Sunt persoane care reusesc sa ne taie aripile inca de mici copii.
Uitandu-ma la “Geanina de azi”, care acorda cu lejeritate un interviu, as zice că nici nu visam acum 25 de ani ca ma voi vedea in aceasta postura.
In clasa a patra se intampla ca invatatoarea sa ii sugereze mamei mele că nu e indicat sa dau examen de clasa a 5-a pentru o clasă cu copii smart, ci mai bine să fiu repartizata aleatoriu la una din cele 2 clase unde sunt adunati copiii cu potential scazut. Am luat “de bun” sfatul invatatoarei, si da, am fost repartizata la o clasă cu copii foarte slabi la invatatura: mă plafonasem profesorii lucrau cu noi chestii foarte usoare, si mereu ma intrebau: “fetită, tu ce cauti in clasa aceasta?”.
Privesc partea buna, in clasele 5-8 am fost premianta, fiind cea mai buna din clasa cu pricina. Imi amintesc insa ca prin clasa a 6-a m-am intalnit pe holurile scolii cu fosta mea invatatoare, si mi-a spus ca ii pare rau că nu mi-a dat sansa sa evoluez in alt mediu.
Dar … atunci cand suntem opriti, atunci ne ambitionam.
Nu stiu daca mai traieste invatatoarea mea, dar i-as multumi pentru ce a stiut să faca la acea vreme, si i-as spune cu mandrie: “EU SUNT GEANINA, ma mai stiti? Eleva care canta non stop, la toate serbarile, spectacolele si prezentarile scolii.”
Poate nu sunt mereu cu cuvintele potrivite la mine, poate sunt situatii care ma depasesc in activitatea mea cu copiii, poate ca si eu gresesc uneori, insa un lucru este cert: niciodata nu i-am spus si nu ii voi spune unui copil ca nu e capabil, niciodata nu il voi umili, ba din contra, misiunea mea alaturi de parintii sai este sa il ajut sa zboare tot mai sus.
Sa privim asadar fiecare “bat in roata”, ca pe o oportunitate, sa luptam pentru ce ne dorim, sa evoluam alaturi de copiii nostri si sa ii sustinem neconditionat.