Este perioada in care in toate casele, gradinitele si scolile se cant colinde, fie pentru a merge la colindat, fie pentru serbarile de sfarsit de an.

Colindele sunt minunate in orice forma ar fi cantate: acapella, cu intrumente reci, cu negative, sau cu orchestra, insa mie personal imi place tare mult sa aud colinde acompaniate de un instrument, oricare ar fi acela.

Instrumentul vedeta cu care sunt asociate colindele, este probabil clopotelul sau orice instrument care are in componenta sa clopotei (zurgalai).

Tocmai de aceea, un prim instrument pe care il recomand pentru acompanierea unui colind cantat vocal, ar fi instrumentul cu clopotei. Nu are un nume exact, intrucat pe piata se gasesc aceste intrumente in nenumarate forme, important este ca accesoriul sa contina: CLOPOTEI (bratari cu clopotei, accesorii lemn cu clopotei sau clopotei normali).

Un alt instrument potrivit in perioada colindelor, este tamburina, pentru ca deasemenea, are clopotei cu care poti tine ritmul in timp ce canti colinda preferata. Pe piata exista nenumarate modele, potrivite pentru manute mai mici sau mai mari.

Marakas - un instrument preferat de copii si usor de manuit poate fi o alta optiune, cand mergi la colindat sau cand iesi in fata, la serbarea de Craciun.

Daca esti total in pana de idei si nu poti ajunge la timp la un magazin pentru a achizitiona cele de mai sus, iti poti confectiona propriul instrument cu care sa te acompaniezi, utilizand o sticla goala de plastic de jumatate litru, si o gramajoare de boae de orez/fasole/paste - astfel, vei avea propriul marakas, care cu siguranta iti va fi de mare ajutor!

Aceste instrumente dragalase de percutie nu sunt doar un prieten de nadejde in acompanierea unei piese sau infrumusetarea acesteia, sunt foarte benefice si pentru dezvoltarea copiilor pe mai multe planuri. Iata cum copilul nu mai este concentrat doar pe a canta corect versurile/linia melodica, ci trebuie sa isi duca atentia si pe controlarea instrumentului pe care il are are mana. E nevoie sa isi sincronizeze miscarile mainii cu ritmul piesei cantate, si sa controleze miscarile intrumentului cu ritmul pieseii cantate. Cu siguranta creierul persoanei care lucreaza la dublu (voce si intrument), este foarte fericit, pentru stimularea de care are parte.

Succes la colindat!

Music class by Geanina Studencu inseamna COMUNITATE.

Am reusit in ultimii ani sa atrag langa mine familii minunate, familii care cred in munca mea si care isi incredinteaza copiii mie, pentru a se bucura de muzica si tot ce presupune stimularea prin muzica.

Dincolo de relatia profesionala pe care am creat-o cu familiile copiilor cu care lucrez, conexiunea dintre noi pe parte emotionala creste de la o luna la alta, iar cu ocazia zilei de 1 decembrie, am dorit sa ofer un atelier muzical tematic TRADITIONAL, care sa intareasca si mai mult relatia noastra.

Pentru ca impartasim aceleasi valori, dorim sa oferim copiilor nostri dragostea fata de portul romanesc, fata de traditii si folclor, atat cat se poate.

Intalnirea noastra de sambata a fost plina de sens, de emotii si de energie buna. Copiii de la toate grupele cu care lucrez au venit imbracati in straie romanesti, cu energie buna si curiosi sa afle ce exercitii tematice am pregatit.

Cu mic, cu mare, ne-am bucurat de cantece traditionale, de bucate alese, de muzica buna, iar la final am intins hora.

Imi voi sustine parerea, in sensul ca o comunitate se creeaza prin intalniri constante, iar legaturile profunde se nasc atunci cand iti dai voie sa cunosti un om, atunci cand copilul capata incredere in profesor, iar la Music class am trait aceste sentimente, doar cu familiile care au ajuns la mine cel putin cateva luni, constant.

Music class nu este un loc de joaca unde vii cu copilul cand e plictisit si nu ai ce face cu el in casa - nu aceasta este destinatia atelierului muzical si al conceptului creat de mine. Music class este despre conectare parinte-copil (la grupa 1-3 ani), Music class este despre conectarea mea cu copiii la grupele 3-6 si 6+, unde fac tot ce pot sa incheg grupul, sa ii ajut sa aiba incredere unii in altii, sa creeze conexiuni, sa se sustina si sa faca cu drag ceea ce eu ii invat.

Vad si simt cand pentru un copil nu este potrivita activitatea mea, si prefer sa il directionez catre un alt optional. Deasemenea, rup orice legatura care nu se aliniaza cu valorile mele, cu riscul de a parea "rea" in ochii celui care nu rezoneaza cu procedurile mele si cu punctul meu de vedere in ceea ce priveste activitatea mea.

O comunitate functioneaza bine si lucrurile ies bine pentru toti cei implicati, atunci cand energia grupului este buna. Asta imi doresc sa simta si parintii si copiii in interactiunea cu mine, sa imi simta energia buna, si sa livrez catre ei tot ce am mai bun.

Avem copii minunati, iar daca ne mobilizam sa ne implicam in cresterea lor si sa ii sustinem neconditionat, vor deveni adultii de care Romania are nevoie, care poate, vor fi capabili sa conduca aceasta tara asa cum ne dorim.

Multumesc comunitatii mele din mediul offline!

Multumesc si voua, celor din mediul online, care sunteti alaturi de mine de atata vreme.

La multi ani!

Stimularea inteligenței unui copil este un proces complex care implică îmbogățirea atât a capacității intelectuale, cât și a celeI emoționale.

In acest sens, jocurile educative și interactive au un rol esențial, acestea având puterea de a deschide poarta spre gândirea creativă și a facilita învățarea intuitivă a rezolvării problemelor.

Atunci când un copil se angajează în jocuri care solicită gândirea laterală și strategică, se întăresc fundamentele unei minți agere și ale unei capacități de adaptare rapidă la noi provocări.

LECTURA și imersiunea în lumi narative diverse prin intermediul cărților, îmbogățesc vocabularul unui copil și alimentează imaginația. In timp ce în timp ce citesc, copiii își exersează și rafinează gândirea critică învățand să distingă între diferite puncte de vedere și să evalueze argumentele.

INTERACTIUNILE SOCIALE nu trebuie subestimate în ecuația dezvoltării intelectuale și emoționale. Participarea activă în grupuri sociale îi permite copilului să practice și să dezvolte abilități de comunicare și empatie.

ARTELE SI ACTIVITATILE CREATIVE oferă un teren fertil pentru exprimarea și explorarea emoțiilor: desenul, pictura, muzica și alte forme de exprimare artistică nu sunt doar modalități de autorevelare, ci și de terapie și de echilibrare emoțională.

Prin EXEMPLUL propriu, părinții și educatorii pot transmite copiilor valori și abilități de inteligență emoțională și intelectuală. Copiii sunt observatori perspicace ai lumii adulte și tind să imite comportamentele pe care le văd în jurul lor.

Progresul pe care atat eu, cat si parintii copiilor cu care lucrez de multa vreme l-am vazut la acestia, ne-a surprins de nenumarate ori. Copiii au deprins niste abilitati de care parintii nu ii credeau capabili, considerand spre exemplu la inceputul lucrului cu mine, ca "sunt introverti, rusinosi, nu se vor adapta la atelier si nu vor reusi sa se integreze grupului". La luni distanta, aceeasi parinti imi spun ca nu isi recunosc copiii, si ca vad reale beneficii in interactiunea lor la scoala/gradi, la un loc de joaca sau in societate.

Iata cum o activitate sociala si creativa, care are la baza stimularea prin muzica, contribuie la procesul de crestere sanatoasa a copiilor nostri.

Si cum spun de fiecare data ... sa urmarim progresul, nu performanta.

Predarea muzicii copiilor necesită tehnici și metodologii care să se conecteze cu creativitatea lor și să le permită să se distreze în timp ce dobândesc bazele limbajului muzical. Cu această viziune s-a născut muzicograma în anii 70 : un grafic sau desen care reprezintă elementele unei piese muzicale pentru a ajuta ascultătorul să o înțeleagă și să o asculte activ.

Potrivit creatorului său, pedagogul belgian Jos Wuytack, muzicograma este „înregistrarea grafică a evenimentelor muzicale , o reprezentare spațială a dezvoltării dinamice a unei opere muzicale, unde notația muzicală este înlocuită cu o simbolistică mai simplă și mai accesibilă pentru ascultători non-muzicieni, care este destinat să ajute la atingerea obiectivului de a înțelege structura totală a operei.”

În practică, o muzicogramă este un set de desene, simboluri sau forme care permit unui copil să observe muzica pe care o ascultă. Muzicograma oferă informații vizuale despre elementele care alcătuiesc o piesă muzicală pentru a ajuta ascultătorul să o înțeleagă. Astfel, prin simboluri, culori sau desene, un copil poate interpreta cum este ritmul, timpul, dinamica, melodia și armonia unui cântec și își poate dezvolta auzul muzical activ.

Muzicograma nu caută să înlocuiască partiturile convenționale. Este o resursă complementară care permite educatorilor muzicali care lucrează cu copiii să aducă muzica tuturor tipurilor de elevi, indiferent de nivelul și pregătirea lor, astfel încât să se bucure și să o înțeleagă.

Întrucât este un instrument de predare muzicală ușor de realizat, ușor de adaptat tuturor tipurilor de elevi și nevoilor lor particulare și cu posibilități ample de reprezentare a elementelor muzicale, muzicograma a devenit un mare aliat pentru predarea muzicală la copii, oferind avantaje, ca:

• Vă permite să descoperiți, să vizualizați și să înțelegeți elementele unui cântec.
• Contribuie la dezvoltarea ascultării atente și a discriminării auditive.
• Face copilul să urmărească mai ușor dezvoltarea unei opere muzicale.
• Stabilește bazele lecturii muzicale prin ortografii neconvenționale.
• Mărește plăcerea de a asculta muzică și este un impuls pentru creativitate.

În ultimii ani, impulsul pentru Tehnologiile Informației și Comunicațiilor (TIC) a fost transferat și asupra muzicogramelor. Pe lângă desenele tradiționale cu forme geometrice și culori, în zilele noastre este obișnuit să găsim și a
muzicograme video cu animații care reprezintă elementele unui cântec pentru a facilita ascultarea activă.

Am integrat in programele mele si in toate prdusele digitale de pe site, nenumarate muzicograme, si pot spune ca sunt preferatele copiilor.

Anul acesta am pregatit 10 muzicograme tematice de Craciun ce pot fi parcurse de copiii de 5+, menite sa ii bucure si sa le dezvolte creativitatea si simtul ritmic.

Am o relatie cat se poate de deschisa cu parintii copiilor cu care lucrez, iar daca am ocazia, ii intreb deschis de ce isi aduc copiii sa lucreze cu mine.

Raspunsurile sunt atat de frumoase, insa atat de diferite … ma bucur de tot ce aud si invat cate ceva din fiecare discutie.

1. Parintii copiilor de 1-3 ani spun:

• preacomodare cresa/gradi

• interactiune cu alti copii

• intelegerea unor mici reguli (pe care acasa nu le pot implementa)

• socializare

• e vremea rece (sau prea cald vara), si stau mult in casa

• invatarea a noi cantecele, care ajuta la dezvoltarea limbajului

2. Parintii copiilor de 3-6 ani spun:

• copilului ii place la nebunie sa cante si sa danseze, insa nu as merge chiar asa devreme la instrument sau canto
• dorinta de a-l ajuta pe copil sa fie independent
• practicarea unei activitati de grup/socializare//interactiune
• ideea de a-i ajuta pe copii sa fie mai atenti, mai concentrati in sarcina
• responsabilizarea printr-o activitate constanta
• stimularea motrica & cognitiva cu ajutorul exercitiilor propuse (acasa nu lucreaza de bunavoie cu parintii) 3.

3. Parintii de 6+ spun:

• dobandirea increderii de sine
• dorinta de a-i ajuta pe copii sa se exprime fara emotii, adesea fiind introverti, chiar anxiosi la scoala
• pastrarea distantei fata de device-uri
• apartenenta la un grup
• capacitatea de a lucra in echipa cu alti copii, si a intelege ca toti sunt egali
• lipsa atentiei (la scoala), care atrage adesea discutii cu invatatoarea
• copii cu dislexie, tulburari de atentie, copii nascuti prematur cu ritm lent de invatare, au ca aliat in dezvoltare, stimularea prin muzica.

Iata asadar, ca desi eu cunosc indeaproape toate aceste beneficii, le aud si de la parintii copiilor care ajung la mine.

Prin comportamentul lor si prin modul in care raspund in anumite situatii, parintii devin arhitectii personalitatii copilului. Insa personalitatea parintelui nu este singura care isi pune amprenta asupra dezvoltarii copilului, luandu-se in calcul o serie de multi alti factori.

Comportamentul părintelui este exemplu pentru un copil. Copilul observă foarte rapid tot ce face adultul, apoi îi imită atitudinea și reacțiile emoționale: poate imita stilul de comunicare cu ușurință, modul în care părinții gestionează stresul, rezolvă conflictele și interacționează cu ceilalți.

Valorile, credințele și principiile părintelui sunt transferate copilului, care le internalizează apoi și le integrează în propriul sistem.

Modul în care părinții se atașează emoțional poate influența dezvoltarea copilului: un părinte care oferă susținere emoțională și siguranță poate contribui la dezvoltarea unui copil sigur emoțional, în timp ce un părinte neglijent sau insensibil poate contribui la dezvoltarea unui copil nesigur și anxios.

Abilitățile sociale și de comunicare influențează modul în care copilul învață să interacționeze cu alți oameni. Părinții care sunt buni comunicatori și au relații sănătoase pot ajuta la dezvoltarea abilităților sociale ale copilului. Dezvoltarea personalității începe din perioada intrauterină, fiind profund influențată de emoțiile și activitățile mamei, care modelează viitorul copilului.

In etapa prenatală fătul este extrem de receptiv la stările emoționale ale mamei, ceea ce poate avea un impact semnificativ asupra dezvoltării sale ulterioare. O viitoare personalitate genială se poate recunoaște prin următoarele trăsături: curiozitate, perseverență,, creativitate, empatie, autonomie remarcabilă în învățare, capacitate de concentrare intensă.

Rolul comportamentului și al valorilor părintești este esențial în modelarea abilităților sociale emoționale și de comunicare ale copilului, subliniind importanța exemplului adultului în dezvoltarea sa

Iata asadar ca inca din momentul conceperii copilului, trebuie sa incepem acest proces de constructie, pas cu pas, a personalitatii lui. Si din perioada intrauterina si pana la varsta adulta, noi suntem un reper pentru copiii nostri. Noi le modelam emotiile, noi le suntem oglinda, noi ii ghidam in relatiile sociale pe care le formeaza si pe care ulterior trebuie sa le mentinem.

Mi-a ramas in minte o intamplare cu un cuplu ce si-a adus copiii la Music class. Primul copi nascut avea 5 ani si pana sa se nasca fratele lui, nu avusese deloc acces muzica acasa (nici surse audio, nici cantecele fredonate de parinti). Despre frate, care era cu 1 an si jumtate mai mic, mi s-a spus ca a avut acces mai multa vreme la muzica, si ca a fost integrat in colectivitate si activitati de grup mult mai devreme decat fratele sau. Intre cei doi frati am putut observa diferente majore, atat pe plan cognitiv, cat si pe plan socio emotional. Fratele mai mic era mult mai dezvoltat pe mai multe arii, fata de fratele mai mare, care iata, in primii ani de viata nu a fost expus la muzica, la oameni, la comunicare sau la interactiune verbala/cantata din partea parintilor.

Imi place adesea sa spun ca bebelusii sunt precum plastilina, iar rolul nostru este de a-i modela. Poate ca nu stim din prima cu ce sa incepem, de unde sa pornim, poate ca nu ne iese din start cel mai frumos proiect, insa avem posibilitatea sa ne informam, sa invatam, sa ascultam si sa modelam din ce in ce mai bine.

Saptamana tracuta am dus pentru prima oara in gradinitele in care tin optionalul, o fisa din noile kit-uri de lucru BRAIN EXERCISES. Am folosit o fisa relativ usoara, din kit-ul brain exercises 3-6 ani, pe care am folosit-o doar cu copiii de la grupele mijlocie si mare.

Fisa propusa nici macar nu avea in plan secvente ritmice sau redarea unor masuri muzicale, ci antrenarea functiilor motrice, plus reproducerea prin batai de palme, a 3 cifre: 1, 2 si 3.

Am asistat fiecare copilas la parcurgerea fisei, m-am asigurat intai de toate ca cerinta a fost inteleasa, iar unde a fost nevoie, am ajutat.

Ce am constatat, parcurgand fisa cu aproape 50 de copii?

Am ramas uimita!

Copilasii in varsta de 3, 4 ani, care sunt la gradinita de 1 an sau 2, au parcurs fisa fara a avea nevoie de suportul meu. Au inteles cerinta, au insistat sa nu le ofer ajutor, si au finalizat sarcina corect 100%.

Copilasii de 4+ si 5+, care sunt la gradinita acum pentru prima oara, au intampinat dificulatati atat la a intelege ceea ce au de facut, cat si la parcurgerea exercitiului. A fost nevoie sa ii ghidez de la inceput pana la final, manuta lor nereusind sa parcurga cu degetul o linie serpuita. Deasemenea, cand au avut de reprodus prin batai de palme, o nota muzicala, doua sau trei, nu au reusit.

Poate ca atunci cand copiii nostri sunt mici, punem accent pe joaca si libertate, spunand ca au timp intreaga viata sa invete sau sa fie setati pe scoala, insa foarte multe dintre achizitiile pe care acestia le dobandesc in perioada timpurie, le vor fi de mare ajutor in primii ani de scoala. Daca start-ul la scoala va fi greu si nu vor reusi sa memoreze sau sa scrie corect in clasele 0 sau 1, tot noua, parintilor ne va fi greu sa ii ajutam in a recupera anumite pierderi.

Motricitatea si dezvoltarea musculaturii mainii/degetelor este extrem de importanta pentru copiii prescolari, pentru ca o mana flexibila va fi antrenata sa scrie usor, sa aiba lejeritate in a tine stiloul si a forma cu usurinta insemnele fiecarei litere. O manuta rigida si incordata nu va reusi sa scrie fluid, cu lejeritate, iar acest lucru va ingreuna procesul de scriere/de invatare a literelor.

Poate ca pare putin ciudat ca eu, educator muzical, sa scriu aceste lucruri ce tin de caligrafie, insa prin exercitiile neuro ritmice din fisele de lucru BRAIN EXERCISES, copiii isi pot antrena aceste abilitati cu ajutorul jocului si al muzicii, fara a simti presiunea "ca sunt fortati sa munceasca".

Pe de alta parte, dezvoltarea simtului ritmic este de mare folos nu doar in a intelege muzica. Prin dezvoltarea simtului ritmic, copiilor le va fi mult mai usor la scoala sa invete sa citeasca cu intonatie, sa silabiseasca sau sa recite o poezie. Ritmul regleaza vorbirea, ritmul perfectioneaza dictia, ritmul este un factor important in dezvoltarea limbajului.

Gradinita, din punctul meu de vedere, este absolut necesara, macar de la varsta de 3 ani, cand copilul absoarbe cu usurinta tot ceea ce exista in mediul in care se afla. Oricat de multe activitati facem acasa cu copilul nostru, niciodata nu vor fi precum cele dintr-un cadru organizat, si niciodata nu vom atinge toate temele care sunt in programa unei institutii. Totodata, multe elemente prin care copiii isi dezvolta nenumarate abilitati au in vedere activitati de grup/de echipa, pe care copiii nu si le pot antrena acasa, doar cu mami sau tati, care de cele mai multe ori fac pe plac copilului (spre exemplu, il ajuta la fiecare sarcina sau il lasa sa castige la fiecare joc).

Atunci cand un copil ajunge la mine pentru prima oara, imediat dupa atelier, parintele ma intreaba: “cum s-a descurcat?”.

Mi-ar placea tare mult sa fie reformulata aceasta intrebare, si sa aud: “cum s-a adaptat?”. Pana sa se descurce la exercitii, copiii sositi la Music pentru intaia oara au nevoie sa se adapteze cu mine, cu sala, cu mediul, cu colegii si bineinteles cu noutatea.

Din sondajul realizat in ultimii ani si mai ales din experienta proprie, vad ca aceasta este cea mai mare teama a copiilor: teama de spatii noi, teama de a socializa, de a se expune in medii noi. Iata de ce pun mare accent pe a lasa copilul sa se apropie de mine in ritmul sau. Pentru ca inainte de a lucra exercitiile propuse, vreau sa vad ca se simte in siguranta, ca este relaxat si ca poate avea incredere in mine.

Dezvoltarea socio emotionala este unul dintre cele mai discutate subiecte in zona parenting/terapie, si multi dintre terapeutii pe care ii cunosc, imi spun ca la cele mai multe programari au in cabinet copii anxiosi, sensibili, necomunicativi, care au atacuri de panica la gradi/scoala/ateliere sau activitati in aer liber.

Da, exista si copii care se adapteaza din prima la o activitate, care se agata de gatul profesorului si se integreaza de parca ar fi fost de cel putin 10 x in acel loc - insa astfel de cazuri sunt rare, si vad saptamanal, la copiii care ruleaza la atelierele muzicale. Nu inseamna ca este gresit sau anormal ca un copil sa fie introvert/emotiv ... rolul meu ca indrumator este sa ii ofer spatiu si sa ii validez emotiile. Cu cat as pune presiune pe copil si l-as acapara cu vorbe/brate deschise, cu atat foarte probabil l-as speria.

Daca ati citit si articolele anterioare, stiti ca mereu v-am dat exemplul fiului meu, la lectiile de inot. Timp de 3 luni, antrenorul se scuza continuu ca Nicholas cu progreseaza, ca are temeri, ca nu e pregatit de anumite noi exercitii propuse. Tot ce l-am rugat pe antrenor, a fost sa respecte ritmul lui de a avansa (sau nu), sa il ghideze pas cu pas, si sa il ajute sa prinda incredere in el. Stiam ca odata ce se va realiza o conexiune si o relatie de incredere intre ei, totul va lua o alta intorsatura. Ei bine, fix asa a fost. Acum, la un an si jumatate distanta, Nik inoata singur in toate piscinele pe care le intalnim in vacante, sau cand iesim la relaxare.

Stiu, vrem rezultate, daca se poate "ieri". Nu este asa, iar uneori, e nevoie sa investim mult timp si rabdare in toate activitatile in care copiii nostri sunt implicati. Dar dupa luni de munca sanatoasa, ci nu fortata, eu garantez ca putem vedea rezultate vizibile, indiferent de domeniul in care copilul exerseaza.

Revenind insa la atelierele muzicale, voi repeta asta, chiar daca exista riscul sa va plictisesc: muzica este un aliat extraordinar dezvoltarea copiilor.

La o activitate de acest gen - atelier muzical, evident ca in rol principal al activitatii, este MUZICA, insa e nevoie ca si coordonatorul sa fie un partener de nadejde in acomodarea copilului la activitate.

Fiecare copil are modul propriu de acomodare, iar eu ma asigur că dupa acomodare, copilul va invata si ritmuri muzicale.

"Cand vin in Romania, sigur vin sa te cunosc personal!"- acest mesaj era in inbox-ul Instagram cu un an in urma ...

Bineinteles ca ma bucur de interactiunea cu urmaritorii, si apreciez fiecare mesaj sau comentariu, fiecare cuvant de lauda, insa nu ma astept sa am parte de o conectare atat de profunda cu oameni pe care ii cunosc doar din mediul virtual.

Acum 2 saptamani insa, ajunsa la Music class intr-o dimineata de sambata, ma trezesc cu un alt mesaj in inbox, de la aceeasi persoana: "Sunt in Romania cu fetele, pentru cateva zile. Am venit pe fuga pentru a-i face o surpriza tatalui meu, insa l-am rugat sa ma scuze ca voi lipsi 3 ore. Vreau musai sa vin cu fetele la tine, imi lasi adresa exacta?".

Alina ... draga de ea, venita din Suedia in Romania pentru cateva zile, a dorit sa ma cunoasca personal. Cu ani in urma i-am cantat un cantec personalizat, si cam de atunci a inceput sa ma urmareasca. Insa de la cateva aprecieri in mediul online, la a-si rupe din vacanta scurta sa vina sa ma cunoasca ... e cale lunga.

Si iata cum la ora 12.00 vad ca intra in sala de asteptare 3 fete frumoase, dornice sa ma stranga in brate si sa imi spuna ca se bucura sa ma cunoasca. Fetele Alinei au decis sa experimenteze si atelierul muzical, si am avut ceva emotii cu privire la feedback, avand in vedere ca una dintre ele are 13 ani, iar copiii din grupa aveau intre 6-9. Am incercat sa adaptez putin exercitiile, sa includ in vocabular si ceva termeni de "adolescenti", cat sa nu se simta ciudat intr-o grupa cu copii mai mici.

Spre surprinderea mea, ambele surori s-au descurcat extraordinar la atelier, si desi venise doar sa ma cunoasca, au parcurs toate exercitiile corect si cu simt de raspundere. Am stiut si am simtit ca le place, pentru ca vedeam sclipire in ochii lor (la fel de usor simt si cand unui copil nu ii place, si deasemenea stiu din start ca nu va reveni la Music).

Poate ca nu realizam ce impact mare putem avea asupra celor din jurul nostru ... Prin felul nostru de a fi, prin modul in care ne exprimam, scriem, vorbim, putem schimba perspective, putem imbunatati (sau nu) ziua cuiva, putem da putere unei persoane de a merge mai departe chiar si cand furtuna pare sa nu se mai termine. Imi spunea Alina asa emotionata, ca de foarte multe ori, textele mele au ridicat-o sau i-au facut ziua mai buna, chiar daca se afla la mii de km distanta.

Si iata ca din nou ma intreb: ce e important in meseriile noastre? Sa lucram si sa livram superficial, sau sa ramanem in amintirea oamenilor, sa stim ca am ajutat cumva la un moment dat?

Nici eu si nici tu nu putem schimba lumea intru totul, nici eu si nici tu nu suntem perfecti si fara de pacat, insa daca putem cumva, candva, sa facem bine celor din jurul nostru, sa nu ezitam.

Daca nu avem ceva bun de spus, mai bine sa nu spunem nimic. Sa fim exemple pentru cei din jurul nostru si sa incercam sa fim oameni, chiar daca lumea in care traim nu pluteste pe norisori roz.

Mi-a fost greu sa gestionez emotia pe care am simtit-o cand Alina si fetele au ajuns la mine. Ma balbaiam, imi tremurau mainile, aveam un nod in gat si simteam sa plang de bucurie. Insa am ales sa le strang tare in brate, de parca m-as fi revazut cu surorile mele, si m-am bucurat de moment, fiind recunoscatoare ca pot trai astfel de sentimente.

Intalnirea cu aceste fete va ramane forever in inima mea, si le multumesc iar si iar pentru acest gest minunat!

Povestea de astazi nu este un oarecare, ci este despre puterea unei mame care a ales sa isi insoteasca fiica pe drumul vindecarii, care a ales sa se conecteze cu fiica sa si să lucreze cot la cot cu ea pentru a o ajuta sa isi depaseasca problema cu care se confrunta.

Acum doi ani au ajuns in fata sediului meu Laura si parintii ei … imi amintesc si acum privirea timida a Laurei, capul plecat si teama de a interactiona cu mine. Nu stiam detalii atunci despre problema cu care se confrunta, insa asa cum procedez cu toti copiii, nu am presat-o sa vorbeasca sau să creeze prietenii. Am transmis si parintilor ca este rezervata, ca nu vorbeste, insa participa cu drag la toate activitatile propuse. Ei bine, atunci mama mi-a povestit ca Laura sufera de MUTISM SELECTIV. Ce-i drept, nu auzisem in viata mea despre acesti termeni, si am fost curioasa sa aflu detalii de la parinti, cat sa pot fi si mai de ajutor in dezvoltarea fiicei lor. Am ales sa ma comport cu Laura asa cum o facusem si pana atunci, si se crease o asa frumoasa conexiune intre noi, incat ne intelegeam din priviri. Desi cu restul grupei aveam discutii mai elaborate, ce aveau nevoie de propoziti sau raspunsuri diverse, catre Laura ma adresam doar cu intrebari care necesitau raspuns afirmativ sau negativ – iar ea dadea din cap, fara sa verbalizeze.

Am fost foarte atenta si la restul grupei, si am incercat de fiecare data sa nu o pun intr-o postura dificila fata de colegi, care uneori intrebau: “ea de ce nu vorbeste?”. Am fost eu vocea ei adesea, si am explicat colegilor ca poate nu e inca pregatita, ca are o zi mai dificila, insa nu am tratat-o niciodata ca avand o problema. I-am acceptat modul de a fi, i-am validat fiecare traire si am integrat-o natural la toate activitatile.

Ma uimea de la o sedinta la alta. Desi habar nu aveam cum suna vocea ei, ori de cate ori recunostea un cantecel, vedeam cum ii murmura buzele, cantand pe mute, ca si cum ar face playback – EXTRAORDINAR!

Stiu ca la cateva luni distanta, mama Laurei mi-a trimis un mesaj vocal, un mesaj in care Laura turuia … vorbea fara oprire, povestind entuziasmata tot ce lucrase la atelier in acea zi: “mami, Geanina ne-a dat un intrument nou, si am facut asa, asa, asa … mami si ce mult mi-a placut!”. In acea zi mi-a rasunat in minte vocea minunata a Laurei, o voce zglobie si pisicoasa totodata, insa foarte calda si cu ton vesel, asa cum au toti copiii.

Cred ca abia la 8 luni distanta, Laura mi-a spus un “buna” soptit, si a avut puterea sa isi spuna numele de fata cu colegii. Ce pot spune? Pentru mine si pentru parinti a fost motiv sa deschidem sampania, pentru ca era un progres extraordinar!

Au urmat diverse serbari la gradinita, iar eu primem mereu de la mama filmulete in care Laura, ajutata de minunatele cadre didactice, isi spunea poezia sau cantecelul propuse.

Anul acesta, de 8 martie, am dorit sa fac o surpriza tuturor mamicilor, si sa ii filmez pe copii spunandu-le un mesaj cu “te iubesc”. Toti copiii veneau pe scena in fata camerei entuziasmati, si imi doream mult ca si mama Laurei sa aiba parte de acest mesaj. Pe Laura am lasat-o ultima, cat sa vad cum va reactiona si daca va dori sa ii transmita ceva mamei. Scriu acest lucru acum, cu piele de gaina … a venit pe scena, am dat play si am intrebat-o: “ce mesaj ai pentru mama de 8 martie?”. S-a uitat spre camera si a spus: “Te iubesc, mama!”. Imi venea sa ies din sala, pe strada, si sa strig in gura mare ca Laura a vorbit la camera, de fata cu toti copiii, si a transmis un mesaj mamei sale. In tot acest timp, am fost focusati pe progres, si nu pe performanta, atat eu, cat si parintii.

Iata-ne la 2 ani distanta de cand Laura lucreaza si cu mine. Vine la atelier degajata, initiaza singura discutii cu mine, vorbeste cu colegii sai (acum chiar e la grupa 6+), si sa mai spun ca se descurca minunat si la activitatile propuse?

Stimularea prin muzica este despre depasirea multor limite, despre bucurie, despre incredere si despre dezvoltarea socio emotionala. Muzica poate fi un terapeut de nadejde in orice tip de afectiune, muzica in sine este terapéutica, fara a-ti propune sa te tratezi de ceva.

Ce a mai fost de ajutor in recuperarea Laurei? Perseverenta parintilor, consecventa cu care au mers la terapii sau la mine, si mai ales, faptul ca au mers pas cu pas alaturi de fetita lor care acum iata, este in clasa 0.

DECEMBRIE 2022

LAS AICI SI POVESTEA SCRISA DE MAMA LAUREI – ANA MARIA BRATEANU

“A început grădinița pe timpul pandemiei (2021), la vârsta de aproximativ 3 ani și 1 luna. La grupa mică nu a socializat cu doamnele sau copiii, iar la începutul grupei mijlocii se afla in același stadiu, având 4 ani la acel moment. Am decis să contactez un psiholog minunat, cu care am avut primele rezultate într-un timp foarte scurt. Pe Geanina am descoperit-o pe grupul „La Primul bebe”, unde menționa, printre multe alte beneficii, că atelierele ajută copiii cu probleme emoționale. I-am scris cu teamă la început, mai ales că Laura avea ceea ce se numește Mutism selectiv, adică nu vorbea cu nimeni din afara familiei.

Mutismul selectiv este puțin cunoscut în România, fiind catalogat ca un refuz al copilului de a comunica și nu o neputință. In SUA sunt centre specializate pentru aceasta anxietate, pentru că mutismul este genetic, este o formă de anxietate moștenită, nu are legătură cu autismul, timiditatea sau cu vreo trauma emotionala.

 În drumul nostru spre „vindecare”, am mers atât noi părinții, cât și Laura (ea doar de 4 ori în 2 ani) la terapie, iar Laura în plus  la atelierele Geaninei și la înot.

Ce a fost intrigant pentru noi ca părinți, a fost faptul că ne vedeam copilul „perfect normal” acasă, cu bucuriile, supărările, joaca specifice vârstei, dar în afară, introvertită și necomunicativă. Aș vorbi și povesti la nesfârșit cât de mult contează neforțarea copilului să vorbească, înțelegerea și conectarea, înțelegerea faimoaselor tantrumuri (cheia vindecării Laurei), pentru ca în final să își găsească singur curajul interior.

Desigur, in tot acest demers nu am fost singuri, am avut aproape multi oameni care au inteles exact prin ce trece Laura, au acceptat-o si au incurajat-o – de la Geanina, psiholog, pana la prieteni si familie. Astazi mai avem de lucrat la anxietate, dar am ajuns la momentul in care Laura abordeaza copiii, isi face prieteni aproape oriunde, se cearta, da se cearta cu copiii, ii ia apararea prietenei cele mai bune si spune la scoala multe din casa, noi nefiind obisnuiti cu asta.”

OCTOMBRIE 2024

Minuni nu se intampla peste noapte, sunt multi factori de luat in calcul pentru a vedea rezultate pe un domeniu anume, iar eu ma bucur ca am fost si sunt parte din povestea “pacientei tacute”, Laura.

Multumesc pentru ca mi-ati permis sa fiu alaturi de voi in acest timp si pentru ca m-ati invatat numeorase lectii de iubire si de curaj!