Majoritatea dintre noi suntem pe pilot automat, corect?

Alergam continuu, de dimineata pana seara, mintea ne este blocata in foarte multe activitati, probleme, taskuri sau lucruri marunte nesemnificative, pentru care ne stresam mai mult decat este cazul.

Din sondajul facut in cercul meu de prieteni si in comunitatile social media, am aflat ca nu prea ne gandim la noi, ca ne punem adesea pe ultimul loc, si ca suntem blanzi cu noi abia cand cedam din punct de vedere fizic sau emotional.

Dar oare nu ar fi mai benefic sa prevenim toate aceste situatii care ne aduc stare de neliniste sau complicatii medicale? De ce abia cand ajungem in stare de urgenta ne spunem "ce bine era daca ...?'".

Zilele trecute am dat de un document scris de Profesorul Constantin Dulcan, care a facut o lista cu medicamentele nedisponibile în farmacii. Toate "medicamentele" prescrise mi se par necesare OBLIGATORIU, oricarei persoane:
1. Exercițiul fizic 
2. Trezirea timpurie
3. Dieta echilibrată
4. Râsul
5. Atitudinea pozitivå
6. Somnul
7. Meditația
8. Iubirea fata de altii
9. A fi iubit
10. Recunoştința 
11. Renunțarea la ranchiună, duşmănie
12. A fi surprins
13. Citirea și hrănirea sufletului cu spiritualitate
14. Cântatul şi dansul
15. Imbrățişarea
16. Gândirea pozitivă și gândirea corectă
17. A avea încredere și a crede într-o putere spiritualà superioară
18. Prietenii buni 
19. A fi iertat şi a ierta pe alții
20. Baia de soare

Incerc sa aplic pe rand, cate putin din fiecare, si recunosc: imi schimba starea instant. Ar fi de mare folos sa avem aceasta lista printata si la vedere, cat sa nu omitem unul dintre aceste "medicamente" pentru suflet.

Nu doar copiii au nevoie de joaca, ras, dans, glume, prieteni si experiente, ci si copilul nostru interior.

Te provoc sa pui piesa preferata, sa canti si sa dansezi din toata inima!

Binecuvantare e, cand rasare soarele - asa spune o piesa cantata de Feli, corect?

Si fix asa e, insa cand treci prin situatii dificile, ti se pare ca nu mai vezi soarele.

Am incheiat anul cu turbulente, l-am inceput cu turbulente … si tot ce fac acum e sa caut lectiile pe care sa le invat din tot ce am trait, caci fiecare suferinta aduce o lectie si un pas spre evolutie.

Pana acum, pe lista lectiilor mi-am notat doar ca stresul ne imbolnaveste. Si de aici incep sa caut, sa sap … ce oare ar trebui sa se mai intample, ca sa fim mai detasati de toate chestiile care ne afecteaza? Cand vom invata sa ne punem pe primul loc si sa nu ne mai gandim doar la nevoile celorlalti? De ce e nevoie sa ne sacrificam pe noi, pentru binele altora? Pai, pentru ca avem aceste credinte inradacinate: sa nu suparam, sa nu deranjam, sa fie bine, ca esti egoist domne daca te pui pe primul loc.

In luna decembrie am pierdut pe cineva tare drag familiei noastre, un tanar care a decis ca ii e poate mai bine in alta viata. Vestea ne-a daramat si a adus multa suferinta. In luna ianuarie, din cauza stresului si a durerii, din cauza tuturor grijilor, mama mea a fost afectata la nivel cerebral, astfel ca a fost operata de urgenta, pentru a elimina hematomul cu care s-a ales. Stiti pentru ce ii multumesc lui Dumnezeu? Ca mi-a dat intuitia de a-mi salva mama: dupa cateva ore bune petrecute la un spital de stat din Bucuresti, dupa "n" analize, a fost trimisa acasa cu "nurofen si spray nazal", si cu un diagnostic ce presupunea depresie. Ajunsa cu ea acasa, ca e perfect sanatoasa clinic (la indicatiile medicilor), am simtit ca nu este corect diagnosticul. Inima mea spunea ca are ceva mai grav, astfel ca am decis in doar o ora sa mergem la alt spital pentru investigatii. Adevarul din pacate, a fost in intuitia mea: conform CT, mama mea avea un hematom la cap.

In timp ce mama mea era intr-un spital, eu eram in altul, pentru a efectua o operatie noninvaziva, insa deloc placuta: CRIPTOLIZA. Dupa ce ani de zile am luptat cu dureri mari de gat, inflamatii si luni de zile abia am reusit sa cant sau sa vorbesc, am gasit cauza. Pe amigdalele mele se depuneau continuu reziduri de mancare, caci pe amigdalele mele existau niste cripte care iata, prin aceasta interventie, au fost cauterizate.

Din toate aceste experiente dureroase si la propriu si la figurat, am dedus un singur lucru: noi suntem pentru noi cei mai importanti, iar daca ne invatam sa traim cu acest sentiment, vom deveni importanti si pentru ceilalti.

Pana atunci insa, retineti un lucru: esti unic/ă, si esti perfect/ă asa cum esti!

Sanatatea e cel mai de pret lucru, asa ca si daca va doare unghia, mergeti la un control. Nu mai tratati superficial semnele pe care vi le transmite corpul.

Va imbratisez!

M-a intrebat o mămica (telefonic), de curand: “daca vin cu fetita mea de 2 ani si 4 luni, vei avea rabdare cu ea?”

Initial am ramas blocata si nu am stiut ce sa raspund, pentru că de fel am rabdare, insa abia ulterior am inteles temerea mămicii. Fusese cu fetita sa la ziua cuiva, unde a avut si animator. Se pare ca fetita a fost luata pe sus de la mama din brate, bagata printre bile si printre multi copii. Fetita doamnei bineinteles ca s-a speriat, nefiind invatata cu oameni noi deodata.

In primul rand, la atelierele mele muzicale, la grupa 1-3 ani participa musai si un parinte/bunica, tocmai pentru ca cel mic sa fie in compania unei persoane apropiate. Nici un copil care ajunge la mine, indiferent de varsta, nu este obligat sa ma imbratiseze, sa stea cu ochii doar la mine, si nicidecum nu cert pe nimeni.

Adesea, impun limite blande mai ales fata de copiii mai mari care inteleg notiunea de societate si responsabilitate, insa in ceea ce priveste bebelusii, apropierea de mine se face step by step. Este foarte important ca inainte de a ajunge la mine, copiilor sa li se transmita ca nu vin la un loc de joaca, ci la o activitate educativa ghidata de un profesor, unde trebuie sa asculte instructiunile. Este de ajuns ca un copil din 10 sa nu fie atent si sa deranjeze, si astfel intreaga grupa devine agitata si isi pierde interesul fata de exercitiul prezentat. In cadrul unui atelier muzical cultivam rabdarea, empatia, respectul fata de colegul care presteaza un exercitiu individual, si ne bucuram de multitudinea instrumentelor si a jocurilor creative.

Observ repede daca un copil nu este incantat de activitatea mea, si transmit parintelui - este esential ca celor mici sa le trezeasca interesul si sa ii ajute cumva activitatea muzicala sau jocurile propuse de mine.

Cum am ajuns sa lucrez in acest stil?

Cred ca m-au ajutat si cartile, si cursurile, cred ca si faptul ca sunt mamă, dar cred cu tarie ca a fost mâna celui de sus, spre a ma indruma pe acest drum.

Si iata ca invatand si intelegand nevoile copiilor, ajungi sa ii port pe brate. Ba chiar se supera daca nu primesc un pupic sau o imbratisare la finalul atelierului.

Pentru a lucra cu copiii si pentru a-i atrage, e nevoie iubire, blandete si bucurie.

Multumesc pentru ca sunteti alaturi de mine de atata vreme!

Viata nu e mereu roz, si e normal ca uneori sa dam piept si cu situatii neplacute. Atunci când ai parte de o tragedie sau neprevazutul te ia prin surprindere, ai impresia ca lumea s-a sfarsit.

Cand ne confruntam cu probleme de zi cu zi, situatii dificile, neajunsuri, nervi, cand dam de oameni care ne debusoleaza si ne ingreuneaza existenta, ni se pare ca doar noua ni se intampla lucruri nasoale. Dar micile tachinari, hopuri, provocari de care dam in viata de zi cu zi, nu inseamna de fapt nimic.

Ce e cu adevarat trist este sa nu fiti bine tu sau familia ta, sa pierzi oameni dragi, sau sa nu te poti trezi a doua zi. Pierderea celor dragi lasa rani adanci, lasa intrebari fara raspunsuri si suflete indurerate.

Nu am avut parte de tragedii mari in viata sau in familie, Dumnezeu ne-a ferit de durere, insa in putinele dati cand am avut de-a face cu durerea ... a fost intesa. Stiu bine teoria mortii, cunosc si predicile preotilor despre moarte si viata de apoi, insa cu toate acestea, imi este greu sa concep pierderea celor dragi. 

Si iata ca aproape in ajun de Craciun am asistat la un eveniment negru, care m-a îngenunchiat - unchiul meu drag si tanar, cu care am copilarit, cu care am crescut si cu care am dansat la toate discotecile si nuntile din sat, ne-a parasit. Imi este tare greu sa stiu ca nu il voi mai vedea, ca nu voi mai ajunge prin surpridere la poarta sa, claxonand ca o nebuna - an de an ii facem o astfel de surpriza. De cum ajungeam, stia ce are de facut: sa puna caii la caruta, sa ma plimbe prin sat. Repetam traditia asta chiar si acum, in ultimii ani, doar ca acum mai avea un calator: pe fiul meu, care adora sa mearga la tara (a mostenit de la mine bucuria aceasta).

Am facut fata cu greu inmormantarii, insa ma rog si imi doresc sa fie intr-un loc mai bun. Va ramane mereu in sufletul nostru, asa cum il stim: cu zambet larg, cu muzica la maxim si cu chef de viata.

Tocmai de aceea va spun din inima: pretuiti oamenii de langa voi, sunati-va familia, prietenii, parintii, rudele, faceti sa fie armonie si fiti in pace cu semenii vostri! Urcati-va in masina si vizitati oamenii pe care ii iubiti, cat sa nu fie nevoie sa conduceti spre ei pentru ultimul drum.

E vremea lor, e vremea colindelor!

Colindele sau cantecele din popor pe care le fredonam in perioada sarbatorilor, au un farmec aparte atunci cand ne acompaniem cu un instrument sau cu batai de palme.

Exista nenumarate instrumente sau jucarii cu ajutorul carora putem tine ritmul, insa ce e de facut atunci cand magazinul de la coltul blocului este inchis sau livrarea online se face in cateva zile?

Pai e simplu: improvizam!

Dupa parerea mea, instrumentele vedeta ale lunii decembrie sunt clopoteii, zurgalaii, si marakas-urile (zdranganitoare, le spunem noi adesea).

In articolul de azi vin in ajutorul vostru cu o idee inedita, care va poate fi de folos daca doriti sa va acompaniati cand cantati un colind si nu numai.

Este vorba despre realizarea unui marakas hand made. 

Cum facem asta?

Aaveti nevoie de: o sticla de plastic de jumatate, si boabe de orez/fasole sau penne-paste. In functie de varsta copiilor vostri si in functie de riscul de a inghiti ceea ce folositi, alegeti ce este potrivit pentru voi. Sunt mici sansele ca un copil de un anisor sa desfaca dopul sticlei strans tare, insa ca masura de precautie pentru copiii mici, folositi penne/spaghetti sau obiecte ce nu pot fi usor inghitite.

Veti observa insa daca testati, ca fiecare produs introdus in sticla scoate sunete diferite: spre exemplu, orezul reproduce un sunet mai fin, mai linistit, pe cand fasolea sau penele (pastele), reproduc un sunet mai grav.

Puteti face marakas pentru intreaga familie, punand produse diferite in sticlele voastre, pentru a vedea cum suna la fiecare.

Si va propun sa va si acompaniati pe un colind preferat. Eu va dau un exemplu, ca sa aveti idee, insa puteti improviza pe piesa favorita.

Spre exemplu, pe tot parcursul piesei Jingle bells, puteti tine ritmul tinand cont de bataile 1-2, 1-2-3

Acum ca aveti si intrumentul, si metoda de a tine ritmul, la actiune va rog!

Daca va iese, m-ar bucura un clip cu voi - spor la colindat si la bani!

Ma amuz maxim cand in fiecare an, aud replica: "ne-a luat iarna pe nepregatite".
Si recunosc, pana si noi o folosim in viata de zi cu zi, mai ales cand ne prind primii fulgi de nea cu cauciucuri de vara, corect?

Nu stiu cum se simte la voi, insa pentru mine tare lung pare anotimpul rece. Mi se pare ca din noiembrie si pana in martie sunt intr-o hibernare continua, si gasesc diverse motive sa nu ies din casa, desi aici in capitala, avem optiuni cu carul.
Asa am procedat si cu fiul meu in primii doi-trei ani de viata: nu ieseam ca e departe, nu ieseam sa nu raceasca, nu ieseam ca adoarme, nu ieseam ca i se face foame, nu ieseam ca ... inventam eu ceva. De fapt, multe dintre motive erau legate strict de comoditatea mea, nicidecum de refuzul lui de a merge la diverse activitati sau in oras.

Si am simtit acest lucru, in sens negativ, cand am dat piept cu realitatea, cand l-am inscris la gradinita: acomodarea a fost extrem de grea, era inchis in el, introvertit, speriat de oameni si de copii, trist ... motiv pentru care in 4 saptamani de gradinita a intrat intr-o depresie/anxietate de separare, pentru care am muncit 6 luni sa isi revina. 
Cum se manifesta acasa? Nu mai zambea, nu se mai juca, statea doar in coltul patului, nu ma lasa sa ma dau jos din pat (ma tinea de mana continuu), nu isi mai accepta tatal/bunicile, la nani ma tinea strans de mana, si nu mai era atat de vocal verbal - in  ideea in care era mega dansator si cantaret.

Au fost necesare 6 luni de pauza de gradi, restabilirea echilibrului intre noi, transmiterea increderii ca suntem cu el, reluarea lenta a diverse activitati banale precum mers in parc, iesit pe strada (refuza sa mai iasa si din curte). Foarte greu am reusit sa il ducem la diverse piese de teatru sau activitati la care erau prezenti copii, foarte greu a reusit sa se indeparteze un metru de noi.

Cu rabdare multa, cu eforturi psihice si cu blandete, am reusit. O lunga perioada de vreme am mers ocazional la diverse ateliere, activitati, la biserica, am avut mereu rude la masa, cat sa fie invatat cu oameni. Si am incercat din nou aomodarea la o noua gradinita, mult mai informati si cu mult mai multe cereri fata de personalul din gradinita. Spre exemplu, a avut parte intai de joaca in curtea gradinitei (in prezenta noastra), apoi a mers o ora, a doua zi doua ore, si tot asa, garantadu-i ca mami e afara si vine de indata ce are nevoie.

Slava cerului, nu a fost nevoie sa vin de afara, caci din a doua saptamana a cerut sa doarma cu copiii la pranz,

M-am intors in timp. si evident ca m-am invinovatit pentru ca nu am stiut sa procedez altfel cand era mic, si nici resurse informative nu am avut. Noi, mamele, oricum ne invinovatim in exces, si a fost si cazul meu.

Iar daca ai deschis acest articol si te regasesti, fie ca ai un copil mai mic sau mai mare, te incurajez sa investesti in experiente, in legaturi socio emotionale care sa il ajute pe copil. Adidasii Balenciaga sau bluzita Hugo Boss nu ii vor da o imbratisare cand va fi in impas, insa increderea in sine si puterea de a verbaliza ce are de spus, clar il vor ajuta sa depaseasca situatii/momente tensionate.

Sa nu iesim cu copiii pe motiv ca e frig sau ca e cald, nu e benefic nici pentru ei, nici pentru noi. Si daca to am pomenit si de "noi", atelierul muzical pentru doamne a fost creat tocmai pentru a va ajuta si pe voi mamele/femeile, sa va deconectati putin de griji si stres.

Cand cunosc oameni noi, copii noi, sufletul meu primeste bucurie!

In ultima vreme, tot mai multi medici neurochirurgi, medici specialisti, psihologi sau terapeuti, arata si argumenteaza cat de importanta este muzica in viata noastra, inca din perioada intrauterina. Pentru ca da, cam de pe la 3 luni de cand este in pantec, copilul percepe si intelege toate sunetele din exterior. De ce oare vocea mamei este de cele mai multe ori singura care il calmeaza si il linisteste? Pentru ca el este familiarizat cu ceea ce a auzit timp de 9 luni.

Dar ce reprezintă tempo-ul, ritmul si măsura, atunci cand vine vorba de muzica?
 
Sigur ati auzit adesea acesti termeni, insa la ce fac referire, mai exact?
 
Va voi detalia succint ce reprezinta fiecare, si veti vedea astfel, ce diferente exista intre acesti termeni.
 
TEMPO - se refera la viteza generala a piesei. Daca bateti din picior sau dansati pe o anumita piesa, tempo-ul ar fi rapiditatea sau incetineala cu care ati face miscarile repetate.
 
RITM - se refera la durata unei serii de note si la modul in care acestea se grupeaza in unitati.
 
MASURA - este creata de creierul nostru prin procesarea informatiilor oferite de ritm si intensitate si se refera la modurile in care sunt grupate tonurile intre ele. Spre ex., masura de vals le organizeaza in grupuri de cate 3, iar un marș le organizeaza in grupuri de 2 sau 4.

In ceea ce priveste copiii, sau de ce nu, adultii, cei care au ascultat mult timp muzica, cei care au stat in medii in care chiar si in surdina s-a auzit un radio, au mult mai dezvoltat ritmul si urechea muzicala, decat cei care nu au fost expusi la muzica.
Chiar daca nu sunteti ritmici si nu aveti ureche muzicala. acest lucru se poate remedia. Este nevoie de timp, de exercitiu, de expunere la muzica, si de bucurie. Daca nu iti place si nu simti bucurie atunci cand asculti muzica, nu vei putea deveni o persoana ritmica.

Nu trebuie sa uitati ca, asa cum spun nu doar eu, ci si studiile si specialistii, muzica nu ar trebui sa lipseasca din vietile noastre, fie ca ne bucuram de ea ca simplii ascultatori, fie ca asta ne este profesia. Muzica reprezinta terapie, relaxare, ritmurile ne dau voie sa dansam, sa ne conectam cu corpul nostru, sa ne apropiem de oameni, sa avem legatur sociale care sunt benefice mintii noastre.

Si exact asta am dorit sa am in prim plan atunci cand am dat nastere proiectului de ateliere muzicale pentru copii/femei: am dorit ca muzica sa fie factorul care uneste si dezvolta oamenii, in functie de varsta si nevoile lor.

Dupa primul atelier dedicat doamnelor, feedback-ul a fost extraordinar, au curs mesajele de multumire si recunostinta, si nu pot decat sa ma bucur pentru ca mi-am atins scopul. 

Sper ca ascultati muzica in viata de zi cu zi, si nu doar ocazional.

Paharul cu resurse se goleste din cand in cand, asadar ... trebuie reumplut!

De la aceasta idee am pornit ideea atelierelor muzicale pentru femei, si de la experienta proprie in ceea ce priveste lipsa vietii sociale/ a activitatilor care sa imi faca bine, mai ales de cand am devenit mama.

Eu stiu inca de mica, atat de la ai mei, cat si de la alte familii, ca taticul iesea la o bere, iesea la fotbal, la carti, iar mamele/sotiile se ocupau de casa. Inca sunt multe famiilie in care lucrurile stau asa, si nu musai din motivul ca "femeia nu are voie", insa niciodata nu gaseste timp si pentru ea. Mereu gaseste o scuza, si considera ca prioritara e oala cu ciorba, mormanul de rufe necalcate sau raportul acela important care trebuie dat sefului la prima ora.

Insa ca indivizi, suntem diferiti, si fiecare are nevoie sa isi umple rezervorul cu ceva ce ii face placere: shopping, citit, calatorit, iesit cu prietenii samd.

Vazand in ultimii ani, de cand lucrez si cu mamici, cat de putin timp de recreere isi aloca, m-am gandit cat de bine le-ar prinde un atelier muzical dedicat lor.

Acest atelier este dedicat oricarei mame care nu a mai iesit din casa pentru ea cu lunile, pentru orice mamă care de ani buni sta doar in pijamale, care "nu are timp pentru ea".

Este dedicat oricarei femei care lucreaza non stop si nu are timp de sala, masaj, psiholog sau activitati solicitante.
Pentru ca aceasta activitate are in prim plan muzica, este potrivita oricareia dintre voi, indiferent de varsta, statut, numar de copii, job sau profesie.

Ne vom vedea intr-un spatiu unde energia buna va fi la loc de cinste, un spatiu unde nu exista judecata, ci doar bucurie.

Asadar, as dori sa punctez cateva dintre beneficiile unei astfel de intalniri organizate:

•  miscare
•  recreere & relaxare
•  energizare pentru task-urile zilnice
•  stimularea mintii prin exercitii ritmice
•  conectare cu alte femei
•  antrenarea urechii muzicale
•  bucurie & vibe extraordinar
•  coordonare eficienta a mainilor, prin exercitiile ritmice
•  conectare cu corpul, prin exercitiile de percutie corporala

Nu uitati sa aveti grija de voi, sa va alimentati si sufletul, nu doar trupul, si sa va luati energie din ceea ce va place, pentru a fi bine cu voi si cu cei din jurul vostru.

Se pare ca toamna si-a intrat in drepturi mai repede decat ne asteptam, si de la pepene rece si apa cu gheata, trecem direct la ceai sau alte bauturi calde - in timp ce scriu, parca simt miros de cappucino cu praf de scortisoara.

Eu asociez ceaiul cald cu o carte buna, citita langa fereastra, cu o paturica pufoasa pe mine. Si desi ador sezonul cald si cititul afara, in natura, are si sezonul rece frumusetea lui.

Tocmai de aceea, azi doresc sa va prezint titlul unei carti extraordinare, care ar trebui sa fie nelipsita din biblioteca voastra. Este potrivita oricarei persoane, indiferent de sezonul in care decide sa o citeasca.

Cartea de fata vorbeste despre acele fobii, depresii si ganduri obsesive care ne coplesesc fara sa ne dam seama de unde ni se trag. Combinand cercetarile din neurostiinte cu interventiile specifice constelatiilor familiale, autorul demonstreaza in ce fel uneori ajungem sa mostenim si sa retraim, in mod inconstient, suferintele si traumele nerezolvate ale stramosilor. Cititorul are la indemana cai utile pentru eliberarea de traumele mostenite pe cale transgenerationala. Aceste tehnici merg de la identificarea anxietatilor mascate dupa cuvinte si comportamente aparte pana la genograma, dialogul imaginar cu stramosii si eliberarea, prin compasiune, de suferintele generatiilor trecute.

Inainte de a citi cartea, am vizionat si serialul in care este mentionata aceasta carte: ANOTHER SELF.

Poate ca pare SF ceea ce va scriu, insa va spun sincer ca aceasta carte a produs mari schimbari in sufletul meu, si pun pariu ca in curand, si in viata mea. Deja am luat niste decizii importante si am facut niste pasi mari in ceea ce priveste relatia cu unii membrii ai familiei mele, si va spun sincer ca nu as fi facut acest lucru, daca nu as fi citit aceasta carte.

Caci armonia si abundenta vin inapoi in viata noastra, in functie de ceea ce oferim, in functie de binele pe care il facem, si iata, dupa cum spune cartea, in functie de trecutul familiei si al stramosilor nostri.

Ca sa va fie mai usor sa intelegeti si sa digerati ceea ce prezinta cartea, va propun sa incepeti cu serialul - Another Self (Netflix).

Astept cu interes parerile voastre,

Sa va fie de folos, o toamna minunata!

Printre intrebarile care mi se adreseaza foarte des, se numără:

- să continui sa vin cu cel mic la atelier?

- e de el acest atelier?

- merită să venim cu el așa mic?

- dacă venim o dată pe lună e ok?

- nu prea face nimic din ce faci tu - are sens sa continuam?

Raspunsul pentru toate cele de mai sus este urmatorul: fiecare copil are ritmul său, fiecare copil trece printr-un proces cand vine vorba de orice activitate extra, atfel ca indiferent de varsta (9 luni, un am, 2,4,6), copiii au nevoie de rutină si consecventa.

Daca un copil este fericit la activitatea la care este dus, merita continuat, chiar daca nu apar progrese dupa doua sedinte. Nici înotul, nici engleza nu se invata in două sedinte, e nevoie de timp si exercitiu. La fel e si cu atelierele muzicale, la care copiii se dezvolta socio-emotional prin muzica, unde invata ritmul, unde iau contact cu colectivitatea.

Perseverenta este cheia, indiferent de varsta copilului. Stim cu toti vorba veche din popor, "exercitiul este mama invataturii", corect?

Copiii au nevoie sa fie sustinuti si incurajati in orice activitate aleg sa se antreneze. Fiecare activitate pe care copilul alege sa o faca, este despre el si evolutia lui, nu despre mandria sau dezamagirea noastra, a parintilor. Sa incercam sa nu punem presiune pe copil, sa nu il comparam, sa nu il amenintam, ci sa fim rabdatori pentru a vedea rezultate.

Amintiti-va putin cand ati schimbat ultimul job: cat a durat sa va simtiti safe, sa mergeti si sa actionati cu incredere, sa faceti lucrurile sigur fara a va fi teama sa deschideti evaluarea primita pe email? Eu garantez ca a durat ceva vreme ... Fix asa se intampla si in cazul copiilor cand vine vorba de integrarea in colectivitate, de prezenta la o activitate noua, de usurinta de a comunica/coopera cu un strain, fie ca e animator, educator, asistent samd.

Adesea, copiii au intrat plangand la sala de muzica, pe motiv ca nu vor. Aceeasi copii, dupa o luna/doua, plangeau acasa ca vor la Geanina. Este nevoie de rabdare, de testare si de consecventa, asadar raspunsul este la voi, dragi parinti. 

Asadar, cheia este la noi, parintii: incredere in copii, sustinere, perseverenta, si rabdarea de a vedea rezultate in timp, nu peste noapte.