"Cand vin in Romania, sigur vin sa te cunosc personal!"- acest mesaj era in inbox-ul Instagram cu un an in urma ...

Bineinteles ca ma bucur de interactiunea cu urmaritorii, si apreciez fiecare mesaj sau comentariu, fiecare cuvant de lauda, insa nu ma astept sa am parte de o conectare atat de profunda cu oameni pe care ii cunosc doar din mediul virtual.

Acum 2 saptamani insa, ajunsa la Music class intr-o dimineata de sambata, ma trezesc cu un alt mesaj in inbox, de la aceeasi persoana: "Sunt in Romania cu fetele, pentru cateva zile. Am venit pe fuga pentru a-i face o surpriza tatalui meu, insa l-am rugat sa ma scuze ca voi lipsi 3 ore. Vreau musai sa vin cu fetele la tine, imi lasi adresa exacta?".

Alina ... draga de ea, venita din Suedia in Romania pentru cateva zile, a dorit sa ma cunoasca personal. Cu ani in urma i-am cantat un cantec personalizat, si cam de atunci a inceput sa ma urmareasca. Insa de la cateva aprecieri in mediul online, la a-si rupe din vacanta scurta sa vina sa ma cunoasca ... e cale lunga.

Si iata cum la ora 12.00 vad ca intra in sala de asteptare 3 fete frumoase, dornice sa ma stranga in brate si sa imi spuna ca se bucura sa ma cunoasca. Fetele Alinei au decis sa experimenteze si atelierul muzical, si am avut ceva emotii cu privire la feedback, avand in vedere ca una dintre ele are 13 ani, iar copiii din grupa aveau intre 6-9. Am incercat sa adaptez putin exercitiile, sa includ in vocabular si ceva termeni de "adolescenti", cat sa nu se simta ciudat intr-o grupa cu copii mai mici.

Spre surprinderea mea, ambele surori s-au descurcat extraordinar la atelier, si desi venise doar sa ma cunoasca, au parcurs toate exercitiile corect si cu simt de raspundere. Am stiut si am simtit ca le place, pentru ca vedeam sclipire in ochii lor (la fel de usor simt si cand unui copil nu ii place, si deasemenea stiu din start ca nu va reveni la Music).

Poate ca nu realizam ce impact mare putem avea asupra celor din jurul nostru ... Prin felul nostru de a fi, prin modul in care ne exprimam, scriem, vorbim, putem schimba perspective, putem imbunatati (sau nu) ziua cuiva, putem da putere unei persoane de a merge mai departe chiar si cand furtuna pare sa nu se mai termine. Imi spunea Alina asa emotionata, ca de foarte multe ori, textele mele au ridicat-o sau i-au facut ziua mai buna, chiar daca se afla la mii de km distanta.

Si iata ca din nou ma intreb: ce e important in meseriile noastre? Sa lucram si sa livram superficial, sau sa ramanem in amintirea oamenilor, sa stim ca am ajutat cumva la un moment dat?

Nici eu si nici tu nu putem schimba lumea intru totul, nici eu si nici tu nu suntem perfecti si fara de pacat, insa daca putem cumva, candva, sa facem bine celor din jurul nostru, sa nu ezitam.

Daca nu avem ceva bun de spus, mai bine sa nu spunem nimic. Sa fim exemple pentru cei din jurul nostru si sa incercam sa fim oameni, chiar daca lumea in care traim nu pluteste pe norisori roz.

Mi-a fost greu sa gestionez emotia pe care am simtit-o cand Alina si fetele au ajuns la mine. Ma balbaiam, imi tremurau mainile, aveam un nod in gat si simteam sa plang de bucurie. Insa am ales sa le strang tare in brate, de parca m-as fi revazut cu surorile mele, si m-am bucurat de moment, fiind recunoscatoare ca pot trai astfel de sentimente.

Intalnirea cu aceste fete va ramane forever in inima mea, si le multumesc iar si iar pentru acest gest minunat!

Povestea de astazi nu este un oarecare, ci este despre puterea unei mame care a ales sa isi insoteasca fiica pe drumul vindecarii, care a ales sa se conecteze cu fiica sa si să lucreze cot la cot cu ea pentru a o ajuta sa isi depaseasca problema cu care se confrunta.

Acum doi ani au ajuns in fata sediului meu Laura si parintii ei … imi amintesc si acum privirea timida a Laurei, capul plecat si teama de a interactiona cu mine. Nu stiam detalii atunci despre problema cu care se confrunta, insa asa cum procedez cu toti copiii, nu am presat-o sa vorbeasca sau să creeze prietenii. Am transmis si parintilor ca este rezervata, ca nu vorbeste, insa participa cu drag la toate activitatile propuse. Ei bine, atunci mama mi-a povestit ca Laura sufera de MUTISM SELECTIV. Ce-i drept, nu auzisem in viata mea despre acesti termeni, si am fost curioasa sa aflu detalii de la parinti, cat sa pot fi si mai de ajutor in dezvoltarea fiicei lor. Am ales sa ma comport cu Laura asa cum o facusem si pana atunci, si se crease o asa frumoasa conexiune intre noi, incat ne intelegeam din priviri. Desi cu restul grupei aveam discutii mai elaborate, ce aveau nevoie de propoziti sau raspunsuri diverse, catre Laura ma adresam doar cu intrebari care necesitau raspuns afirmativ sau negativ – iar ea dadea din cap, fara sa verbalizeze.

Am fost foarte atenta si la restul grupei, si am incercat de fiecare data sa nu o pun intr-o postura dificila fata de colegi, care uneori intrebau: “ea de ce nu vorbeste?”. Am fost eu vocea ei adesea, si am explicat colegilor ca poate nu e inca pregatita, ca are o zi mai dificila, insa nu am tratat-o niciodata ca avand o problema. I-am acceptat modul de a fi, i-am validat fiecare traire si am integrat-o natural la toate activitatile.

Ma uimea de la o sedinta la alta. Desi habar nu aveam cum suna vocea ei, ori de cate ori recunostea un cantecel, vedeam cum ii murmura buzele, cantand pe mute, ca si cum ar face playback – EXTRAORDINAR!

Stiu ca la cateva luni distanta, mama Laurei mi-a trimis un mesaj vocal, un mesaj in care Laura turuia … vorbea fara oprire, povestind entuziasmata tot ce lucrase la atelier in acea zi: “mami, Geanina ne-a dat un intrument nou, si am facut asa, asa, asa … mami si ce mult mi-a placut!”. In acea zi mi-a rasunat in minte vocea minunata a Laurei, o voce zglobie si pisicoasa totodata, insa foarte calda si cu ton vesel, asa cum au toti copiii.

Cred ca abia la 8 luni distanta, Laura mi-a spus un “buna” soptit, si a avut puterea sa isi spuna numele de fata cu colegii. Ce pot spune? Pentru mine si pentru parinti a fost motiv sa deschidem sampania, pentru ca era un progres extraordinar!

Au urmat diverse serbari la gradinita, iar eu primem mereu de la mama filmulete in care Laura, ajutata de minunatele cadre didactice, isi spunea poezia sau cantecelul propuse.

Anul acesta, de 8 martie, am dorit sa fac o surpriza tuturor mamicilor, si sa ii filmez pe copii spunandu-le un mesaj cu “te iubesc”. Toti copiii veneau pe scena in fata camerei entuziasmati, si imi doream mult ca si mama Laurei sa aiba parte de acest mesaj. Pe Laura am lasat-o ultima, cat sa vad cum va reactiona si daca va dori sa ii transmita ceva mamei. Scriu acest lucru acum, cu piele de gaina … a venit pe scena, am dat play si am intrebat-o: “ce mesaj ai pentru mama de 8 martie?”. S-a uitat spre camera si a spus: “Te iubesc, mama!”. Imi venea sa ies din sala, pe strada, si sa strig in gura mare ca Laura a vorbit la camera, de fata cu toti copiii, si a transmis un mesaj mamei sale. In tot acest timp, am fost focusati pe progres, si nu pe performanta, atat eu, cat si parintii.

Iata-ne la 2 ani distanta de cand Laura lucreaza si cu mine. Vine la atelier degajata, initiaza singura discutii cu mine, vorbeste cu colegii sai (acum chiar e la grupa 6+), si sa mai spun ca se descurca minunat si la activitatile propuse?

Stimularea prin muzica este despre depasirea multor limite, despre bucurie, despre incredere si despre dezvoltarea socio emotionala. Muzica poate fi un terapeut de nadejde in orice tip de afectiune, muzica in sine este terapéutica, fara a-ti propune sa te tratezi de ceva.

Ce a mai fost de ajutor in recuperarea Laurei? Perseverenta parintilor, consecventa cu care au mers la terapii sau la mine, si mai ales, faptul ca au mers pas cu pas alaturi de fetita lor care acum iata, este in clasa 0.

DECEMBRIE 2022

LAS AICI SI POVESTEA SCRISA DE MAMA LAUREI – ANA MARIA BRATEANU

“A început grădinița pe timpul pandemiei (2021), la vârsta de aproximativ 3 ani și 1 luna. La grupa mică nu a socializat cu doamnele sau copiii, iar la începutul grupei mijlocii se afla in același stadiu, având 4 ani la acel moment. Am decis să contactez un psiholog minunat, cu care am avut primele rezultate într-un timp foarte scurt. Pe Geanina am descoperit-o pe grupul „La Primul bebe”, unde menționa, printre multe alte beneficii, că atelierele ajută copiii cu probleme emoționale. I-am scris cu teamă la început, mai ales că Laura avea ceea ce se numește Mutism selectiv, adică nu vorbea cu nimeni din afara familiei.

Mutismul selectiv este puțin cunoscut în România, fiind catalogat ca un refuz al copilului de a comunica și nu o neputință. In SUA sunt centre specializate pentru aceasta anxietate, pentru că mutismul este genetic, este o formă de anxietate moștenită, nu are legătură cu autismul, timiditatea sau cu vreo trauma emotionala.

 În drumul nostru spre „vindecare”, am mers atât noi părinții, cât și Laura (ea doar de 4 ori în 2 ani) la terapie, iar Laura în plus  la atelierele Geaninei și la înot.

Ce a fost intrigant pentru noi ca părinți, a fost faptul că ne vedeam copilul „perfect normal” acasă, cu bucuriile, supărările, joaca specifice vârstei, dar în afară, introvertită și necomunicativă. Aș vorbi și povesti la nesfârșit cât de mult contează neforțarea copilului să vorbească, înțelegerea și conectarea, înțelegerea faimoaselor tantrumuri (cheia vindecării Laurei), pentru ca în final să își găsească singur curajul interior.

Desigur, in tot acest demers nu am fost singuri, am avut aproape multi oameni care au inteles exact prin ce trece Laura, au acceptat-o si au incurajat-o – de la Geanina, psiholog, pana la prieteni si familie. Astazi mai avem de lucrat la anxietate, dar am ajuns la momentul in care Laura abordeaza copiii, isi face prieteni aproape oriunde, se cearta, da se cearta cu copiii, ii ia apararea prietenei cele mai bune si spune la scoala multe din casa, noi nefiind obisnuiti cu asta.”

OCTOMBRIE 2024

Minuni nu se intampla peste noapte, sunt multi factori de luat in calcul pentru a vedea rezultate pe un domeniu anume, iar eu ma bucur ca am fost si sunt parte din povestea “pacientei tacute”, Laura.

Multumesc pentru ca mi-ati permis sa fiu alaturi de voi in acest timp si pentru ca m-ati invatat numeorase lectii de iubire si de curaj!

Felul în care procesăm muzica necesită o activitate neuronala în mai multe zone ale creierului, incluzând aria de asociație auditivă din lobii temporali, aria memoriei de lucru auditive din lobii frontali și centrii nervoși din sistemul limbic.

Studiul unor subiecti suferind de leziuni ale creierului a arătat că funcțiile muzicale sunt afectate in functie de natura leziunii. Ele pot rămâne intacte sau dimpotrivă pot fi deteriorate. Pierderea funcției muzicale, amuzia, e adesea acompaniată de afazie (pierderea facultății de a comunica prin limbaj), însă ambele pot apărea Independent.

Procesarea muzicii de către om devine un proces automat datorită abilității creierului de a înțelege simetrii ce apar cu regularitate, pe măsură ce este expus la sunete diferite. Atunci când un anumit sunet se repetă frecvent, rețelele neuronale care facilitează percepția acestuia devin mai solide. Acest lucru sprijină dezvoltarea unei scheme: este vorba despre modele învățate care formează reprezentări mentale ale elementelor muzicale de bază. Aceste modele se schimbă pe măsură ce experiența noastră muzicală se îmbogățește și ne ajută să înțelegem muzica.

Rememorarea unor secvențe muzicale extinse constituie un proces complex. În general ne amintim muzica fără să ne gândim la cum facem acest lucru, corect? Reprezentarea schematică pe care ne-o construim în legătură cu tonalitatea, ritmul măsura și metrul unanim acceptată de cultura de care aparținem, constituie baza amintirilor noastre muzicale.

Amintirile pe care le avem despre o anumită muzică devin parte a sistemului nostru de referință muzicală. Ne amintim muzica pe care am auzit o în mod frecvent, si cu cât ascultăm mai des o melodie, cu atât rețelele neuronale care îi mijlocesc percepția devin mai puternice.

Multe experiențe muzicale implică mișcare. Relația dintre mișcare și muzică începe la o vârstă fragedă, cu mișcările coordonate dintre mamă și copil. Adulții le cântă bebelușilor când îi leagănă să adoarmă și când se joacă. Muzica și mișcarea au avut întotdeauna un rol important în creșterea copiilor, crearea legăturilor sociale și în viața de zi cu zi.

Muzica generează mișcare prin dans și o serie de activități legate de ritualuri. Miscarea care insoteste muzica este parte integrantă a experienței muzicale și nu poate fi separată de aceasta.

Ceea ce experimenteaza copiii in cadrul atelierelor muzicale, bifeaza toate cele de mai sus. Iata asadar cum de la varsta timpurie, copiii pot avea acces la o forma extraordinara de dezvoltare a creierului (unii dintre cei mai mici elevi ai mei au 9 luni). Este posibil sa para exagerat pentru multi dintre voi si poate greu de inteles, despre cum ar participa un bebelus la un atelier muzical, insa inainte de a participa activ/fizic la activitatile propuse de mine, bebelusii asimilieaza tot ceea ce aud si vad in spatiul in care se afla.

Expunerea copiilor la muzica, la sunete, la variate ritmuri, aduce nenumarate beneficii ce le sunt de folos pe multe planuri atat la varsta la care se afla, cat si in urmatoarele etape ale vietii lor.

Da, este ideal ca muzica sa fie integrata in rutina noastra cat mai din timp, insa niciodata nu e prea tarziu: te poti bucura de muzica si miscare in activitatile de zi cu zi, indiferent de varsta sau statut.

Noi suntem cele mai la îndemana exemple pentru copiii nostri!

Inainte de a imita ce vad la gradi/scoala/parc/societate, noi suntem modelul lor, atat in comportamentele bune, cat si in cele mai putin bune.

Au fost situatii cand am fost injurata si ironizata de copii de 4-5 ani … si am stat zile intregi si m-am gandit la asta: de unde stiu, de unde aud asta, ce ii determina sa mi se adreseze asa? Din pacate, copiii preiau in prima faza ce aud acasa, si mai apoi ce aud in anturajele de colegi/prieteni. Rolul nostru insa ca parinti, este sa ii ghidam, sa ii indrumam si sa le fim exemplu.

Fiul meu, Nicholas este entuziasmat sa exerseze limba engleza pe Duolingo, iar de curand m-a intrebat: “ai fi curioasa sa incerci si tu? Ce limba ti-ar placea sa inveti?”. I-am spus ca stiu 3 boabe de franceza si ca mi-as dori sa invat mai mult (mai ales sa vorbesc ... de inteles, inteleg cat de cat).

Nu am avut timp sa incep lucrul la franceza, pentru ca am o perioada extrem de aglomerata, insa in weekend, la insistentele lui, am finalizat o prima lectie. Am realizat de fapt ca trebuie sa intru in jocul lui si sa arat entuziasmul meu, sa vada ca imi place sa practic ceea ce el deja lucreaza, asa ca iata cum de acum inainte cum ne vom “duela” in stelute, vieți si etape ale invatarii unei noi limbi.

Creierul are nevoie de noutate permanent, chiar daca adesea ne spunem: “ce imi mai trebuie mie la varsta asta?”. Creierul se mentine tanar si se recreeaza ori de cate ori il stimulam si il punem la treaba.

Plafonarea si stagnarea il imbatranesc si il uzeaza, ceea ce duce la aparitia multor boli la care poate nu ne gandim. Este esential sa integram in activitatile noastre lucruri noi, sa facem miscare, exercitii de coordonare care sa il solicita si sa il tina in priza.

Cat despre copiii nostri si exemplul urmat, noi parintii, suntem baza. Spunea de curand Niculina Gheorghita la Radio Magic fm, cat de usor ne putem ajuta copiii in dezvoltare, prin a-i face curiosi. Curiozitatea ii ajuta sa exploreze, sa caute, sa retina lucruri, iar noi putem fi un aliat extraordinar in a-i ajuta in acest proces al invatarii: fie prin exemplu direct, fie prin a-i face sa fie curiosi.

Je suis Janine, merci, au revoir!

Există puține lucruri care stimulează creierul așa cum o face muzica. Pentru a-i ajuta pe copiii nostri sa se dezvolte sanatos, si pentru a ne ajuta si pe noi sa ne mentinem creierul tanar pe tot parcursul procesului de îmbătrânire, ascultarea sau redarea muzicii este un instrument excelent: MUZICA oferă un antrenament total al creierului.

Este extrem de important sa privim cu atenție modul în care reacționam la diferite forme de muzică și sa alegem genul care funcționează pentru noi.

Cu aproximativ 2 ani in urma, unul dintre profesorii cu care eu am lucrat la un workshop, a facut cateva postari in care arata si explica cum copiii pot lucra diverse activitati, imbinand muzica si anumite elemente printate pe foi. Mi s-a parut provocator si interesant, si am incercat si eu acasa. La scurt timp, am adaptat ceea ce am vazut si am propus si copiilor cu care eu lucrez, insa la un grad de dificultate mult mai mic. Eu vedeam cu ochiul liber beneficiile acestor exercitii, insa era important sa vad cu reactioneaza copiii la parcurgerea lor, si cum le primesc.

De la prima sedinta, copiii s-au aratat fascinati, astfel ca mi-am alocat saptamani bune, cat sa creez si mai multe exercitii de acest gen, potrivite atat copiilor mai mici, cat si copiilor mai mari (sau adultilor).

Nu doar feedback-ul copiilor a fost extraordinar, ci si al parintilor sau al terapeutilor cu care unii copii lucreaza in paralel, pentru ca parcurgerea acestor fise de lucru neuro ritmice, sunt de mare folos pentru toti cei care intampina probleme precum:

• lipsa concentrarii & atentiei

• probleme de coordonare

• ritm lent de a lucra la activitati

• incapacitatea de a fi prezenti in sarcina

• intarzieri in limbaj/balbaială

• afectiuni datorate unei probleme neuronale

• lipsa simtului ritmic

• probleme motrice

Exercitiile propuse au in prim plan coordonarea mana-ochi, reproducerea si imitarea simbolurilor sau a cifrelor prezente in imagini. Fiecare fisa de lucru are propria descriere si explica pe indelete modul in care trebuie parcursa. Bineinteles ca fisele pot fi folosite si adaptate in functie de cum doreste fiecare profesor/parinte/indrumator.

Cele 2 kit-uri BRAIN EXERCISES disponibile pe site, includ sarcini interactive complexe, permițând într-un mod ludic dezvoltarea conceptelor spațiale, coordonării, motricității fine și grosiere, percepției vizuale și auditive, atenției, memoriei, flexibilității gândirii, si ajuta la dezvoltarea abilităților de numărare, citire și operații logice simple.

Acest mesaj e pentru tine, mamă de copil mai mic sau mai mare!

Poate ca esti in perioada in care copilul tau e bebelus/toddler si este dependent de tine … pariez ca iti spui: “abia astept sa creasca, sa nu mai stea lipit de mine”! Sa stii ca am fost si eu acolo! Imi amintesc si acum zilele in care adormea pe mine la pranz si stateam nemiscata 2-3 ore, pentru a nu-l trezi. Tanjeam la o baie lunga sau la 3 ore de plimbat in mall, fara sa imping carutul sau tricicleta. Acum … la ani distanta, imi e dor de acele momente.

Poate ca esti mamă de copil care azi intra prima oara pe usa cresei/gradinitei. Sunt sigura ca te doare corpul, ca ai un gol in stomac si ca abia iti stapanesti lacrimile. Sigur simti sa faci pe detectivul si ai da orice sa devii invizibila si sa te strecori in clasa. Ti-ai scos telefonul de pe silent si il urmaresti constant, poate, poate primesti un semn de la educatoare. Am fost si in etapa aceea, si nu a fost deloc usor. Dar am constatat ca doar cand am transmis incredere copilului meu, lucrurile s-au asezat. Si da, imi e dor si de zilele cand in luam de la gradi si alerga cu piciorusele alea mici, strigand: “uteee, vinit mami!”.

Sau poate ca esti in rolul meu de azi, mama de copil scolar ce paseste in clasa a doua (gimnaziu/liceu). Deja rar ma mai tine de mana spre scoala, iar cand isi vede gasca de prieteni, uita ca sunt in preajma. Ba chiar are nevoie de intimitate, si imi spune cu privirea sa imi vad de treaba.

Fiecare etapa este frumoasa si grea in acelasi timp, insa odata cu trecerea anilor, realizam ca parca nu a fost totul chiar atat de greu precum am resimtit la acel moment.

Pentru toti parintii si toti copiii care azi au pasit intr-o noua etapa sau an scolar, transmit toate gandurile bune.

Fiti alaturi de copiii vostri, insotiți-i cu inima in drumul ce il parcurg, ascultati-le nevoile si fiti plasa de siguranta de care au nevoie!

Urameresc de multi ani metoda Dalcroze si stiu ca ofera o alternativa extraordinara in ceea ce priveste educatia muzicala in randul copiilor si al adultilor.

In toamna anului trecut chiar am participat la un seminar organizat de coordonatorul Adriana Aush, si mi s-a parut relevator, asa ca anul acesta, de cum am vazut ca se va tine la Bucuresti Cursul Intensiv de vara, m-am si inscris.

CURSUL INTENSIV DE VARĂ DALCROZE - MUZICĂ, SOLFEGIU, IMPROVIZAȚIE MUZICALĂ este un program unic, deschis în premieră în România în urma parteneriatului cu Institutul Jaques-Dalcroze Geneva. Programul este organizat de UNMB, în parteneriat cu Institutul Jaques-Dalcroze Geneva și Asociația Cultură prin Muzică.

Stiam din descrierea cursului ca voi experimenta diferite fațete ale pedagogiei muzicale de tip activ Dalcroze: exerciții de concentrare, coordonare, reacție, expresie, dezvoltare corporală prin și pentru muzică, sugestii muzicale pentru dezvoltarea și îmbogățirea percepțiilor corporale. Structura sa este articulată în jurul celor trei materii specifice pedagogiei Jaques-Dalcroze: ritmica Jaques-Dalcroze, solfegiul și improvizația muzicală.

Mi-am zis ... o sa ma descurc de minune, voi fi ochi si urechi si voi lua din mers tot ceea ce ni se preda.

Prima zi a inceput cu peripetii: nu am citit atent mesajul cu privire la sala in care se tine cursul, am si fost ghidata gresit de un domn de la administratie, astfel ca am ajuns la curs cam la o ora de cand incepuse. Pe fata profului si a colegelor era o privire de genul: "tu de unde ai aparut?".

Am intrat direct in paine si m-am aliniat cu colegele de grup, colege care se si cunosteau, ele fiind deja in anul 1-2-3 de curs. Erau deci familiarizate cu tot ce se intampla acolo. In mintea mea se auzea adesea: "ce caut eu aici?".

Pe toata perioada cursului, am lucrat cu 3 coordonatori: Jean Marc Aeschiman (directorul programului Cerificatului Dalcroze in Romania), Tamae Gennai (profesor de muzica si ritmica la Institutul Dalcroze din Geneva), si Simona Paraschivu (profesor de dans clasic si dans contemporan).

Majoritatea cursurilor le-am tinut cu Jean Marc, un pedagog extraordinar, de la care am auzit atat de multe lucruri frumoase, incat uneori ramaneam cu gura cascata. Desi are o varsta inaintata, energia si vibe-ul lui intreceau cu mult toata enegia intregului grup, iar ce am apreciat cel mai mult la el, a fost faptul ca niciodata nu a trecut la un alt exercitiu, fara a se asigura ca toate am inteles ce am lucrat anterior.

Cu Simona Paraschivu am lucrat pe partea de dans, coregrafie si improvizatie. Evident ca ma asteptam sa ne miscam putin stanga/dreapta si sa facem cativa pasi de dans. Ei bine, m-am lasat dusa de val, explorand toate propunerile Simonei Paraschivu, pe care o admiram continuu. Este o profesoara dedicata, blanda, carismatica, cu o prezenta care umple sala prin miscarile si atitudinea ei (pana sa lucrez ceea ce ne arata, ii admiram modul elegant in care se misca). Chiar si la cursurile Simonei am simtit ca mi-am depasit cu mult limitele, si din nou, in mintea mea auzem: "chiar fac eu asta?".

In ultimele 2 zile, in cursurile noastre a fost integrata si Tamae, o profesoara super implicata care imprastie energie prin toti porii. Modul in care ne-a dirijat la cursul de improviztie vocala, pe cele care nu stapaneam bine (sau deloc) un instrument muzical, m-a fascinat. A reusit sa creeze mici piese, mici pasaje pe voci, folosind niste tehnici cu care eu nu am lucrat niciodata. Din nou am fost scoasa din zona de confort si m-am simtit stangace, insa am incercat sa ma bucur de orice lucru nou mi se propunea.

Dupa 5 zile intense de lucru (plecam la 7 dimineata, reveneam la 21.00), corpul meu nu mai stia sa raspunda la comenzi. Mergeam robotic si aveam asa mare febra musculara, ca ma durea corpul chiar si in somn.

Pentru mine, aceasta experienta a fost revelatoare! Pe langa faptul ca am reusit lucruri de care nu ma simteam capabila vreodata, am invatat lectii pretioase de la profesionisti, de care sigur voi tine cont intreaga viata, atat pe plan personal, cat si pe plan profesional.

In septembrie 2023, mi s-a propus sa ma alaturi gradinitei Montessori Class Preschool, cu optionalul Music class. Avand o perioada aglomerata, cu multe proiecte in curs, am fost destul de rezervata in a raspunde afirmativ, insa atat de frumos au decurs discutiile telefonice/via email, incat am stiut dinainte de a ajunge fizic in gradinita, ca am de-a face cu oameni buni.

Prima oara am tinut un demo la cele 2 sedii din Chiajna, si va spun sincer, a fost dragoste la prima vedere atat intre mine si copii, cat si intre mine si cadrele didactice.

Am intrat cu emotii in gradinite, pentru ca asa cum copiii se tem de medii si oameni noi, la fel ma simteam si eu. Insa stiti ce au facut colegele mele din gradinita? M-au primit cu blandete si m-au acomodat exact asa cum fac cu copiii care iau prima oara contact cu colectivitatea.

Dupa scurta vreme, m-am simtit de-a casei, si faptul ca am legat o relatie frumoasa si cu mare parte din parintii copiilor, m-a ajutat mult sa imi usurez munca.

Am invatat si inca invat multe de la colegele mele din gradinitele Montessori Class Preschool, si apreciez enorm efortul lor de a indruma copiii cu blandete si bucurie. Ajung de cele mai multe ori mult mai devreme in gradinita, si observ dintr-un colt modul in care lucreaza cu copiii, tehnicile prin care reusesc sa ii linisteasca, dar mai ales, observ cum ii alina si ii strang la piept cand acestia striga: "Mi-e dor de mami!".

Gradinita Montessori Class Preschool are 3 locatii, 2 dintre ele fiind situate in Chiajna, iar a treia in zona centrala (zona Piata Alba Iulia). Sunt bucuroasa sa fac parte chiar si part time din aceasta echipa, si sa pot livra ceea ce stiu, in cele 3 locatii ale gradinitei.

Ador motto-ul de pe site al gradinitei: "Mai mult decat o scoala, un mediu pentru viata!".

Montessori Class Preschool oferă tuturor copiilor între 1,5 și 6 ani o educație echilibrată urmând învățătura Mariei Montessori. Grădinița aduce împreună un mediu frumos și bine pregătit, profesori certificați Montessori și materiale atent selecționate. Clasele MCP sunt concepute să întâmpine nevoile tuturor copiilor, iar comunitatea asigură învățarea independentă și suportul emoțional de care fiecare copil are nevoie ca să își dezvolte potențialul cu care se naște.

Clasele Montessori urmăresc principiile filozofiei Montessori ca structură și metodă de lucru.
Paleta de vârste diferite vine în întâmpinarea perioadelor senzitive prin care trec copiii în copilăria timpurie. Clasa este un mediu interactiv care dezvoltă imaginația, simțurile și independența copilului.

Clasele spațioase și luminoase oferă un mediu bine pregătit care facilitează învățarea și explorarea. Materialele estetice și atent selecționate, așezate la nivelul copilului, îl ajută pe acesta să își rafineze simțurile.

In gradinitele Montessori se respecta nevoia de independență din fiecare copil. El își dorește să facă lucrurile singur și se simte foarte fericit atunci când reușește. El devine conștient de puterea pe care o are, iar profesorii sunt doar călăuza de care copiii au nevoie în descoperirea lumii înconjurătoare.

Educația cu blândețe și respectul pentru unicitatea fiecăruia, creează o legătură neprețuită între educator, copil și părinte.

Am vazut in nenumarate randuri ca se incurajeaza puterea de alegere a fiecărui copil. Asa cum transmit si eu adesea insa, pentru asta este nevoie de reguli clare, pozitive, de așteptări clare care îl ajută pe copil să înțeleagă consecințele alegerilor lor.  Comunitatea clasei este doar o oglindă a societății în care copilul se va transforma în viitorul adult.

In functie de programa scoala, copiii au acces la:
- Zona Viaţa practică care presupune existența acelor materiale
care să susțină activităţi efectuate în viaţa de zi cu zi, care ajută
copiii să devină independenţi, încrezători în sine, ordonaţi şi să-i
înveţe să se concentreze.
- Zona Senzorial, unde copilul are acces la materiale senzoriale și
poate să distingă, să ordoneze, să clasifice şi să descrie impresii
senzoriale legate de lungime, înălţime, temperatură, greutate,
culoare, înclinare, miros, etc.
- Zona Matematică cu material specific Montessori, unde fiecare
exerciţiu se creează în jurul unor experienţe specifice care constituie
baza pentru dezvoltarea în viitor a gândirii matematice abstracte.
- Zona Limbaj, unde utilizând materialul Montessori, educatorul îl
ajută indirect pe copil să-şi îmbogățească şi să-şi perfecţioneze
limbajul.

- Zona Știinţă și cultură – Libertatea de care se bucură copilul în
mediul special creat, îi permite să experimenteze, să observe şi să
mânuiască, să exploreze, să perceapă, să descopere şi să clasifice.

​Sper sa va ajute parerea mea si sa va faca curiosi sa programati o vizita in aceasta institutie, cu incredere! Am ajuns in multe scoli si gradinite din Bucuresti cu atelierul muzical, si pot numara pe degete locurile in care m-as intoarce.

Informati-va atent atunci cand alegeti cresa/gradinita pentru copiii vostri, cautati sa rezonati cu managerul/educatorul, si aveti incredere in echipa pe mana careia va lasati copilul. Doar lucrand in echipa cu cadrul didactic, puteti vedea progres, ci nu regres.

Învată mereu ceva nou!

Fii curioasă! Explorează!

Pune-ți mintea la lucru!

Caută mereu sa experimentezi lucruri altfel!

Investeste in pasiuni noi!

Stiu ca toate cele de mai sus sunt extrem de benefice mintii noastre, insa nu mereu ne este usor sa iesim din zona de confort, corect? Imi doream de multa vreme sa creez tutoriale de percutie corporala pentru canalul youtube, insa habar nu aveam cum/de unde sa incep. Am gasit cu chiu, cu vai, o explicatie din care nu am inteles nimic, asa că m-am dat batuta.

Am reluat a doua zi procesul/ideea, si parcă din ecuatia de gradul 5, ajunsesem la una de gradul 3. Iar m-am enervat si iar am inchis laptopul.

Ce credeti?

In noaptea cu pricina, nu am dormit. Visam elemente corporale, visam cum lucrez la astfel de exercitii, iar in urmatoarea zi m-am pus iar la laptop.

Abia reusisem sa inteleg o parte din montarea unui astfel de tutorial, cum sa visez ca il duc la final???

Chiar nu credeam ca voi reusi sa invat sa montez figurina cu figurina, ca voi putea mixa pe muzica toate insemnele din tutorialele create. 4 zile am “bibilit” (pe romaneste) sute de insemne si functii care sa redea oarecum ce aveam eu in minte, si usor, usor, am dat o forma unui prim tuturial de 28 secunde. Da! 4 zile de munca pentru 28 de secunde de material.

A fost chiar greu, si a iesit ceea ce puteti vedea acum pe canalul meu youtube: https://youtube.com/@geaninastudencu?si=m7qfwrzTa7MBDhO5.

Le puteti incerca inclusiv cu copii de 3-4 ani, pentru ca sunt tutoriale usoare, scurte, pe care le-am realizat in functie de cunostintele pe care (NU) le-am avut in momentul realizarii. Sa nu ne oprim niciodata din a incerca/a invata.

Eu sunt mandra ca am reusit singura sa montez/editez de la 0 aceste tutoriale si promit ca va urma o serie lunga de astfel de exercitii, pe care sa le lucrati acasa sau la clasa.

Cum va simtiti cand iesiti din zona de confort?

Nu aveam in plan sa vizitam Istanbulul vara aceasta, insa am fost convinsa de cativa parinti din comunitate sa imi iau cateva zile libere.

Nu ne-a atras prea tare litoralul romanesc, asa ca am decis sa mergem la Istanbul, cu masina personala. Ne-am gandit si razgandit cu privire la ora de plecare, insa intr-un final am decis sa plecam la 3.30 dimineata, astfel ca eram si odihniti (adormit la 9.00), plus ca doream ca Nicholas sa doarma jumatate de drum, cat sa nu i se para plictisitor drumul. Am procedat corect, si intr-adevar, jumate de drum a dormit. Am iesit prin Bulgaria, iar trecerea la vama a fost rapida.

Desi drumul pe waze arata 9 ore, cu opririle de la vama + mici opriri pentru cafea si dezmortire, ajungi sa faci 11-12 ore. Am ajuns la hotel in jurul orei 14.00, iar dupa o masa rapida la mall-ul de langa, am dormit pana spre seara. Am fost cazati pe partea asiatica a Turciei, iar hotelul ne-a oferit apartament la etajul 39 din 42 - chiar am avut un peisaj superb.

In prima seara nu am avut multe optiuni de vizitat sau explorat, astfel ca am ales o simpla plimbare pe faleza Bosforului - intr-adevar, peisaj extraordinar. La ora 22.00 multe familii cu copii mici abia soseau in zonele verzi/pe faleza. Veneau cu paturi, carti, picnic si se bucurau de atmosfera relaxanta - mi-a placut sa vad asta.

A doua zi dupa micul dejun am plecat sa vizitam: am ajuns prima oara la Blue Mosq. Pana sa ajungem insa la moschee, am vazut cu adevarat ce inseamna aglomeratia din Istanbul si mai ales, provocarea de a gasi parcare. Cred ca am spus de nenumarate ori in aceasta vacanta, ca Bucuresti-ul este fabulos din acest punct de vedere. In Istanbul se conduce haotic, sunt milioane de masini pe toate benzile existente, soferii rareori semnalizeaza, iar pietonii sunt efectiv inconstienti - traverseaza pe unde au nevoie, fara a se asigura o secunda. Mai pe romaneste, se arunca in fata masinii. Ce inseamna insa sa gasesti parcare? Sa lasi masina pe un teren full de masini, si sa lasi cheia domnului de la parcare, care muta si schimba masinile intre ele, in functie de cine are nevoie sa iasa. A fost necesar sa facem si noi asta, desi mi s-a parut riscant si m-a scos maxim din zona de confort. Langa Blue Mosq se afla si Hagia Sofia, pe care am admirat-o din exterior - era coada si la bilete, iar Nik era cu gandul la ... Legoland.

Am ajuns la Legoland, situat intr-o zona cu centre comerciale - nicidecum nu este un Legoland in genul celui din Dubai sau Germania, ci este o parte din etajul unui mall, cu cateva activitati pentru copii + multe zone in care copiii pot construi cu piese de lego. Biletul per persoana a costat in jur de 1000 lire turcesti, deci cam 140 lei persoana.

Langa Legoland, la parterul mall-ului, am gasit un restaurant la care am revenit in fiecare zi ce a urmat, atat de mult ne-au placut mancarea-ambientul: avea multe feluri de mancare, generoase si la pret bun - Happy Moon's caffe.

In general, intre orele 15.00-18.00 reveneam la hotel pentru relaxare - piscina.

Tot in a doua seara, am ales sa facem excursie pe Bosfor, cu cina si entertaiment incluse - am cumparat excursia de pe un site local, iar preturile incepeau cu 29 euro, si se opreau la 60 euro, in functie de ceea ce iti alegeai: loc VIP, bauturi alcoolice sau nu, meniu de lux sau nu etc. Am ales ceva la mijloc, un meniu fara alcool la 40 euro, iar pentru copil au facut reducere 50%. Sa gasim parcare in port iar a fost o mare provocare: ne-am invartit peste 45 minute, iar solutia a fost din nou una neortodoxa - am lasat cheia la o parcare privata. Costul parcarilor este in jur de 100 lire turcesti pe ora. Excursia pe Bosfor iti ofera un peisaj superb, e mirific sa vezi de pe apa sute de cladiri luminate, care la randul se reflecta in apa. Nu pot spune ca am avut parte de super show sau un meniu waw, deci consider ca si daca alegeam cel mai ieftin pachet, ne bucuram la fel de mult de priveliste si plimbare.

Ziua ce a urmat a inceput in cartierul colorat Balat - un cartier intim, cu localnici draguti, cu sute de pisici in jurul cafenelelor si cu multe magazine de suveniruri si restaurante. Ne-am bucurat de o scurta plimbare si de o cafea buna.

Ziua a 3-a a venit insa si cu multa adrenalina si rugaciuni, pentru ca am ales sa mergem la un parc de distractii - pentru copil: Vialand Tema Park. Pe site-ul Vialand aparea un cost de 60 euro/persoana, insa nu am fost siguri de cateva detalii, astfel ca am decis sa cumparam bilete direct de la ghiseu. La ghiseu am aflat insa ca pretul este 90 euro/persoana, pentru a beneficia de intrari la mai multe atractii. Noi am cumparat biletul standard, mai existau insa si bilete GOLD si DIAMOND (care includeau mancare si alte atractii de care Nik oricum nu parea interesat).

Primele zone au fost dragute, erau potrivite si copiilor mai mici, iar Nik s-a bucurat de joaca. Pe masura ce inaintam, apareau insa provocari mai mari, potrivite si adultilor, iar baietii m-au provocat sa le incerc. Doamne, ce o fi fost in capul meu? Eu stiam ca imi place siguranta, ca trebuie sa simt pamantul sub picioare, insa in mintea mea se auzea continuu: "fa-o pentru copil". Am testat 3 atractii cu adrenalina, care m-au scos maxim din zona de confort. Acum rad si mi se pare funny, insa cand eram acolo sus, in mare viteza, imi tineam ochii inchisi si numaram secundele. Insa, a meritat: copilul meu mi-a spus cele mai frumoase lucruri intr-unul din carusele: "mami, ma tin doar cu o mana. Cu o mana te tin pe tine, sa iti dau incredere!". Pentru acest moment frumos cu Nik, a meritat sa indur toata frica de acolo de sus, si mai ales, din cadere.

In fotografia de mai sus eram intr-o barca, care urca pe niste rulmenti destul de sus, iar deodata, cu viteza, cobora in apa. Am urcat de 2 x pe acei rulmenti: prima cascada a fost la o inaltime mai joasa, iar a doua aproximativ de 2 x mai sus decat prima. La aterizare, se vede cum aratam: ne-a stropit maxim! Parcul in care ne-am buucrat de aventura se numeste Vialand Park - si intrarea se face printr-un mall - sa nu cautati parcare in exterior daca ajungeti - se parcheaza la mall si se iese prin mall spre ghisee/intrare.

Spre seara am pornit spre Galata Tower - aici a fost singurul loc in care am gasit parcare subterana, cu bariera, cum de altfel eram obisnuiti de acasa. Din nou, am dat de mii de oameni, erau cozi imense la intrare, asa ca am decis sa facem doar o scurta plimbare pe strazile adiacente. Am fi dorit sa cinam acolo, insa era full si la restaurante, asa ca am decis sa revenim la Happy Moon"s.

Ziua a 4-a am inceput-o la Grand Bazar. Nu ne-am dus setati sa facem cumparaturi, si nicidecum sa venim acasa imbracati in "branduri", insa am fost curiosi sa vizitam bazarul cu 6000 de magazine. Am mancat in zona bazarului celebrul covrig cu susan, ne-am plimbat si am admirat uimiti miile de magazine pline cu te miri ce. Care a fost cea mai mare provocare? Exact: PARCAREA! Am gasit tot o parcare reinterpretata, am mancat baclava si incghetata, am cumparat cateva suveniruri si am plecat mai departe.

Citisem dinainte de a pleca, despre Museum of Ilussions - asa ca a fost pe lista noastra de vizitat, mai ales pentru Nik. Pot spune ca de acest muzeu am fost dezamagita: am platit toti 3 aproximativ 250 lei, si este de 2 x mai mic decat cel din Afi Cotroceni. Iar camerele/iluziile, sunt aproape la fel ca cele pe care le-am vazut si la Afi de cel putin 3 ori - sunt si 2-3 incaperi diferite. Deci daca ati fost la Muzeul Simturilor din Afi Cotroceni, nu vi se va parea nimic waw aici.

Am decis ca ultima seara sa o petrecem pe langa hotel, sa ne plimbam si sa ne odihnim, caci urma un nou drum de 10-11 ore. De aceasta data am plecat din Istanbul la 9 dimineata, si am ajuns acasa la 20.00, cu opririle aferente.

Concluzia? Frumos, da obositor, mai ales daca ai si copil cu tine. Nik a fost foarte intelegator, a avut rabdare si s-a adaptat in orice context. Noi am avut de acasa pregatita o lista care sa includa atat locuri pentru adulti, cat si locuri pentru copii.

Ne-am bucurat de experienta, de locurile vizitate, de bucatele gustate si de momentele petrecute in 3, insa nu cred ca voi relua curand o calatorie de 10 ore cu masina (si cu copilul), si mai ales intr-un oras atat de aglomerat, in care foarte putin se vorbeste engleza - cel mai mult ne-am inteles cu google translaate sau prin semne (nici in restaurante sau mall-uri nu am gasit persoane cu care sa ne conversam fluent in engleza).

PS: MUSAI de platit vinieta la bulgari, si HGS in Turcia (un fel de rovinieta de a lor - noi am facut de indata ce am trecut vama la turci). Sa aveti procuri pentru masina, daca aceasta este in leasing sau daca persoana din actele masinii nu coincide cu persoana care conduce masina: la bulgari, procura in romana/engleza, iar la vama cu Turcia, procura tradusa si legalizata in limba turca.