Citesc ... citesc despre orice simt ca ma ajuta sa cresc, sa ma dezvolt, sa devin un om mai bun.
Citesc pentru a-mi dezvolta vocabularul si imbunatati dictia.
Citesc pentru a ma relaxa, pentru a iesi din gandurile care duc spre facturi, rate, clienti nemultumiti sau oameni nervosi in trafic.
Citesc informandu-ma inainte despre ce anume urmeaza sa citesc, ba chiar cer recomandari de titluri.
La final de 2024, ca niciodata, am decis sa cumpar "la nimereala", un set de carti recomandate pe wall-ul meu. Nici facebook-ul nu e strain de ceea ce urmaresc si ce imi place, pentru ca 2 titluri din cele 6 faceau referire la sanatatea creierului - stii ca tot ce inseamna neurostiinta, creier sanatos si stimulare a creierului este in zona mea de interes.
A ajuns la mine pachetul cu cele 6 carti semnate Vasi Radulescu, intre Craciun si Revelion, iar pe 1 ianuarie am decis sa trec la lectura: m-am uitat la cele 6 titluri si am ales: "Pune-ti o dorinta!", fiind sigura ca titlul face referire la noul an, la posibile motivationale pentru un an mai bun, rezolutii si alte cele. Deja ma gandeam ce dorinta sau ce dorinte sa imi pun pentru noul an ...
Dupa doar cateva pagini citite, a inceput sa mi se stranga stomacul si sa mi se inmoaie picioarele ... "Am 13 ani meseriasi si nu detin nici o meserie. Pe cine incerc eu sa pacalesc? Sunt de meserie pacient. Am intrat in acest spital acum 4 luni si 21 de zile ... in emisfera mea stanga se afla o guguloaie cat o minge de golf".
Am stiut ca urmeaza o lectura grea si ca voi plange mult, insa in acelasi timp am dorit sa intru cu totul in poveste, si sa inteleg macar citind, cum arata viata unui copil/a unei familii care se confrunta cu un diagnostic atat de grav.
Din cand in cand imi priveam copilul razand in hohote, jucandu-se cu jucariile de la Craciun, si incepeam si mai tare sa plang si sa simt dureri in corp. Ma opream din 5 in 5 pagini si mai spuneam un: "multumesc, Doamne, pentru copilul meu sanatos!".
Povestea romanului "Pune-ti o dorinta" de Vasi Radulescu prezinta povestea trista a unui baietel bolnav, insa totodata, toate capitolele sunt presarate cu replici amuzante, cu personaje interesante care fac mai usoara in spital sederea pacientului. Fiecare capitol a venit cu cate o lectie pentru mine, insa de departe, lectia EMPATIEI este cea mai importanta in contextul subiectului.
Sa fie bucuria zilelor tale, micile biletele trimise liftierului?
Sa te bucuri ca azi ti-a fost mai putin greata decat ieri?
Sa tanjesti la o imbratisare de la bucatareasa spitalului?
Sa privesti indelung usa salonului, asteptand sa intre mama ta?
Cea mai faina povestioara din carte face referire la horoscop si la urarile zilnice pe care noi, din instinct, le spunem prin mesaje sau live: SA AI O ZI FRUMOASA ... ei bine, pacientul nostru ne da putin de gandit. Nu mai bine sa ne uram: "Sa ai o zi!", si atat? Ca e frumoasa, ca e grea, obositoare, important e sa o ai, iar aceasta urare atipica, ce pare neterminata, are mult sens, nu crezi?
Putina lume practica recunostinta, si consideram adesea ca ni se cuvine sa fim sanatosi, sa avem de toate, sa ni se deschida usi ... realitatea este ca in intreaga lume, mii de copii si de oameni duc lupte crancene cu boli necrutatoare. Sunt inchisi si la propriu si la figurat in suferinta lor, ocoliti de oameni si de tot ce inseamna speranta, iar singurii care le sunt parteneri in lupta sunt medicii si personalul locului in care se afla.
Propune-ti sa ai un gand bun pentru cei aflati in suferinta, incearca sa ajuti asa cum poti, daca poti, si fii recunoscator pentru ceea ce ai.
"Sa ai o saptamana ... !"
Ps: recomand cu caldura cartile domnului Vasi Radulescu, si abia astept sa explorez intreaga colectie.