Multi dintre noi ne nastem cu un talent anume, insa pentru a-l slefui si pentru a deveni din ce in ce mai buni, e nevoie de munca si studiu.

Omul care mi-a ghidat pasii in ultimii 3 ani, pe partea de dezvoltare si brand personal este Manuela Ciugudean. Cunostintele, motivatia si vibe-ul pe care Manu le da mai departe clientilor sai sunt dincolo de cuvinte. Insa secretul consta in a pune in aplicare tot ceea ce inveti in/din cursurile sale. Minunile nu se intampla peste noapte, iar Manuela nu face treaba in locul clientilor sai. Daca ai ochi sa vezi, urechi sa auzi si dorinta de a urca in varf, e nevoie de munca.

Dacă nu ascultam atent ultimul podcast al Manuelei, mai exact podcastul numarul 105, eu nu realizam niste lucruri extrem de importante ...

In timp ce ascultam podacstul, stiti ce faceam?

Calcule! Calcule privind meseria mea, calcule privind orele de practica si studiu. Si am aflat despre mine urmatoarele:

• cânt si studiez muzica de 30 de ani: de la 5 ani, voce si instrument - in adolescenta insa am ales sa raman solista si am continuat sa cant doar cu vocea.
• am prezentat și am cantat la aproape 1000 de evenimente (nunti, botezuri, petreceri, spectacole, conferinte samd)
• luand in calcul si perioada de formare din copilarie, am participat de-a lungul anilor la peste 100 de emisiuni TV-radio-podcasturi-interviuri scrise.
• pana in prezent, am ghidat si indrumat in gradinita cu care coleborez de 3 ani de zile, peste 60 de copii, saptamanal.
• la sala mea de muzica au ajuns peste 200 de copii - rezultatele lor in ceea ce priveste dezvoltarea socio-emotionala, muzica si ritmul mi-au fost transmise cu emotii si bucurie de catre parintii lor, de la o luna la alta.
• pentru programele mele de lucru cu copiii, 60% am fost autodidact, si fara a exagera, va spun ca am cautat/citit/cercetat/studiat, sute de ore, zile si nopti la rand. Pe langa toate orele de cercetare pe cont propriu, sunt educator muzical cu atestat international in metoda Batucado, am finalizat cu succes si cursul de dezvoltare muzicala pentru copii MJ PEDAGOGA MUSICAL - MADRID, si am participat la nenumarate workshopuri de euritmie internationale.
• am creat dupa simt, dupa nevoi, aproape 30 de programe diferite de lucru, pentru 3 categorii de varste, programe ce ruleaza saptamanal la sala mea de muzica.
• am pus bazele unui atelier muzical pentru femei, care are la baza muzica & ritmul - momentan, din motive personale, este putin in pauza.
• am filmat si postat in ultimii 3 ani, peste 500 de materiale video cu exercitii ritmice, materiale care sunt folosite in multe gradinite si scoli din Romania (si nu numai).
• in majoritatea saptamanilor, grupele de copii cu care lucrez sunt sold out.

Pentru toate cele de mai sus, am muncit cu inimai , si o voi face in continuare.

Punand cap la cap toate cele de mai sus, parca citesc povestea cuiva, si nu parcursul meu. Sunt tare mandra de toate realizarile de pana acum, sunt sigura ca mai am multe de adaugat la aceasta lista, si va spun si voua ca ORICINE POATE, daca isi doreste cu adevarat!

Va invit sa ascultati podcastul 105 al Manuelei, si sa faceti un astfel de exercitiu, pentru a va vedea adevarata valoare.

Lasă soarele să te patrunda!

Si daca nu il gasesti, caută-l.

Poți gasi soarele intr-un om, in meseria ta, intr-o cauza sociala, in sufletul copilului tau, in dorinta implinita la care ai ravnit ani de zile.

O lunga perioada de timp, vedeam gri tot ce e in jurul meu: mereu eram nemultumita, nimic nu imi iesea bine, totul parea greu, nu faceam cu drag ceea ce facem, vedeam succes la toti cei din jurul meu si imi spuneam "eu de ce nu pot"?

Cu cat stam mai mult in astfel de ganduri, cu atat mai mult suntem condusi de ele. Mi-am dat seama ca doar eu sunt responsabila de starea mea de bine si de succesul meu, asa ca am schimbat macazul si am inceput sa caut soarele: raza cu raza, pas cu pas. Cu cat simteam caldura si lumina fiecarei raze, cu atat incepeam sa ma simt mai implinita si mai increzatoare.

Am incheiat "prietenii nepotrivite", am inceput sa citesc mai mult, sa ma plimb, si sa fac cu adevarat ceea ce imi place. Procesul a fost si este lung, caci este continuu de munca, insa satisfactia este extraordinara.

Adesea sunt comparată cu Soarele, de mamicile copiilor cu care lucrez, si imi spun: “tu aduci lumina si bucurie copiilor nostri”. Ce comparatie … evident ca se lasa cu piele de gaina, cred ca e prea mult!

Nu fac nimic altceva decat sa fiu eu si sa ma comport cu oamenii, asa cum o fac mereu.

Vin la mine copii introvertiti, care abia daca vorbesc, insa in timp, sunt alti copii. Vin la mine copii care vor doar sa alerge si sa sa faca ce vor ei, insa dupa un timp, tot ei sunt care imi explica ce avem de facut, ce urmeaza, ce regula trebuie respectata. Vin la mine copii care nu au notiuni despre ritm, cantecele sau dans, iar dupa 2-3 luni de lucru impreuna, imi fredoneaza tot ce au auzit la mine. Si mai vin la mine copii care cer telefonul sau televizorul, doar ca sa vada un clip cu mine.

Daca eu sunt lumina pentru ei, si ei sunt lumina pentru inima mea.

Gaseste lumina si bucurie in lucruri simple, in oameni care te fac sa te simti frumos si valoros!

Intalnesc saptamanal diferite tipologii de copii: unii mai timizi - altii mai sociabili, unii introvertiti - altii extrovertitii, copii intelegatori care accepta ceea ce li se spune - copii care nu accepta ideea de regula.

Nu de putine ori, printre mesajele primite de la parinti, se numara: “e musai sa stea linistit in cadrul atelierului? Copilul meu nu prea asculta de reguli, se ridica, alearga si nu ii place sa i se spuna ce sa faca” sau “are 5 ani, stiu ca la aceasta grupa nu pot participa si eu, insa nu sta deloc fara mine, plange tare, nu sta nicaieri fara mine sau tatal sau”.

Cum prevenim toate acestea si cum ii ajutam pe copii sa se integreze mai usor in grupuri, sau sa asculte de parinti/bunici/cadre didactice?

Cea mai mare nelinişte a copilului este intr-adevar de a rămâne singur şi de a-şi pierde colacul de salvare reprezentat de prezenţa şi atenția apropiaţilor săi. În timpul primilor săi ani de viață, el îşi va exprima această teamă prin plânsete şi ţipete adesea stridente, care traduc senzația de panică pe care o simte. Crescând, va înțelege treptat că singurătatea nu este ceva mortal. Însă, la unii, această nelinişte rămâne multă vreme ascunsă lăuntric şi ei caută să evite situațiile care comportă riscuri de singurătate, de respingere, de abandon sau de trădare. Nerezolvată, această situație se poate prelungi până la vârsta adultă, prin urmare este primordial să ne ajutăm copiii să se desprindă încă de la o vârstă foarte fragedă de această sursă de anxietate.

Există o mulțime de elemente care pot determina copilul să dezvolte nelinişte şi, prin asta, chiar anxietate. N-avem decât să ne gândim la căderi nenumărate, la mustrări, la boli, la apariția dinților noi, la faptul de a întâlni persoane străine şi la atâtea altele. Toate aceste evenimente şi situaţii provoacă nelinişte copilului pentru că îl extrag din zona lui de confort, adică din obiceiurile lui, din rutina şi previzibilitatea lui. În schimb, fiecare dintre aceste momente îl ajută să se obişnuiască cu realitatea, să ia în calcul noi elemente de viaţă şi să-şi dezvolte mecanismele de adaptare.

Adesea, cand copiilor nu li se permite ceea ce vor, parintii se gasesc in 3 secunde in mijlocul unui tantrum: tipete, lovituri, tavalit pe jos.

Trebuie sa ne ajutam copiii să învețe să-şi exprime altfel insatisfactia decat prin furie, si să realizeze că asemenea crize sunt inacceptabile. Cu toate astea, unii părinți refuză să-şi audă copilul plângând, prin urmare:

- nu-l lasă niciodată singur;

- îi dau toate obiectele pe care le doreşte;

- îl transportă întotdeauna spre locurile pe care vrea să le atingă;

- încearcă să-i răspundă la toate aşteptările;

- efectuează sarcina pe care micuțul nu reuşeşte s-o realizeze;

- acceptă ca micuțul să nu se ducă la culcare, chiar dacă este foarte obosit.

Ei acţionează astfel din dragoste pentru copil, însă acesta nu învață să se descurce cu realitatea care-l înconjoară, în vreme ce aceasta este plină de frustrări potenţiale.

Atunci când micul copil dă dovadă de furie, prima intervenție constă întotdeauna în a încerca să-l

liniştim. Dacă acesta rezistă şi rămâne închis în furia lui, adultul trebuie să se coboare la nivelul lui şi să-i spună calm: „Nu, ajunge." Copilul are nevoie să înţeleagă faptul că manifestarea sa sub forma acestei crize este inacceptabilă.

Pus în fața refuzurilor şi a întârzierilor, el descoperă:

- că uneori trebuie să aştepte ca să obțină satisfacerea unei nevoi;

- că nu poate obține tot ce doreşte;

- că ceilalți au şi ei importanța lor;

- că unele suferințe sunt inevitabile;

- că nu este totul uşor;

Astfel învaţă să se descurce în mediul fizic şi uman, precum şi cu limitele pe care acesta le impune.

Dezvoltând o acceptare a regulilor inerente ale vieţii, chiar dacă ele nu-i sunt favorabile, pune bazele unei seninătăţi şi ale unui sentiment de securitate.

Iata de ce este important ca cei mici sa ia contact inca de mici cu societatea, grupuri de oameni, si treptat, cu includerea unor reguli ferme in rutina zilnica.