 iubim vremea calduroasa, si ne place ca pe periada iernii sa ne bucuram de o tara calda. Destinatia aleasa pentru acest an a fost Dubai, si pe langa curiozitatea de a vizita obiectivele turistice, am profitat sa ne vizitam si prietenii stabiliti acolo.

Am ales un sejur de 7 nopti, care a inclus cazare/zbor si demipensiune, sejur cumparat prin compania Travel Matters - PE CARE NU O RECOMAND. Desi am fost asigurati ca vom avea o canapea extensibila sau un un pat extra, ajunsi la hotel am constatat ca avem doar un pat matrimonial si o sofa mica, pe care nu ar fi putut dormi nici un bebelus. Hotelul a cerut bani extra pentru un pat suplimentar, aproximativ 200 lei pe zi, iar agentia nu a facut nici un efort sa ne ajute in a rezolva situatia, ba mai mult, am simtit jignitoare propunerea lor: anume, sa ne achitam singuri patul extra, iar ei ne vor da un voucher la urmatoarea vacanta cumparata prin ei. De ce as mai cumpara de la cineva cu care nu am colaborat eficient?

Am zburat din Bucuresti spre Dubai, aproximativ 5 ore. Am avut transfer de la aeroport la hotel, iar drumul a fost de inca 50 minute cu masina. La punctul de control din aeroport, am primit un SIM cu numar si 1 giga internet. Ne-a fost de folos acel SIM, pe care ulterior l-am reincarcat.

Am avut norocul sa primim o masina de la prietenii nostri, si ne-a fost de mare folos - probabil ca am fi inchiriat oricum - noi suntem mai comozi si ne e mai usor sa avem masina decat sa ne plimbam cu harta/copilul prin oras.

In prima seara, obositi fiind, am ales doar sa admiram orasul din masina, noaptea, si am fost placut impresionati de cladirile inalte, de arhitectura lor si multitudinea de culori.

Pentru ca luna aceasta este ziua fiului nostru, prima zi din vacanta i-a fost dedicata exclusiv, astfel ca am ajuns la LEGOLAND, un paradis si pentru copii si pentru adulti totodata. Am platit aproximativ 1400 lei toti 3, si am achizitionat biletele online, inca din Romania. La Legoland se petrece intreaga zi, sunt activitati nenumarate pentru toate varstele, si chiar si noi ne-am dat in masinute, ne-am plimbat cu barca, cu submarinul si am dansat cu animatorii. La toate activitatile din parc, participarea este GRATUITA. In incinta parcului este un restaurant stil bufet, unde se poate lua pranzul: noi am ales varianta pizza/paste, insa mai este o zona cu burgeri din ce am citit. Am platit toti 3, aproximativ 200 dirhami pentru pranz.

Seara am revenit in Dubai si am luat masa cu o parte din prietenii nostri.

A doua zi am mers la Miracle Garden si Butterfly Garden, 2 locuri absolut superbe ce nu trebuie ratate. Pretul unui bilet a fost spre 100-120 dirhami de persoana, si le-am cumparat tot online.

Seara am mers sa vedem specatcolul fantanilor de la Burj Khalifa - intrarea se face prin Dubai Mall. A fost foarte aglomerat, atat de aglomerat ca m-am speriat de multimea de oameni - credeam ca s-a intamplat ceva, pentru ca nu vazusem niciodata atat de multi oameni intr-un mall/pe terasa lui. Specatcolul dureaza putin, putin fata de ceea ce vedem noi la Piata Unirii. Eu chiar nu credeam ca e gata, nu voiam sa plec, fiind sigura ca mai urmeaza ceva, insa nu. Ruleaza cate o alta melodie din 30 in 30 minute, pentru fluxul de oameni care vin si pleaca. A fost frumos, insa repet, asteptam sa vad mai mult de 3 minute.

A treia zi, dupa micul dejun, am pornit spre Abu Dhabi - doamne, ce drumuri si cate drumuri! Ne pierdeam in waze, am ratat de cateva ori iesirile/intrarile, pentru ca sunt foarte multe benzi, sosele curate, fara gropi sau "drum in lucru" - insa ne-am descurcat. In Abu Dhabi, eu mi-am petrecut jumatate de zi cu prietenele mele, iar baietii au fost la Warner Bross, unde s-au distrat pe cinste.

Spre seara, ne-am reintalnit toti, am vizitat hotelul Emirates Palace, am fost sa facem fotografii cu moscheea reflectata intr-un lac, si am luat masa (pentru prima oara), la un restaurant coreean. Baietii nu au dorit sa vizitam moscheea, insa view-ul cu acel lac a fost minunat!

In ziua 4 au venit prietenele noastre in Dubai, si ne-au plimbat in locuri minunate, am luat pranzul impreuna, am baut cate o cafea si ne-am bucurat de locuri precum Blue Waters, Jumeirah Beach si Dubai Marina.

Ziua a 5-a a fost rezervata pentru vizita la Burj Khalifa, acvariu si zoo cu animale acvatice, toate aceste locuri avand acces/fiind localizate in Mall - Dubai Mall mai exact. Pentru a vizita aceste locatii, am cumparat tot online, un bilet COMBO, si am achitat in jur de 250 dirhami de persoana, pentru acces la toate activitatile.

La Burj Khalifa am stat la coada 20-25 minute, insa totul este organizat si gandit cat sa nu te superi/enervezi ca cineva se baga in fata. Exista securitate la orice punct si nu isi face nimeni de cap. Am luat liftul pana la etajul 124 (1 minut am mers), iar sus am stat 20 minute pentru fotografii.

Imediat dupa Burj Khalifa, am vizitat si admirat acvariul imens din mall si micul ZOO cu animale subacvatice - foarte frumoase ambele locatii, incantatoare chiar si pentru noi, adultii.

A 6-a zi a fost rezervata pentru SAFARI - o experienta minunata (desi am mai fost in safari si in Egipt, ne-a placut si aici la fel de mult). Am achitat spre 700 de dirhami in incinta hotelului, pentru toti 3, iar excursia a durat de la ora 14.00 pana spre 21.00. Am fost luati de la hotel, ne-am bucurat de aventura si adrenalina cu masina in desert, am facut fotografii, ne-am dat cu placa pe nisip, ne-am plimbat cu camila si am luat cina intr-un camp dragut, unde am avut parte si de un spectacol cu belly dance & fire man.

In safari, se puteau face si plimbari cu ATV-ul, contracost. Un ATV dublu a costat 250 dirhami, unul single 150 de dirhami.

Ziua 7 ne-a gasit facand bagaje, si cu parere de rau, dar si cu dor de casa. Zborul ni s-a parut mai lung, au fost si ceva turbulente, insa iata-te acasa, sanatosi, teferi, si cu amintiri extraordinare.

Concluzia este ca merita sa vizitezi Dubai-ul, o tara curata, civilizata, cu reguli stricte si amenzi usturatoare pentru minime acte de violenta/agresivitate pe strada sau in trafic, o tara care pune accent pe turism, educatie si sport.

Uneori, mi-a fost tare greu!

Cand ne este bine si suntem in zona de confort, totul e usor si lucrurile merg ca pe roate, insa cand dam de greu, cum ne comportam?

Fugim?

Renuntam?

Cerem ajutor?

Dam cu piciorul la tot ce am realizat?

Calea antreprenoriatului este cu suisuri si coborasuri, insa depinde doar de tine daca atunci cand vii la vale ramai acolo, sau reiei traseul si continui sa urci, indiferent de cat de alunecos este.

Ateliere muzicale spre exemplu, au luat nastere in pandemie, aveam 0 resurse financiare, 1000 de ganduri si temeri, experienta minima, si clienti 0. Cu toate acestea, am simtit ca am o misiune si am luptat sa promovez activitatea in care eu credeam si cred foarte mult.

Despre numarul noptilor nedormite va povestesc alta data.

La inceput, cand aveam alt proces de inscriere, se inscriau foarte multi parinti/copii la atelierul muzical, doar ca … nu se prezentau. Inscrierea se facea via email, whats'up, messenger, iar agenda era full in scris, insa in ziua atelierului, adesea lucrurile aratau total diferit.

Asa ca nu de putine ori am tinut atelierul muzical cu un singur copil, iar acest copil era Iarina. Cand vedeam ca la usa apar doar Iarina cu mama sau bunica, ma simteam tare prost, pentru ca ele voiau de fapt sa participe la o activitate de grup, doar ca … grupul nu era. La inceputurile acestui drum, Iarina si mama ei mi-au fost alaturi si m-au incurajat cand intampinam situatii dificile, ma motivau sa nu renunt, desi uneori, asta simteam. Stiti cat de mult a contat pentru mine sa am niste oameni pe care sa ma pot baza, si de la care sa aud: "nu e nici o problema, ne descurcam asa, nu iti face griji!"?

Nu mereu e usor in culise, atat de multe capcane si ispite stau la panda si te trag spre esec, insa depinde de tine din ce tabara vrei sa faci parte: a celor care cedeaza sau a celor care lupta. Cu Iarina ma vad mai rar, programul familiei nu mai coincide mereu cu al meu, si fiecare copil doreste sa testeze altceva la un moment dat, insa stiu ca repeta de acasa ceea ce ii arata mama sa pe telefon. E inca in inima mea, si mereu voi fi recunoscatoare celor care au fost langa mine si cand nu era totul roz.

In acea perioadane de la inceput, nu de putine ori am dorit sa renunt, si imi spunem des: "nu am avut ce face ... mai bine stateam in banca mea".

Insa am simtit ca am o noua misiune, ca am un har care trebuie sa vina in folosul a sute de copii, si Dumnezeu m-a intarit sa nu iau o decizie din starea de frica.

Si am mai muncit o luna, doua, trei, si iar am intampinat situatii dificile, si iar am reluat ideea de a abandona, insa de fiecare data am simtit ca o forta/cineva ma impinge sa continui si sa nu renunt asa usor.

Si bine am facut!

Iata ca de la momentul in care speram sa am macar 2 copii prezenti la atelierul muzical, lucrez cu liste de asteptare si SOLD OUT pentru luna in curs si chiar 3 sferturi din martie.

Greul ne intareste si ne face mai puternici!

Un top 3 al fricilor oamenilor, spune ca teama de a vorbi in public se numara 100% printre cele 3.

Cand privim un artist, moderator, prezentator, imediat il taxam daca face o greseala sau daca are un mic dezacord gramatical, insa ne-am intrebat vreodata cat de greu/usor ii este sa se afle in fata unei multimi, sa zambeasca si sa reuseasca sa se faca ascultat?

In meseria mea, nu de putine ori s-a intamplat ca oamenii sa rada cand am facut o mica greseala, cand poate m-am impiedicat sau am uitat ce voiam sa spun - oricat de multa experienta ai avea, este imposibil sa nu faci greseli sau sa nu apara ceva neprevazut.

Si cu toate acestea, exista niste metode, tips & tricks care sa ne ajute cand vine vorba de vorbit in public?

Va voi enumera mai jos metodele mele de invatare si exersare, care m-au ajutat enorm sa apar mai sigura pe mine in fata oamenilor:

Pe primul loc se afla vorbitul/cantatul in fata oglinzii: este important sa ma privesc in timp ce vorbesc, si sa imi observ privirea, carisma, mimica, eventuala incruntare. Exersarea in oglinda m-a ajutat mereu sa fiu mai sigura pe mine, si este tehnica pe care o am in vedere inca din copilarile. Profesoara mea Lacramioara Mitroaica m-a invatat aceasta tehnica, si ori de cate ori pregateam cate un spectacol, ne spunea dupa repetitii: "mergeti acasa si repetati in oglinda".

Ce ma mai ajuta de cativa ani, mai exact de cand au aparut telefoanele smart, este filmarea. Ma filmez minute in sir vorbind, cantand, povestind, iar ulterior ma uit la ce a iesit. Cum am stat? Unde m-am uitat? Ce am transmis? Am fost coerenta? Mi se pare extraordinar sa vad ce diferente mari sunt intre filmarea nr. 1 si filmarea nr. 5.

Tot o tehnica preluata din copilarie este cititul cu voce tare, iar acest exercitiu ajuta enorm la imbunatatirea dictiei si a intonatiei. Cand citim in gand, nu punem accent pe consoane, si nici intonatiei nu dam mare importanta, insa cand citim cu voce tare, situatia se schimba.

Sunt foarte multe cursuri de dictie si persoane acreditate care sa te ajute sa vorbesti fluent, insa daca nu poti apela la un specialist, gasesti si pe internet metode si exercitii de imbunatatire a dictiei.

Folosesc zeci de piese in lucrul cu copiii, si jumatate dintre ele au versuri in engleza. Cum sa ii indrum la un exercitiu, daca nu stiu versurile?

Si repet de una singura … ma pun pe scena, dau play la cantec si record la video, si imi exersez atelierul. La fel procedez si pentru nunti. Faptul ca repet nu inseamna ca nu mai gresesc … dar e normal, nu mai pun povara asta pe umerii mei.

Si asa cum spun de fiecare data, practica este cea mai importanta. Putem invata si investi in zeci de cursuri, carti sau tehnici, important este sa aplicam ceea ce invatam. Pas cu pas: intai cu familia, apoi cu 3-4 prieteni, apoi in fata unui grup de colegi, pana ajungem sa vorbim lejer in fata a 50-100 persoane.

Chiar daca am aproape 30 de ani de experienta in domeniul artistic, inca am emotii cand pasesc pe scena, si consider ca este firesc. Imi pasa de ceea ce urmeaza, imi doresc sa iasa lucrurile bine, insa nu ma mai "biciuiesc" daca fac mici greseli care nu afecteaza direct sau grav persoanele din fata mea.

Se spune ca suntem media celor 5 oameni care ne inconjoara, pe care ii urmarim sau cu care ne petrecem timpul.

Adevarat sau fals?

Cele 3 persoane despre care voi vorbi astazi, sunt 3 femei puternice, de succes, pe care le urmaresc de ani de zile, si care au impact pozitiv asupra mea. Sunt exemple ASA DA, sunt femei cu valori comune care ma inspira si care reusesc sa ajunga in inimile oamenilor nu doar prin ceea ce scriu, ci si prin toate actiunile pe care la fac.

Sunt recunoscatoare Universului ca am avut ocazia sa le intalnesc si personal, iar ceea ce am simtit din spatele tastaturii (doar din mediul online), am simtit si in realitate.

MIRELA RETEGAN

Nici macar nu aveam copil cand fredonam si ma distram pe piesele Gasca Zurli. Nici nu ma gandeam acum 15 ani ca va veni ziua in care voi merge cu copilul meu si voi urla in sala de spectacol: "Am o casuta mica ...", dar am facut-o, si m-am simtit minunat!

Mirela ne invita ori de cate ori poate sa fim copii. Sa ramanem in corpul de adulti, insa sa ne bucuram in continuare de viata, sa cantam, sa dansam, sa ne maimutarim, si sa dam jos gradele sau functiile care ne incorseteaza. E un sentiment atat de frumos sa fii copil, sa nu tii cont de ce spun cei din dreapta si din stanga, mai ales daca faci lucruri nebunesti cu si pentru copilul tau ...

Fiecare carte, text, podcast sau articol marca Mirela Retegan sunt o lectie de viata - trebuie doar sa avem ochi si urechi pentru a intelege mesajele transmise. Rugaciunea, credinta, recunostinta, faptele bune si dragostea pentru copii o reprezinta, iar eu ma regasesc adesea in tot ce arata publicului. Avem nevoie de astfel de repere, de astfel de oameni care sa ne inspire, care sa ne ridice si care sa ne ajute sa privim cu ochi buni ceea ce ne inconjoara.

MANUELA CIUGUDEAN

Cand povestesc prietenilor/apropiatilor despre Manuela, le spun atat: Manu este o carte deschisa, o carte de care nu te plictisesti nicioadata, o carte cu mii de pagini valoroase din care poti invata enorm. Manuela este coach si antrenor de brand personal, si este cea mai energica si motivationala persoana pe care o cunosc. Am avut sansa sa lucrez cu Manuela inca din anul 2019, si cu recunostinta spun mereu celor care ma urmaresc online sau offline, ca tot parcursul meu se datoreaza ei. Recunosc, am fost o eleva silitoare, am ascultat si am implementat tot ce am invatat in cursurile Manuelei, si inca aplic in business noutatile prezentate mediul online sau la diverse evenimente.

Pentru Manuela nu exista nu se poate si gaseste solutii la orice. Perspectiva ei in ceea ce priveste business-ul/brandul personal mi-a fost mereu de ajutor, si dupa fiecare intalnire cu ea in care plang la propriu ca am situatii greu de gestionat, gasesc de indata solutii eficiente si de lunga durata. Manuela m-a invatat sa fiu ferma, sa inteleg ce inseamna limitele in relatia cu clientii, si mai ales, m-a invatat sa ma valorizez cu adevarat. Ca aveti un business nou sau nu, ca aveti nevoie de claritate sau indrumare in ceea ce priveste brandul vostru - Manu e persoana potrivita voua.

ATENA BOCA

In anul 2015, cand am aflat ca sunt insarcinata, o buna prietena de-ale mele mi-a spus: "Te voi adauga intr-un grup de facebook dedicat mamicilor - este o comunitate faina, solida, cu femei educate". Am fost primita in comunitate asadar inca din 2015, si imi amintesc si acum faptul ca zi de zi eram impresionata de subiecte, de modul in care isi vorbeau mamicile, de faptul ca nimeni nu se certa, nimeni nu judeca, si mai mult de atat ... se scria (si inca se scrie) CORECT GRAMATICAL.

Pas cu pas am aflat cine se afla in spatele comunitatii La primul bebe, cum a luat nastere comunitatea si care este scopul ei. Am descoperit-o asadar pe Atena Boca, fondatoarea La primul bebe, si zi de zi ma simteam si mai apropiata de comunitate, de membri, de proaspetele mame sau de mamicile cu vechime. Cand copilul meu dormea ore in sir pe mine si stateam nemiscata, ma bucuram ca pot tine telefonul in mana si pot citi/comenta/rade sau plange la ce scriu mamele in comunitate.

Campaniile umanitare care au loc de 2 x pe an in comunitatea La primul bebe, arata cu adevarat puterea comunitatii si a mamelor din comunitate. Licitand produse sau servicii, reusim an de an sa strangem sute de mii de euro, bani cu care sunt renovate spitale din toata tara. Toata aceasta munca titanica revine Atenei si echipei sale extraordinare, care merita aplauze si felicitari.

Am avut bucuria sa o cunosc si pe Atena personal, in 2019, la un eveniment offline la care a povestit despre plecarea sa pe Kilimanjaro: cata emotie a transmis, e greu de explicat in scris. Toata experienta ei, povestita cu emotie si lacrimi in ochi, a fost tot despre motivatie si despre puterea pe care o avem in noi, dar pe care nu o vedem.

La primul bebe este singura comunitate din Romania premiata de Facebook USA si numita una dintre cele mai de impact 100 de comunitati online din lume.

Ultimul interviu al Atenei care m-a emotionat si care mi-a bucurat inima, este cel de la conferinta TEDx Cluj, cel mai mare eveniment de acest gen din Romania. Interviul poate fi vizionat aici: https://youtu.be/eCxUTgXCUew?si=ulSxQfFA5GITKJp1

Concluzii ...

Urmariti si ascultati oameni valorosi, oameni care inspira si care sunt gata sa ajute oricand.

Inconjurati-va de oameni care: va incurajeaza, va asculta, va lasa sa visati, va sustin, nu va judeca, va apreciaza, va valorizeaza, sunt empatici, prezinta incredere, sunt inspirationali, aveti valori comune, va sunt alaturi la greu, va ofera ajutor dezinteresat, se bucura pentru succesul vostru ... si lista poate continua.

Nu poti multumi pe toata lumea!

Nu poti ajuta pe toata lumea!

Nu poti fi pe placul tuturor!

Nu poti rezona cu toti cei din jurul tau!

Nu te poti da dupa cum bate vantul, doar pentru a da bine sau a nu supara pe cineva.

In prima parte a perioadei antrprenoriale, m-am dat peste cap cat sa nu supar pe nimeni si am facut multe sacrificii pentru a multumi clientul x sau y. Pentru orice nemultumire a unei mirese spre exemplu, la a carei nunta prezentam/cantam, ma invinovateam ca sigur as fi putut face mai bine, cat sa fie relaxata. La orice eveniment la care oamenii nu aveau chef de dans, ma biciuam zdravan, ca probabil din vina mea nu danseaza, ca nu stiu sa ii atrag.

Total eronat!

Niciodata nu era vorba despre mine sau despre faptul ca nu imi fac treaba bine!

Chiar si cand am inceput sa lucrez cu copiii, mai cu seama in relatia cu parintii, m-am lovit din nou de aceste sentimente cu care nu e deloc usor sa traiesti. De cum auzeam parerea critica a unui parinte despre modul meu de lucru/organizare, de indata eram gata sa schimb structura a ceea ce creasem. Cum vedeam un parinte nemultumit de regulamentul meu, cum fugeam acasa sa mai editez ceva la el ... si nu in favoarea mea.

Pana cand am cedat ... psihic. Nu mai stiam nici eu ce scriu, cui scriu, ma mulam dupa dorintele tuturor, uitand ce imi doresc cu adevarat si care este misiunea mea. Si a fost nevoie sa inteleg un lucru: NU POT AJUNGE LA TOATA LUMEA, in varianta dorita de ei 100%.

Eu imi fac treaba la fel e bine si cu aceeasi implicare si la evenimente, si in fata copiilor/parintilor. Un lucru este cert: fiecare dintre ei ma percep diferit, iar daca cineva nu ma vede bine sau nu valorizeaza munca mea, nu e despre mine.

Si da, unii ma vad WAW, altii BAU - accept acest lucru si chiar il inteleg. Pentru ca nici eu la randul meu nu rezonez cu toti oamenii de la care am cumparat un serviciu poate - asa ca aleg sa caut pe altcineva.

Este normal si sa ai si o parere negativa despre cineva sau sa dai un feedback neagtiv unui prestator care a incalcat anumite valori, care a mintit, care a dat teapa, care nu si-a tinut promisiunea, insa aici este cu totul alta situatie.

La nivel energetic, analizez saptamanal parintii care ajung cu copiii la mine: unii intra zambind, canta, danseaza, vorbesc cu mine, altii insa ma privesc incruntat, abia imi raspund la salut, si sunt nervosi si iritati intreaga ora. Simt pe loc ca acei oameni nu au un gand bun vis a vis de prestatia mea sau de persoana mea - deja simt ca nu ma plac, dupa modul in care interactionam sau nu. Chiar daca pentru copil sunt persoana de care are nevoie, chiar daca s-a simtit bine alaturi de mine, parintele decide daca va continua sa investeasca timp si finante in a aduce copilul in continuare la mine.

Am decis sa aleg oamenii la care vreau sa ajung! Daca ii voi ajuta in mod remarcarabil, vor povesti si altora. Iar cei interesati cu adevarat de ceea ce ofer, vor vedea cu ochi buni ceea ce livrez, indiferent ca sunt pe scena sau in fata copiilor de 2-3 anisori.

Nu mai vreau sa ajung la toata lumea. Vreau sa ajung la cei care au cu adevarat nevoie de mine, sa ajung la cei care apreciaza munca si daruirea cu care imi fac meseria.

Va invit sa aplicati acest principiu si in meseriile/vietile voastre.

Va va fi de mare folos!

La ce ne raportam cand evaluam un profesor/antrenor/cadru didactic?

Luam in calcul doar asteptarile noastre vis a vis de abilitatile lui academice si modul sau de predare sau urmarim si cat/cum munceste copilul nostru?

Ne-a luat ceva vreme sa il convingem pe fiul nostru sa incerce (macar) sa mearga la inot: stiti si voi ... teama de nou, de apă, si de muncă totodata. Insa am reusit (yey!!), in vara lui 2023!

Gandul nostru ca parinti, a fost intai de toate ca este important pentru el sa invete sa inoate, stim ca acest sport il ajuta si din punct de vedere fizic, si ne-am dorit sa aiba o activitate sportiva care sa il responsabilizeze. Din pacate, cu muzica nu ne-a mers.

Multe sedinte, dar multe … abia se baga in apă. Inca de acasa isi spunea ca are emotii, ca nu e pregatit, si ii simteam mereu starea anxioasa, inca din vestiar. Niciodata nu a spus ca nu mai vrea sau ca nu ii place, insa pana sa intre in bazin si sa lucreze, isi facea o mie de ganduri si scenarii.

Ba chiar era este super mandru de el la final de antrenament, cand ne arata ce scheme noi a invatat, si cum de la o sedinta la alta renunta fie la pluta, fie la bastonul plutitor.

Au fost mult momente cand am simtit ca instructorul se scuza la noi ca Nik nu evolueaza, ca stagneaza.

Dar stati putin?

E vina profesorului ca fiul meu are un ritm diferit fata de alti copii?

E vina profesorului ca nu inoata dupa 4 sedinte?

E vina profesorului ca fiul meu face parte din categoria copiilor pasionati de jocuri statice, pe uscat? (Nicholas inca de mic a fost pasionat de puzzle-uri, sah, constuctii lego, niciodata nu a fost aventurier, catarat prin copaci sau entuziasmat de tiroliene).

I-am spus antrenorului foarte relaxati, si eu si sotul meu, ca totul e in regula, ca suntem increzatori, si sa nu puna presiune nici pe el ca profesionist, nici pe Nik. Noi avem incredere ca va reusi sa isi invinga teama si va reusi si sa inoate, in ritmul sau. Repet, copilului ii place activitatea, rezoneaza cu profesorul, insa ritmul si curajul lui in ceea ce priveste inotul, nu sunt la cote maxime.

Copiii sunt atat de diferiti (chiar si fratii), incat nu cred ca e in regula sa avem asteptari nerealiste sau sa grabim anumite procese. Nik nu e incă la etapa in care sare in apa cu tumbe sau scheme de circ, insa si-a depasit multe temeri, e stabil si relaxat la multe exercitii, iar noi suntem mandri de evolutia sa. Si daca vom continua sa fim constanti, sa mergem saptamanal la bazin si sa il incurajam, va reusi.

Toate la timpul lor!

Vad des in social media sau in grupuri de mamici (si sincer, ma supara putin), anunturi de genul: “caut un profesor serios", "caut un meditator cu rezultate bune", "vreau recomandare de cel mai cel educator”, “caut psihilog bun la pret decent”, “caut cel mai bun terapeut, sa ma rezolve repede”, "unde gasesc cel mai bun instructor fitness?".

Uneori, putem trimite copiii la cei mai cei profesori, daca ritmul lor, starea emotionala si capacitatea lor de invatare este alta decat asteptarile noastre, lucrurile nu vor functiona. Ba mai mult, vom si “blama” profesorul, ca nu e in stare sa …

Degeaba lucram cu cel mai bun instructor de fitness din oras, daca zi de zi mancam shaorma - intelegeti voi comparatia.

Asa vad lucrurile si cu copiii: un lucru bine invatat, asimilat si care sa dea rezultate, are nevoie de timp si de muncă.

Stiam ca Nik nu va reusi sa invete sa inoate cu o lectie sau doua de inot, si e normal.

Cum de altfel, nici copiii care ajung o singura data sa lucreze cu mine nu deprind toate abilitatile despre care povestesc adesea.

Rabdare, munca si constanță, acestea sunt cheia reusitei si la gradi, si la scoala, si la activitati extra, si la joburile noastre.

Sunt ceva ani de cand sunt fascinata de neuroplasticitate, cu atat mai mult cu cat am vazut ca mare parte din activitatea pe care eu o desfasor cu copiii, are foarte mare legatura cu acest subiect.

Toate exercitiile si toate jocurile pe care eu le parcurg cu copiii (si nu numai), pe muzica, au in prim plan dezvoltarea acestora si antrenarea mintii lor prin joc si joaca.

Am citit mult in ultimii ani despre neuroplasticitate, si am decis sa va prezint scurte paragrafe extrase din cartea profesorului Leon Danaila – Secretul longevitatii creierului.

Ca si definitie propusa de dl. Profesor:

“Neuroplasticitatea reprezintă capacitatea creierului de a se schimba, de a-şi modifica structura și funcția, ca reactie la factori intrinseci şi extrinseci, la o activitate fizică sau la un proces mintal. Schimbările pot fi provocate de noi experiente, modificări ale ambientului sau leziuni ale creierului. Plasticitatea pe termen lung este mecanismul principal prin care creierul stocheazã și procesează informațiile, și joaca un rol esențial în cadrul proceselor de învățare și memorare. Pe de altā parte, plasticitatea ajuta la vindecarea creierului după accidente vasculare cerebrale și după leziuni traumatice. In acest context, capacitatea de control a anumitor cai neuronale și a anumitor tipuri de sinapse duce la îmbunātățirea sănătătii.”

Cat de mult mi-a placut si ce mult am rezonat cu aceasta fraza: “Copii învață ceea ce trăiesc. apoi cresc pentru a trăi ceea ce au învtat".

Toate exercitiile si jocurile pe care eu la propun copiilor cu care lucrez, au in spate beneficii care nu se vad la prima vedere, insa prin fiecare exercitiu, urmaresc ceva. Multe dintre ele sunt menite sa antreneze memoria, altele functiile motrice sau cognitive, altele lucrul in echipa, sincronul sau adaptarea la nou.

Adesea, repet exercitiile voit, nu pentru ca nu mai am idei sau nu mai stiu cu ce noutati sa vin in fata copiilor. Dupa cum spune si dl. Prof.: “repetarea unei activități şi accesarea amintirilor ajută la construirea de conexiuni mai puternice în creier. La rândul său, acest lucru ne permite sa îmbunătățim si mai mult memoria si abilitățile de înväțare. Antrenarea memoriei poate duce la îmbunătățirea conectivității retelelor neuronale și la prevenirea, într-o anumită măsură, a pierderii memoriei, asociatā vârstelor înaintate. Mnemotehnicile sunt procedee de exersare a memoriei care folosesc asociații și combina vizualizarea, orientarea spațiala, reprezentarea prin imagini sau conditionāri legate de ritm.”

Cine a ajuns la activitatea mea, mai cu seama parintii copiilor de 1-3 ani, care stau in sala alaturi de copii, nu de putine ori au auzit de la mine: “va rog sa ii ajutati sa mute instrumentul in mana stanga, si apoi iar in dreapta. Va rog sa ii ajutati sa isi foloseasca ambele manute”.

Iata si explicatia d-lui Profesor: “O metodă simplå de a forma noi circuite neuronale este folosirea mâinii nedominante pentru a face activitățile zilnice. Aceste exerciții cognitive, cunoscute sub numele de neurobice, întăresc conectivitatea dintre celulele creierului. Studiile au arătat, de asemenea, ca activitătile cu mâna nedominantă pot îmbunătăți sănătatea emotională, concentrarea și controlul impulsurilor.”

Cu parere de rau, nu sunt deloc de acord cu replici precum: “pe vremea noastra …”, “lasa ca uite ce bine am crescut noi si nu faceam atatea ...”, “lasa, ca invata la scoala …”, “nu merita investit in copil, facem acasa destule lucruri …”.

Vad zilnic in social media dezbateri intre parinti despre ce si cum trebuie aplicat copiilor, si sunt perfect de acord ca fiecare dintre noi alege cum isi ajuta copilul sa se dezvolte. Cu ce nu sunt de acord insa, este DEZINFORMAREA. Si cand dau de o carte atat de pretioasa, scrisa de un GENIU pot spune, scrisa de un doctor care iata, la 90 de ani inca opereaza pe creier, spun: ALELUIA. Nu sunt doar niste texte scrise de mine pe Facebook, nu sunt doar niste povesti, sunt intamplari si studii prezentate de un om care le-a aplicat si le-a trait.

Printre concluziile trase de domnul doctor, cu privire la NEUROPLASTICITATE in randul copiilor, se numara:

• Există perioade critice în dezvoltarea copilului, când creierul este deosebit de receptiv la anumite tipuri de învătare și adaptare, cum ar fi învățarea limbilor sau dezvoltarea abilităților motorii.
• Copiii au o capacitate mai mare de recuperare după leziuni cerebrale, datorită neuroplasticității puternice.
• Creierul lor poate reatribui functiile pierdute altor regiuni cerebrale.
• Mediul în care traieşte un copil are un impact semnificativ asupra dezvoltării creierului.
• Stimularea pozitivă, experientele educaționale și interactiunea socială contribuie la formarea conexiunilor neuronale.
• Invățarea și experientele noi consolidează conexiunile neuronale. De exemplu, jocul şi activitățile creative sunt esentiale pentru dezvoltarea cognitiva copiilor.
• Deşi creierul păstrează o anumită măsură de plasticitate pe tot parcursul vieții, capacitatea de reorganizare și adaptare este mai mare în copilărie și adolescență.
• Intervențile educaționale şi terapeutice timpurii pot avea un impact semnificativ în cazul copiilor cu întârzieri în dezvoltare sau cu alte probleme, exploatând capacitatea lor naturală de neuroplasticitate pentru a îmbunătăți rezultatele pe termen lung.

Si copii, si adultii, si varstnicii, au nevoie de activitati si experiente pe tot parcursul vietii. Evident ca mai multi factori influenteaza starea de bine a creierului, insa azi m-am oprit si am detaliat cateva aspecte care au in prim plan ceea ce implica meseria mea - lucrul cu copiii.

Dati mintii voastre ceea ce are nevoie, pentru o stare de bine generala, si pentru o imbatranire frumoasa!