"Cand vin in Romania, sigur vin sa te cunosc personal!"- acest mesaj era in inbox-ul Instagram cu un an in urma ...
Bineinteles ca ma bucur de interactiunea cu urmaritorii, si apreciez fiecare mesaj sau comentariu, fiecare cuvant de lauda, insa nu ma astept sa am parte de o conectare atat de profunda cu oameni pe care ii cunosc doar din mediul virtual.
Acum 2 saptamani insa, ajunsa la Music class intr-o dimineata de sambata, ma trezesc cu un alt mesaj in inbox, de la aceeasi persoana: "Sunt in Romania cu fetele, pentru cateva zile. Am venit pe fuga pentru a-i face o surpriza tatalui meu, insa l-am rugat sa ma scuze ca voi lipsi 3 ore. Vreau musai sa vin cu fetele la tine, imi lasi adresa exacta?".
Alina ... draga de ea, venita din Suedia in Romania pentru cateva zile, a dorit sa ma cunoasca personal. Cu ani in urma i-am cantat un cantec personalizat, si cam de atunci a inceput sa ma urmareasca. Insa de la cateva aprecieri in mediul online, la a-si rupe din vacanta scurta sa vina sa ma cunoasca ... e cale lunga.
Si iata cum la ora 12.00 vad ca intra in sala de asteptare 3 fete frumoase, dornice sa ma stranga in brate si sa imi spuna ca se bucura sa ma cunoasca. Fetele Alinei au decis sa experimenteze si atelierul muzical, si am avut ceva emotii cu privire la feedback, avand in vedere ca una dintre ele are 13 ani, iar copiii din grupa aveau intre 6-9. Am incercat sa adaptez putin exercitiile, sa includ in vocabular si ceva termeni de "adolescenti", cat sa nu se simta ciudat intr-o grupa cu copii mai mici.
Spre surprinderea mea, ambele surori s-au descurcat extraordinar la atelier, si desi venise doar sa ma cunoasca, au parcurs toate exercitiile corect si cu simt de raspundere. Am stiut si am simtit ca le place, pentru ca vedeam sclipire in ochii lor (la fel de usor simt si cand unui copil nu ii place, si deasemenea stiu din start ca nu va reveni la Music).
Poate ca nu realizam ce impact mare putem avea asupra celor din jurul nostru ... Prin felul nostru de a fi, prin modul in care ne exprimam, scriem, vorbim, putem schimba perspective, putem imbunatati (sau nu) ziua cuiva, putem da putere unei persoane de a merge mai departe chiar si cand furtuna pare sa nu se mai termine. Imi spunea Alina asa emotionata, ca de foarte multe ori, textele mele au ridicat-o sau i-au facut ziua mai buna, chiar daca se afla la mii de km distanta.
Si iata ca din nou ma intreb: ce e important in meseriile noastre? Sa lucram si sa livram superficial, sau sa ramanem in amintirea oamenilor, sa stim ca am ajutat cumva la un moment dat?
Nici eu si nici tu nu putem schimba lumea intru totul, nici eu si nici tu nu suntem perfecti si fara de pacat, insa daca putem cumva, candva, sa facem bine celor din jurul nostru, sa nu ezitam.
Daca nu avem ceva bun de spus, mai bine sa nu spunem nimic. Sa fim exemple pentru cei din jurul nostru si sa incercam sa fim oameni, chiar daca lumea in care traim nu pluteste pe norisori roz.
Mi-a fost greu sa gestionez emotia pe care am simtit-o cand Alina si fetele au ajuns la mine. Ma balbaiam, imi tremurau mainile, aveam un nod in gat si simteam sa plang de bucurie. Insa am ales sa le strang tare in brate, de parca m-as fi revazut cu surorile mele, si m-am bucurat de moment, fiind recunoscatoare ca pot trai astfel de sentimente.
Intalnirea cu aceste fete va ramane forever in inima mea, si le multumesc iar si iar pentru acest gest minunat!