Multi oameni ma intreaba: “de ce esti asa generoasa in mediul online? Nu te temi că unele persoane iti vor fura munca?”

Sunt extrem de generoasa, si sunt de parere ca oricine poate copia un model de exercitiu, doua, trei … dar magia din cadrul atelierelor mele si felul meu de a fi nu pot fi copiate - cu toata modestia.

Pe de alta parte, sunt branduri mari si in magazinele de pe Calea Victoriei, dar si in China .

Eu am o misiune, si daca stiu ca ajut prin ceea ce postez un copil, doi, trei, o educatoare in impas, o invatatoare, eu ma bucur. Sunt generoasa in continut pentru a educa, pentru a arata parintilor cum ii pot ajuta pe copiii lor, si nu pentru a fi copiata 1 la 1 de persoane din umbra care au acelasi model de businsess.

Dar este inevitabil si nu pot decat sa ma bucur ca sunt un exemplu.

Mai neplacut este cand persoane din bransa sunt curioase sa ma cunoasca doar pentru a afla informatii despre afacere, despre furnizorii mei sau despre modul in care lucrez, postez, arat ceea ce fac. Dar da, se practica si aceasta tehnica neautentica, despre care cred ca nu duce spre succes. Si este valabil si aplicabil in orice domeniu, nu doar in ceea ce ma priveste.

In urma zecilor de cereri primite, sper din inima sa pot implementa un curs online cu metoda mea de lucru, pentru educatorii interesati de detalii - aceasta activitate nu este doar despre o tamburina si o castanieta, e nevoie de multe alte abilitati, comunicarea si rabdarea fiind cele mai importante.

Sa ma apuc de lucru la acest curs?

Copilăria este o perioadå crucială pentru orice persoană. Cu cât un copil primeşte mai multă stimulare, cu atât mai bună va fi dezvoltarea sa emoțională și cognitivă.

MUZICA poate face parte din acest întreg proces. Iar colaborarea părintilor la desfäşurarea unei activități muzicale este extrem de importantă.

Când o mamă sau un tată cântă un cântec de leagăn, o melodie, dansează sau pune muzică in timpul unor momente cotidiene, transmite sentimente SIGURANȚĂ.

Este un moment de comunicare intimă care rămâne în memoria copilului și care aduce nenumărate beneficii în dezvoltarea sa.

Dacă pe lângă împărtăşirea experientelor pozitive, încercăm să le insuflăm valoarea educației muzicale și să descoperim împreună cu ei toate avantajele acesteia la nivel cognitiv, legătura emoțională de împărtăşire a acestui întreg proces devine și mai puternică. Aceasta contribuie puternic la creşterea INTELIGENTEI EMOȚIONALE.

Alte efecte ale muzicii sunt de IUBIRE, GRIJĂ, RESPECT.

Muzica, totodata:

• Imbunătắțeşte calitatea auzului şi sistemul auditiv
• Incurajează dezvoltarea memoriei vizuale și auditiv
• Creşte abilitățile motorii
• Imbunătățeşte capacitatea artistico-creativă
• Promovează socializarea
• Lărgeşte și îmbunătățeşte posibilitățile lingvistice

Ritmul este întotdeauna prezent in noi, oamenii. Ritmul este ceva natural la fiintele umane: nu există un ritm comun tuturor (de exemplu, fiecare dintre noi are un mod aparte de a merge, de a-şi mişca brațele, de a vorbi).

In jurul vârstei de un an și jumătate, copilul işi foloseşte întregul corp pentru a răspunde ritmic la muzică.

La vârsta de 2 ani, motricitatea sa răspunde la fenomenul muzical într-un mod diferit, bătând din picioare pe podea sau legănându-se.

De la vârsta de 3 ani, copilul însoteste ritmic un cântec, bătând cu mâinile sau picioarele. Pe măsură ce creşte, începe să îşi coordoneze mai bine propriul ritm cu ritmul muzical și să exprime acest lucru prin mişcare.

Ritmul joacă un rol foarte important în educatia muzicală, deoarece oferă ordine, seninătate şi echilibru. Ajută la dezvoltarea motricități (mers, alergare, sărituri.), a activităților motrice speciale (jocuri de imitatie, dexteritate, precizie ritmică a mişcărilor).

Dezvoltarea simțului ritmic favorizează formarea sistemului nervos.

Educația simțului ritmic incude și educația auditivă: urechea se adaptează la ritm şi apoi corpul îl traduce în mişcare.

Mişcarea ritmică îl ajută pe copil să conştientizeze și să-și stăpânească corpul ca instrument de muzică și de expresie, oferindu-i o mai mare agilitate psihologică care îi va ajuta să-și consolideze personalitatea şi să se adapteze mai bine la mediul socio-cultural.

Trebuie să implicăm expresia corpului, jocurile muzicale, precum și exercițile senzoriale care pot fi folosite ca punct de plecare pentru educația ritmică și pentru toată formarea muzicală. Putem folosi picioarele, genunchii, mâinile și degetele, obtinând diferite planuri sonore cu o mare bogătie și varietate de timbruri. Această percuție corporală are o mare importanțà în cadrul coordonării motrice.

Iata asadar doar o parte dintre beneficiile pe care o astfel de activitate o are asupra copiilor de la o varsta timpurie.

Atellierul muzical pe care il coordonez iata de aproape 4 ani, a devenit pentru elevii mei si parintii acestora, un stil de viata, o rutina, un mediu propice dezvoltarii lor pe toate planurile.

Ca vorbim despre copii, despre noi in viata personala sau in cea profesionala, observ cu tristete un lucru: toata lumea doreste crestere peste noapte.

Are "x" succes? Aaaa, pai asa deodata? Vreau si eu!

Copilul din clasa fiului meu are concurs la inot? Clar il trimit si pe al meu, ce, e mai fraier?

Mentallitatea noastra inca ne conduce spre a compara si spre a ne uita in curtea vecinului, fara a tine cont de nevoile si emotiile noastre sau ale copiilor nostri. Criticam, aratam, judecam, comparam, fara a stii parcursul vecinului sau al copilului sau. Poate ca fiul sau face inot de la 3 ani, si acum, la 8, poate merge la un concurs. Cu siguranta fiul nostru care incepe lectiile de inot la 8 ani, nu va putea concura tot la 8 ani.

Vedem un antreprenor sau un cantaret de succes, recent aparuti pe piata? Ce facem? Suntem tentati sa spunem: "asta de unde a aparut?", sau "cum a reusit asa peste noapte?". Avem habar cu adevarat de istoricul sau, de cat a muncit, de cat a invatat? Eu pariez ca nu, insa cand nu putem ajunge la struguri, ce spunem? Exact, ca sunt acri.

Fiti blanzi cu voi si cu copiii vostri si luati natural fiecare etapa ce vine: presiunea, graba, comparatia, fuga spre varful piramidei nu va vor mentine acolo, ba din contra.

Un lucru este cert: precum in imaginea de mai jos, mi-a luat si mie niste ani sa inteleg ca "picatura cu picatura se umple paharul".

In calitate de parinti sau cadre didactice, cred ne dorim ca Dumnezeu sa ne dea … RABDARE. Si incercam, si exersam, si testam, si ne dam de-a rostogolul, si parca adesea, fara success.

Ne place puterea, ne place sa detinem controlul si sa fim autoritari, si mai cu seama, vrem ca mesajul nostru sa se faca auzit repede, fara a se comenta.

Si transmitem o data, de 2 x, de 3 x, iar copilul se face ca ploua. Si deodata ne trasnformam in niste persoane furioase, care trec la ton agresiv, replici dureroase, care nu ca nu fac bine copilului, ci nici noua.

Si totusi? Exista o reteta secreta prin care sa putem comunica eficient cu copiii/elevii nostri? Ne putem apropia de ei si altfel?

… sa ne ducem cu gandul in copilaria noastra, sa ne amintim cum ne simteam cand parintii sau profesorii tipau/ne ordonau, iar noi executam de frica sau pentru a nu exista alte consecinte. Cum am fi dorit sa ni se transmita sa facem curat in camera? Probabil ca majoritatea dintre noi auzeam: “Camera ta arata ca o cocina!”, “Daca nu faci curat … nu mai pupi afara!”, “Sa nu iti mai zic odata, ca altfel …”, si lista poate continua.

Pentru ca citesc o carte foarte interesanta in aceasta perioada, va voi lasa mai jos o secventa, un exemplu despre cum putem aborda diferit anumite situatii tensionate cu copiii/elevii nostri.

SPETA – copilul/elevul, a varsat cerneala pe jos

Adultul ar spune: “CINE A FACUT MIZERIA ASTA PE JOS????”

In loc de astfel de mesaje prin care dorim sa criticam, sa certam, putem schimba total tonul si traseul discutiei. Cum?

1. DESCRIE PROBLEMA – “vad cerneala proaspata pe tot parchetul”
2. OFERA INFORMATII – “e mai usor sa stergi vopseaua inainte sa se usuce”
3. OFERA O VARIANTA – “poti sa o cureti cu o carpa uda, sau cu un burete imbibat in apa”
4. DESCRIE CEEA CE SIMTI TU – “nu-mi place deloc sa vad parchetul plin de cerneala”
5. EXPRIMA-TE PRINTR-UN CUVANT – “cerneala …”
6. SCRIE UN BILET – “va rog sa aveti amabilitatea ca la plecarea din camera sa lasati parchetul asa cum l-ati gasit. Cu multumiri, conducerea/mama.”
7. FITI GLUMETI – “cereti curatarea cu voci de personaje, cantand, sau facand 2-3 rime”

E foarte probabil ca in momente tensionate sa nu ne arda de glume, rime, si alte metode, insa cu exercitiu, putem deprinde noi metode de comunicare cu copiii/elevii nostri. Este evident ca trebuie sa adaptam cele de mai sus in functie de varsta copilului, caci daca vei merge la un adolescent sa il rog ceva cu vocea Elsei, e foarte probabil sa o dai in bara.

Eu folosesc adesea metodele de mai sus, si acasa, si la clasa, si sa stiti ca de cele mai multe ori, le aplic cu success.

V-ati gandit vreodata sa abordati altfel tensiunile dintre voi si copii? Ce vi s-ar potrivi din lista de mai sus?

Noul an scolar nu aduce schimbari doar pentru copiii care incep cresa/gradinita/scoala, ci și pentru parinti sau dascali.

Copiii au nevoie sa primeasca incredere si curaj de la parinti, sa fie siguri oricand ca le pot spune ceea ce simt, sa ii simta parteneri de drum. Atatia copii inca se tem ca vor afla parintii de o nazbatie sau de o nota mica … nu au nevoie de aceasta presiune, au nevoie de iubire. Chiar daca sunt mici, iar noua adultilor ni se par banale grijile lor, pentru ei nu sunt banale. Asa cum si noi avem griji mai mari (pentru ca suntem mari), la fel au si ei fel de fel de "griji" adecvate varstei lor. Este extrem de important sa le acceptam emotiile, sa nu luam in ras ceea ce ne spun, ba din contra, sa le aratam ca ii intelegem, ca stim cat e de ne placuta trezirea de dimineata, ca si noua ne-ar placea ne jucam mai mult, ca ii intelegem cand un coleg/a nu ii mai doresc ca si prieten samd. Cum ar suna pentru voi sa va spuna seful voostru: "Nu mai suport sa intarzii, e a doua oara luna aceasta! Data viitoare voi lua masuri, nu mai accept", versus "Inteleg ca e ingrozitor traficul, si eu am facut enorm pana aici. Poate ai noroc sa gasesti o scurtatura, sau mai bine pleaca de acasa cu 5 minute mai devreme, cat sa incepem in timp util". Ei, simtiti diferenta? Cam asa sta treaba si cu copiii, fie ca sunt de gradinita, scoala sau preadolescenti.

Noi, ca parinti, vom trece deasemenea printr-un carusel emotionalo-streso-nervos. Trairi noi, obiceiuri noi, obiceiuri vechi reluate, alergatura, treziri matinale, somn tarziu, teme, job, si toate cele necesare de zi cu zi. Important este sa nu punem presiune pe noi, nu avem o bagheta magica, nu putem face minuni si nici sa facem ca ziua sa aiba 38 ore. Cu putina organizare si calmitate, eu cred ca putem reusi sa aducem echilibru zilelor de scoala/lucru.

Profesorii/educatorii au nevoie si ei de intelegere si sustinere, caci oricat se mult “si-au asumat” meseria aleasa, este grea. Noua ne e greu cu un copil, imaginati-va 15-20. Pentru unii dascali poate este primul an de profesie, fiti blanzi cu ei, dragi parinti. Pregatirea materialelor, lucrul cu copiii, sedintele cu parintii/scoala, excursiile, cursurile extra, grupurile de whats’up, feedback-ul oferit constant sunt adesea solicitante.

Sper ca toti copiii sa aiba parte de cei mai buni profesori/educatori, sa se bucure de noua etapa a vietii lor si sa faca echipa buna atat cu cei de acasa, cat si cu cei de la clasa.

Succes tuturor!

“Cu copiii poti face ceva serios de la 4 ani incolo” - asta citeam de curand (ca si comentariu), intr-o comunitate de mamici.

Ahhh! Ce m-am intristat sa citesc asta As fi avut atatea argumente, insa prefer sa vi le comunic voua, nu sa contrazic alte persoane in afara casei mele virtuale.

Nu doar studiile vorbesc despre dezvoltarea copiilor in primii ani de viata … am vazut si am testat cu ochii mei, atat cu copilul meu, cat si cu copiii altora. Creierasul copiilor este ca un burete care absoarbe fiecare picatura de apa.

In ceea ce priveste activitatea pe care eu o am cu copiii (ateliere de dezvoltare personala prin muzica), rezultatele copiilor care au venit constant sunt neasteptat de bune. Copiii care frecventeaza spatii si locuri in care se tin activitati ghidate (si nu numai), au de castigat: se dezvolta socio emotional, achizitiile lor verbale/vizuale/imitative sunt nenumarate, au capacitatea de a deprinde noi abilitati de care acasa nu au parte (reguli, rutine, adaptarea la grup), si mai presus de toate, au si libertate de exprimare (invata si inteleg ce inseamna emotia, cum si ce sa transmita atunci cand ceva nu e ok).

Relaxarea, bucuria, invatarea cantecelelor, formarea urechii muzicale sunt deja BONUS - vin la pachet. Pai si cum sa nu fie importanta/serioasa interactiunea copiilor mici cu oamenii/realitatea?

Suntem in saptamana in care foarte multi copii au pasit pentru prima oara intr-o institutie educationala, cresa sau gradinita, si sunt tare bucuroasa de feedback-ul primit de la parintii care au frecventat atelierul muzical cu copiii lor. Copiii cu care am lucrat in lunile anterioare stiu ce inseamna sa isi astepte randul, stiu ca nu li se cuvine totul din prima, stiu sa comunice cu copiii din jurul lor si cu cadrul didactic, si reusesc sa stea in activitatile tematice fara sa se plictiseasca repede.

Deci, toata joaca ghidata si toate activitatile propuse pentru copiii mici sunt extrem de importante si serioase in dezvoltarea lor, chiar daca nu se rezuma la diplome pentru mine … raspunsul este “MIT”

Cand ati trait ultima oara un sentiment de fericire suprema, care sa va faca sa lacrimati? Eu am multe motive de bucurie si fericire, si incerc sa fiu recunoscatoare pentru toate lucrurile frumoase din viata mea, insa bucurie asa mare precum in ziua de 20 august 2023, jur ca nu am mai trait de mult.

Am propus parintilor copiilor cu care lucrez, sa tin un atelier muzical in aer liber, sa cantam si sa ne distram de la mic la mare. Parea ca sunt interesati, insa foarte multi aveau semne de intrebare, cu atat mai mult cu cat multi dintre ei aveau vacante programate.

Faptul ca si locatia aleasa nu era chiar centrala, ci la 20 km de Bucuresti, deasemenea m-a facut sa am ceva dubii cu privire la numarul de persoane prezente.

Insa mi-am zis: "ce o fi, o fi ... astept cu bucurie persoanele interesate". In noapte precedenta, 19 spre 20 august, cantasem la un eveniment, si ajunsesem acasa la 4.00, in conditiile in care atelierul muzical era programat la 10 dimineata (cat sa nu murim de cald si sa poata dormi de pranz copiii mai mici).

Ei bine, cu 3 ore de somn, cu gandul ca vin macar 5 familii, am urcat in masina cu boxe, materiale, recuzita si am ajuns prima la locatie. Au inceput sa apara unul cate unul, si fara sa imi dau seama, m-am trezit cu o mare de oameni in jurul meu: copii, mamici, tatici, fratiorii mai mici sau mai mari. Ne-am chinuit sa gasim un loc umbrit pentru toti cei prezenti, aproape 30 de familii adica (si nu sunt toti in fotografie).

Pe toata perioada atelierului am purtat ochelari de soare, insa nu de putine ori am avut ochii plini de lacrimi. Eram obosita, ragusita, nedormita, curgeau apele pe mine de cald, insa nici o secunda nu m-am oprit din a zambi si din a arunca o privire calduroasa catre fiecare membru.

Ne nastem toti la fel, insa evenimentele din copilarie, din viata, ne fac sa fim neincrezatori, sa avem credinte limitative si sa ne spunem ca nu suntem in stare. Multi ani am fost si eu in zona aceea, si inca nu am iesit de tot, tocmai de aceea am fost atat de impresionata de ceea ce s-a intamplat acolo.

Toti acei parinti minunati au ales ca in acea zi caniculara sa conduca o ora, sa stea in soare si sa se bucure cu si pentru copiii lor, la un atelier muzical coordonat de mine.

Deci, nu exista limite, nu exista bariere, acestea sunt doar in mintea noastra!

Putem orice ne propunem, daca suntem implicati cu sufletul si aratam ca facem cu inima ceea ce facem.

Va multumesc!

La jumatatea lunii august a acestui an, am decis sa participam la o tabara de familie, organizata la Pastel Chalet (retineti acest nume - musai sa ajungeti acolo). Am fost primiti cu bucurie si ghidati pe toata perioada taberei, de o echipa extraordinara.

Ei bine, in mintea mea a ramas intiparit un membru al echipei/colaborator: ghidul nostru - Sebastian, sau omul poveste, cum imi place mie sa ii spun.

Cred ca sunt ani de zile de cand nu am mai ramas cu gura cascata ascultand un om care vorbeste cu inima: acest om extraordinar a stiut sa bucure 30 de adulti + copiii, atat cu drumul in sine, cat si cu glumele si ivataturile sale.

Stiti bine ca eu merg pe principiul: “omul sfinteste locul”. Ei bine, Sebastian a “sfintit” toate cararile parcurse, si a facut sa nu resimtim greul din orele petrecute pe zone abrupte. Cu glumele la purtator si cu carisma necesara, ne-a facut sa simtim ca escaladam munti de o viata. (de unde ... gafaiam toti intr-un mare hal).

Mi se pare extrem de util ca o persoana care te insoteste intr-o drumetie, sa aiba intai de toate pregatire psihologica, sa stie sa se adapteze la toate situatiile, sa poata calma un copil/adult care se sperie, oboseste, sau doreste sa se intoarca din drum. Ganditi-va cum timp de 4 ore, vreo 17 copii cu varste cuprinse intre 4-9 ani l-au intrebat continuu "cat mai avem?". Sa nu mai spun ca si noi parintii il mai bazaiam din cand in cand - la ce conditie fizica avem.

Am ascultat atent invataturile lui atat despre fauna/vegetatia padurilor, cat si toate sfaturile foarte utile despre cum sa ne echipam cand mergem intr-o drumetie, cum sa urmam un traseu de munte, la cine apelam daca ne ratacim, cum facem sa fim salvati, ce avem voie sa bem/mancam si ce nu samd. Fiecare exemplu sau poveste de supravietuire veneau insotite de o poveste reala, expusa intr-un mod super funny - parca platisem si un bilet la stand up comedy.

Sebastian are un stil de parenting poate putin diferit de al multora dintre noi, insa deja am luat notite din ce ne-a povestit. Noi, parintii "de oras", suntem MEGA-HIPER protectivi, si adesea nu ii ajutam deloc pe copiii nostri cu aceasta exagerare. Pentru Sebastian primeaza educatia copiilor (are 3 - frumosi tare), si atata timp cat are pe masa painea cea de toate zilele, iar familia este bine, STRESUL este inexistent. Copiii au nevoie de educatie si experiente - restul ... le aranjeaza cel de sus.

Unul dintre baietii sai, un frumusel de numa' 5 ani, alerga inaintea noastra in drumetie cu o veselie pe care nu o vedeam pe fetele niciunuia dintre copiii prezenti in tabara. Sincer, apropo de protectia exagerata, mie imi statea inima vazandu-l cum sare de colo-colo pe parti abrupte, insa echilibrul si lejeritatea cu care el a parcurs drumetia, ne-a demonstrat ca acesta este stilul lui, ca se simte in elementul lui. Asta se datoreaza increderii transmise de parintii sai si faptului ca nu i s-a spus mereu: "aoleu, ai grija, e periculos, vezi sa nu cazi, sunt microbi, nu atinge, nu baga in gura ...".

Cate lectii de viata ne-a oferit acest om in doar 2 zile petrecute impreuna! Am invatat despre curaj, despre simplitate, despre faptul ca e minunat sa fii inconjurat de oameni, si mai presus de toate, despre OMENIE. Trebuie sa ne mai luam 2 ore de “terapie verbala” cu el.

Sebastian ne-a reamintit un lucru pe care il stiu de cativa ani: "banii multi nu ne ajuta - facem bani multi pe care ulterior ii dam pe medici si spitale, si uneori, nici macar banii nu ne mai fac bine".

Cat curaj sta in omul asta … sper ca s-a lipit si de mine ceva, ca am stat 2 zile in preajma sa.

Inconjurati-va de oameni valorosi si veti vedea ce stare de bine va cuprinde.

Daca sunteti pasionati de drumetii, insa nu stiti incotro sa o luati, apelati la Sebastian, caci va poate fi ghid pentru o zi - il gasiti pe instagram cu numele Sebastian Mastahac

Ceea ce ii sfatuiesc pe parintii copiilor cu care lucrez, nu aplic MAI DELOC la mine

Vreau sa va enumar cateva fraze pe care le aud eu saptamanal de la parintii copiilor cu care lucrez:

1. Nu sta fara mine
2. Nu cred ca va intra
3. Stam 5 minute sa vada cum e
4. Nu are rabdare
5. Nu stie sa respecte reguli
6. E emotiv/a tare
7. Nu va vorbi cu tine
8. E selectiv/ă
9. Nu ii place sa insisti
10. Nu prea mergem de 2 x in acelasi loc, se plictiseste

Raspunsul meu pentru toate cele de mai sus: ai rabdare, nu te grabi sa proiectezi ceea ce simti/gandesti tu (si adesea am dreptate).

Si sa va dau exemplu si o poveste personala, care a avut loc de curand. Fiul meu a inceput sa mearga la inot. Cate dintre frazele de mai sus credeti am bifat in discutia cu profesorul? Cam jumatate.

Insa dupa prima sedinta, vazand ca am gandit si procedat eronat, am spus “piua”. Am realizat ca trebuie sa am incredere in copil si in profesor, eu sunt doar sofer in toata povestea. Am constientizat ca trebuie sa procedez asa cum ii sfatuiesc pe toti parintii copiilor cu care lucrez. Si culmea, a functionat! Fiul meu e deja la a sasea sedinta de inot, si pas cu pas, face progrese. Nu il grabesc, nu il presez, nu il judec. Are ritmul sau, nu caut performanta sau reusita dupa doar 2 luni de antrenament. Important este ca merge cu bucurie, curiozitate si ca a creat o legatura frumoasa cu antrenorul.

Copilul e increzator, bucuros, curios, deja are super chimie cu proful. Deci … imi propun si va propun sa nu mai proiectam in copii temerile si neincrederile noastre.

Are sens?

Uneori, poate simți ca momentele iubitoare, importante (cum ar fi o conversatie semniticativa despre compasiune sau caracter) sunt separate de provocările parentale (cum ar fi lupta cu temele sau altà siuație de criza). Dar ele nu sunt deloc separate. Cand copilul tau este neascultator și iti răspunde, când ti se cere să vii la o intalnire cu directorul şcolii, cand găseşti mazgaleli cu creionul peste tot pe perete, acestea sunt momente de supravietuire, nu e nicio îndoiala în privința asta.

Dar în acelaşi timp, ele sunt oportunitati, chiar daruri, pentru că un moment de supravietuire este, de asemenea, un moment de înflorire, cand are loc munca importanta a unui părinte.

De exemplu, gândeşte-te la o situație peste care, de multe oni incerci să treci: poate când copiiì se luptă între ei pentru a treia oară în decurs de trei minute (nu e prea greu de îmaginat, nu-i aşa?). In loc så întrerupi lupta și sa-i trimiti în camere diferite, poți folosi cearta ca pe o oportunitate de educație: vorbeşte-le despre ascultarea reflectivă șì luarea în considerare a punctului de vedere al celuilalt, despre comunicarea clară și respectuoasă a dorințelor propriì, despre compromis, sacrifciu, negociere și iertare.

Ştiu: pare greu de imaginat în fierbințeala momentului. Dar când înțelegi puțìn despre nevoile emoționale și stările mentale ale copilor, poți să creezi acest tip de rezultat pozitiv chiar şi în lipsa forțelor de menținere a păcii de la Națiunile Unite.

Nu e nimìc rau dacă-i separi pe copii atunci cànd se luptā. Este o tehnică de supraviețuire bună și, în anumite situații, poate fi cea mai bună soluție. Dar de multe ori putem face mai mult decât så punem capāt conflictului și zgomotului.

Pe măsură ce copiii se dezvoltă, creierul lor “oglindeşte" creierul părinților. Cu alte cuvinte, propria creştere și dezvoltare a părintelui, sau lipsa acesteia, are un impact asupra creierului copilului. Pe măsură ce părinții devin mai conştienți și mai sănătoşi din punct de vedere emoțional, copiii lor culeg recompensele și se îndreaptă și ei spre sănătate. Asta înseamnă că integrarea şi cultivarea propriului creier este unul dintre darurile cele mai pline de iubire şi de generozitate pe care le poți oferi copilor.

Oferindu-le copiilor experiente repetate care le dezvolta intregul creier, te vei confrunta cu din ce in ce mai putine crize de familie.

Acestea sunt cateva fragmente din cartea “Creierul copilului tau” – de dr. Siegel Daniel & dr. Tina Payne Bryson, fragmente care mi-au atras atentia si care mi-au ramas intiparite in minte.

Sper sa va fie de folos si voua, si sa va luati din acest text cee ace aveti nevoie.