Ceea ce ii sfatuiesc pe parintii copiilor cu care lucrez, nu aplic MAI DELOC la mine
Vreau sa va enumar cateva fraze pe care le aud eu saptamanal de la parintii copiilor cu care lucrez:
- Nu sta fara mine
- Nu cred ca va intra
- Stam 5 minute sa vada cum e
- Nu are rabdare
- Nu stie sa respecte reguli
- E emotiv/a tare
- Nu va vorbi cu tine
- E selectiv/ă
- Nu ii place sa insisti
- Nu prea mergem de 2 x in acelasi loc, se plictiseste
Raspunsul meu pentru toate cele de mai sus: ai rabdare, nu te grabi sa proiectezi ceea ce simti/gandesti tu (si adesea am dreptate).
Si sa va dau exemplu si o poveste personala, care a avut loc de curand. Fiul meu a inceput sa mearga la inot. Cate dintre frazele de mai sus credeti am bifat in discutia cu profesorul? Cam jumatate.
Insa dupa prima sedinta, vazand ca am gandit si procedat eronat, am spus “piua”. Am realizat ca trebuie sa am incredere in copil si in profesor, eu sunt doar sofer in toata povestea. Am constientizat ca trebuie sa procedez asa cum ii sfatuiesc pe toti parintii copiilor cu care lucrez. Si culmea, a functionat! Fiul meu e deja la a sasea sedinta de inot, si pas cu pas, face progrese. Nu il grabesc, nu il presez, nu il judec. Are ritmul sau, nu caut performanta sau reusita dupa doar 2 luni de antrenament. Important este ca merge cu bucurie, curiozitate si ca a creat o legatura frumoasa cu antrenorul.
Copilul e increzator, bucuros, curios, deja are super chimie cu proful. Deci … imi propun si va propun sa nu mai proiectam in copii temerile si neincrederile noastre.
Are sens?